Campania “SLOVE” aduce cărţi şi teatru

Campania “SLOVE” iniţiată de Serviciul Educaţie, Turism din cadrul Primăriei municipiului Bistriţa a continuat săptămâna trecută cu o acţiune de colectare de carte, în toate liceele municipiului, la care au participat activ şi proaspeţii consilieri din Consiliul Local al Tinerilor. Derulată pe parcursul a trei zile, acţiunea a avut drept scop, pe de-o parte, responsabilizarea şi stimularea spiritului caritabil al elevilor de liceu iar pe de altă parte facilitarea accesului la cultură, prin intermediul cărţilor, al copiilor cu posibilităţi materiale reduse. Cele aproximativ 500 de volume colectate la cele 12 puncte deschise în liceele bistriţene vor ajunge, în perioada imediat următoare, în bibliotecile şcolare cu fond de carte deficitar dar şi la copiii din mediul rural, dornici să citească. Tot în cadrul acestei campanii, prichindeii de la şcolile generale nr. 1 şi 2 au putut urmări la Centrul Cultural Municipal “George Coşbuc” un spectacol de teatru de păpuşi susţinut de inimoşii actori ai trupei de teatru “Alexandru Misiuga”. Piesele alese, Turtiţa şi Scufiţa Roşie au animat sala, cei mici intrând uşor în atmosfera de basm, creată cu măiestrie de către păpuşari. Clovnii, muzica specifică vârstei lor şi personajele din poveste au smuls ropote de aplauze din partea celor mici dar şi a părinţilor sau cadrelor didactice care i-au însoţit. Campania se va încheia săptămâna aceasta, calendarul acţiunilor cuprinzând proiecţii de film destinate elevilor de la şcolile din municipiu, filmele alese fiind ecranizări ale unor opere literare aflate în programa pentru examen la limba şi literatura română. Sâmbătă, începând cu ora 11.00, la Centrul Cultural Municipal va avea loc cea de-a treia ediţie a Festivalului de teatru pentru liceu “ZBOR” dar şi premierea câştigătorilor concursului de creaţie literară.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5