Calendarul referendumului şi al moţiunii de cenzură

Membrii Birourilor Permanente reunite ale Parlamentului au decis, ieri, să trimită scrisoarea şefului statului privind organizarea unui referendum în ziua alegerilor, la Comisiile juridice, care au la dispoziţie 10 zile pentru formularea unui punct de vedere, au declarat surse parlamentare.

„Am decis ca scrisoarea pe referendum să fie transmisă Comisiilor juridice ale Parlamentului, care să formuleze un punct de vedere în 10 zile”, au declarat sursele parlamentare, citate de Mediafax.

Parlamentarii jurişti trebuie să stabilească un punct de vedere privind constituţionalitatea propunerii de referendum. Propunerea de trimitere a scrisorii preşedintelui la Comisiile juridice a fost adoptată cu 14 voturi „pentru” şi 10 „împotrivă”.

În ceea ce priveşte moţiunea de cenzură acest document ar putea fi citit azi în plen, urmând să fie dezbătut şi votat marţea viitoare.

„Există o propunere ca moţiunea să fie citită joi şi dezbătută marţi. Se va lua o decizie asupra programului în Birourile Permanente”, au declarat sursele menţionate.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5