Camelia Ilişuan rămâne în funcţie ca preşedinte interimar CAS BN. Ilişuan: Sigur că mă prezint la concurs

Contractele de management ale preşedinţilor - directorilor generali ai caselor judeţene de asigurări de sănătate au încetat în data de 30 septembrie în urma actualizării indicatorilor de performanţă, a anunţat Casa Naţională de Asigurări de Sănătate. Ordinul a fost publicat zilele trecute în Monitorul Oficial, urmând să fie organizat concurs pentru numirea de noi preşedinţi. Acolo unde preşedinţii au îndeplinit criteriile actuale, aceştia au rămas interimari, unde nu, au fost numiţi alţi preşedinţi interimari.

În judeţul Bistriţa-Năsăud, funcţia de interimar a fost preluată tot de Camelia Ilişuan care a deţinut până acum funcţia de preşedinte -director general al Casei de Asigurări de Sănătate BN.

"Noi, preşedinţii caselor judeţene de sănătate, suntem angajaţi în urma unui concurs printr-un contract civil de management. Noi nu suntem funcţionari publici, noi suntem mandataţi pe o perioadă de patru ani de către preşedintele Casei Naţionale de Sănătate pentru a administra Casa Judeţeană de Sănătate. Obiectul contractul de management sunt aceşti indicatori de performanţă. Această modificare a indicatorilor de performanţă nu a fost o surpriză. Se povesteşte încă de la începutul anului la o întâlnire pe care am avut-o cu toţipreşedinţii caselor de asigurări că este necesar să se modifice aceşti indicatori”, a declarat Camelia Ilişuan, preşedinte interimar al CAS BN, în cadrul unei conferinţe de presă.

Organizarea unui nou concurs pe post ar urma să se facă în cel mult 6 luni de zile. De altfel, eliberarea din funcţie a preşedinţilor – directorilor generali s-a făcut în cursul zilei de 30 septembrie şi în aceeaşi zi au fost emise ordinele de numire a interimarilor.

Preşedintele interimar CAS BN, Camelia Ilişuan, a spus, că se va prezenta la concurs, deşi "nu e nicio fericire pentru că e o grămădadă de legislaţie, dar sunt lucruri normale care se cer unui manager care administrează nişte fonduri enorme".

"Nu ştiu exact când şi cum va fi organizat concursul. Data trecută, când s- a mai întâmpalt o situaţie de genul acesta, concursul s-a organizat pentru tpate casele în acelaşi timp. Ordinul a fost primit prin septembrie, iar concursul a avut loc prin februarie. Sigur că mă prezint la concurs, deşi nu e nicio fericire pentru că e o grămădadă de legislaţie, din nou, de parcurs, s-au şi făcut multe modificări, este şi legislaţia noastră specifică. E greu de memorat.

E posibil să se prezinte şi alte persoane la concurs. Nu ştiu în acest moment să fie persoane interesate. Oricum, e prea devreme, ca să ştim dacă sunt sau nu sunt doritori. În rest sunt lucruri normale care se cer unui manager, sunt lucruri normale care se cer pentru a administra nişte fonduri enorme până la urmă, aşa cum trebuie, astfel încât să nu fie bani blocaţi, să nu fie bani risipiţi”, a precizat Camelia Ilişuan.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5