Când are loc Budapest Beer Week 2024?

Evenimentele importante sunt promovate cu mult timp înainte, așa cum se întâmplă de exemplu cu marile festivaluri de muzică: imediat ce o ediție se termină, organizatorii pun în vânzare bilete și abonamente pentru ediția din anul următor. La fel se întâmplă și în cazul unui festival dedicat iubitorilor berii, organizat în Capitala Ungariei. Budapest Beer Week 2024 este programat în perioada 20-26 mai, fiind puse deja în vânzare bilete de acces la sesiunile de degustare.

În Europa, berea este una dintre cele mai apreciate băuturi, fiind organizate numeroase evenimente conexe. Și în România, adesea auzim de festivaluri ale berii, festivaluri locale cu atracții culinare, concerte și alte spectacole din sfera de divertisment.

Cel mai mare festival al berii din întreaga lume este cel din Germania, găzduit în luna septembrie la Munchen. Încă de mai bine de 200 de ani, Oktoberfest este un simbol al bucuriei vieții, al petrecerii la cele mai înalte cote și, desigur, al berii fabricate după rețeta germană a purității. Tematica Oktoberfest a fost preluată și de diverși provideri de conținut pentru cazino, care au reușit să aducă atmosfera veselă a celebrului festival german în lumea jocurilor de noroc online. Aceste jocuri de pacanele colorate și pline de viață prezintă elemente specifice Oktoberfest, cum ar fi berile, căni imense, muzică tradițională și personaje costumate în stil bavarez. Rolele se învârt cu simboluri precum halbe de bere, cârnați, steaguri germane și personaje festive.

Berea artizanală, în centrul atenției la Budapesta

Iată însă că există și în Budapesta un eveniment dedicat iubitorilor berii, conceput ca o experiență complexă pentru fiecare participant. Budapest Beer Week este organizat anual sub forma unui festival internațional al berii artizanale. Timp de o săptămână, programul cuprinde concerte, conferințe pentru specialiști, prezentări ale producătorilor de bere, întâlniri cu reprezentanții unor berării din diverse țări.

Cei care achiziționează bilete au acces și la partea exclusivistă a programului: degustări nelimitate de bere, discuții cu berarii și acces la petrecerile private de seară. De asemenea, se primește paharul oficial de degustare, care poate fi păstrat și drept suvenir. Prețurile biletelor pentru participare în varianta pre-sale sunt de 89 de euro pentru o sesiune de o zi sau 169 de euro pentru câte o sesiune în două zile consecutive.

Excursii pentru români la Budapest Beer Week 2024

Românii pot ajunge ușor în Capitala Ungariei, având la dispoziție varianta cu mașina personală, dar și transportul în comun - cu autocar, tren sau avion. Prețurile pentru cazare și mâncare sunt în Budapesta destul de asemănătoare cu cele din București. Pentru telefonie și internet se pot utiliza serviciile de roaming în Uniunea Europeană, la costuri nesemnificative.

Ce promite festivalul berii artizanale din Budapesta

La Budapest Beer Week 2024 se pot degusta sortimentele produse de 45 de berării, beri deosebite, fabricate cu măiestrie la nivel internațional, sortimente de bere mai greu de găsit în comerț și HoReCa în mod obișnuit, rafinate, pentru cunoscători și pentru cei care vor să exploreze gusturi noi. Ca orice festival al berii, cel din Budapesta propune numeroase petreceri cu muzică bună și bere din belșug - deși aici este important de subliniat faptul că primează calitatea și nu cantitatea

Ideea organizării Budapest Beer Week a venit în 2017 de la trei pasionați de bere activi în industria de specialitate - Peter Pazinczar, Marton Sefcsik și Tibor Rebak. Scopul a fost acela de a conecta Budapesta și scena meșteșugărească maghiară cu cele mai noi trenduri în materie de bere artizanală la nivel internațional. Iubitorii de astfel de bere sunt reuniți anual în Capitala Ungariei într-un eveniment care se dezvoltă cu fiecare ediție.

Multe beri rare, exclusiviste, sunt acum la dispoziția participanților, în sesiuni speciale de degustare. Iată așadar o idee de vacanță inedită, în care berea are rolul principal.

 

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5