Cartea lușcanilor în atenția cititorilor

Cartea lușcanilor „Amintiri de peste râu”, este tot mai mult căutată de  oameni dornici să afle  ce e nou prin sat, să afle întâmplări și povești de altădată, ca un izvor de inspirație pentru iubitorii istoriei locale.

Într-una din zile, venea de la biblioteca orășenească având cartea în mână, domnul Nicu Micu, care iubește satul de peste râu, prin modul său de organizare  specific  multor sate transilvane în străvechea lor structură de obște liberă. Un univers special  în care încă mai domină arta țărănească născută din trăirea dreaptă  a realității. Cititorul spune că îl impresionează poza cu Părul lui Tanciulea din oraș, de lângă Valea Caselor, având dorința să realizeze o pictură  cu renumitul și istoricul păr de care toți năsăudenii își amintesc.

În altă zi, a bătut la poarta casei noastre domnul Silviu Serdeșniuc, fostul primar al orașului Năsăud, care a contribuit mult la ridicarea satului, venind cu rugămintea să-i dau o carte spre a-și împrospăta cunoștiințele despre gândurile lușcanilor spre statornicie, despre povești și case, despre gospodarii ce asigurau piața cu lapte și produse lactate. Acum satul se reclădește, devenind  o frumoasă zonă turistică, cum am botezat-o cândva – „Sinaia Năsăudului”.

Cei care citesc cartea lușcanilor se întorc o clipă pe zăhata Rafilii Dorii și își vor aminti de cei trei cizăși, verișori din frați. Cum urci pe stradă de la Bolotoc, e casa stânașului Mihailă Tomuța pe partea stângă, și începând cu a doua casă au copilărit și au trăit cei trei flăcăi - Pompei, Liviu și Dumitru, trei tineri cu prestigiu, atrași spre activitatea culturală a satului, membri și buni organizatori ai  formației corale, care a luat locul întâi pe țară la Fetivalul formațiilor de amatori din anul 1953. Cei trei nepoți a lelii Rafilă, fiii lui Gavrilă, Maria și Iulian au rămas în istoria satului ca tineri de ajutor, înfrățiți  cu munca și cu hora. În zilele de lucru răsturnau ogoarele, îngrijeau animalele, iar în duminici și sărbători distrau sătenii, fiind cizășii ce  angajau ceterașii și aranjau casa berii.

 

 

 

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5