Bistrițenii care vor să-și noteze posesia în cartea funciară vor scoate mai mulți bani din buzunar. Onorariul pentru declarația la notar va reprezenta procent din valoarea imobilului!

Fermierii protestează și cer ajutor pentru problemele lor, iar taman acum vin prevederi legislative care le mai dau de furcă și îi vor pune să scoată bani din buzunar. Mulți dintre cetățeni, inclusiv din județul nostru, apelează la notarea posesiei pentru a-și rezolva problemele de proprietate, pentru că trebuie să depună proiecte, vor să facă investiții. Printre actele necesare la notarea posesiei este și o declarație dată la notar, care de acum costă în funcție de valoarea acelui imobil. 

         Potrivit site-ului juridice .ro, îMonitorul Oficial, Partea I nr. 70 din 26 ianuarie 2024 au fost publicate Normele privind tarifele de onorarii minimale pentru serviciile prestate de notarii publici, din 19.01.2024. Prin acest act normativ, „se majorează tarifele notariale pentru a reflecta inflația și creșterea salariilor, justificând acest lucru prin necesitatea de a acoperi costurile crescânde ale birourilor notariale și a asigura o salarizare corespunzătoare pentru personalul calificat”. Acest lucru a pornit de la faptul că “tarifele onorariilor minimale pentru serviciile notarilor publici nu au fost actualizate de 13 ani”.

         În art. 12 din Ordinul ministrului Justiției, nr. 177/C din 19 ianuarie 2024, pentru aprobarea Normelor privind tarifele de onorarii minimale pentru serviciile prestate de notarii publici

(10) Pentru autentificarea declarațiilor prin care se confirmă deținerea posesiei asupra bunurilor imobile, în condițiile Legii cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996,  onorariul se stabilește la valoarea imobilelor care fac obiectul posesiei determinată cu respectarea dispozițiilor art.4 și potrivit tranșelor valorice şi procentelor prevăzute la anexa nr. 2 pct. I.

Astfel, onorariile pentru autentificarea actelor translative ale dreptului de proprietate şi de constituire a altor drepturi reale care au ca obiect bunuri imobile vor fi:

a) până la 20.000 lei - 2,2%, dar nu mai puţin de 230 lei

b) de la 20.001 lei la 35.000 lei - 440 lei + 1,9% pentru suma care depăşeşte 20.001 lei

c) de la 35.001 lei la 65.000 lei - 725 lei + 1,6% pentru suma care depăşeşte 35.001 lei

d) de la 65.001 lei la 100.000 lei - 1.205 lei + 1,5% pentru suma care depăşeşte 65.001 lei

e) de la 100.001 lei la 200.000 lei - 1.705 lei + 1,1% pentru suma care depăşeşte 100.001 lei

f) de la 200.001 lei la 600.000 lei - 2.805 lei + 0,9% pentru suma care depăşeşte 200.001 lei

g) peste 600.001 lei - 6.405 lei + 0,6% pentru suma care depăşeşte 600.001 lei

Chiar dacă Legea 15/2024 a deblocat notarea posesiilor prin reglementările aduse procesului-verbal de vecinătate, noile onorarii notariale percepute pentru o simplă declarație constituie un nou obstacol pentru persoanele din zona necooperativizată si unde lucrările cadastrului general se desfășoară cu dificultate.

Prin Legea 15/2024 s-au modificat dispozițiile din Legea 7/1996, respectiv articolul 41, alineatul (8^1) în sensul:

~(8^1) Pentru cazurile prevăzute la alin. (8), notarea posesiei în favoarea persoanelor fizice sau juridice se efectuează în baza următoarelor documente:

a) documentația cadastrală recepționată de oficiul de cadastru și publicitate imobiliară, cu excepția situațiilor prevăzute la alin. (8) lit. c)-e);

b) adeverință eliberată de primăria în a cărei rază teritorială este situat imobilul, din care să rezulte că:

(i) posesorul a plătit taxele și impozitele locale ca un adevărat proprietar;

(ii) imobilul nu face parte din domeniul public al statului sau al unităților administrativ-teritoriale;

c) procesul-verbal de vecinătate pentru limitele imobilelor vecine care nu sunt înscrise în sistemul integrat de cadastru și carte funciară, semnat de către proprietarii sau posesorii cunoscuți de autoritățile administrației publice locale că dețin imobilul sub nume de proprietar, iar în cazul imobilelor învecinate aflate în proprietatea statului, semnat de către concesionarii, administratorii sau titularii dreptului de folosință, cu titlu oneros sau gratuit, cu excepția situațiilor prevăzute la alin. (8) lit. c)-e);

d) declarația, dată în formă autentică, prin care acesta declară că:

(i) posedă imobilul ca un adevărat proprietar;

(ii) este sau nu este căsătorit; în cazul în care este căsătorit, va preciza și regimul matrimonial;

(iii) nu a înstrăinat sau grevat imobilul;

(iv) imobilul nu a fost scos din circuitul juridic;

(v) imobilul nu face obiectul vreunui litigiu;

(vi) imobilul este deținut sau nu este deținut pe cote-părți; în cazul în care imobilul este deținut pe cote-părți, toți posesorii vor declara întinderea cotelor.

e) înscrisul doveditor al posesiei, indiferent de forma în care este întocmit, atunci când acesta există;

f) copia de pe actele de identitate și stare civilă sau certificatul de înmatriculare;

g) extrasul de carte funciară pentru informare, după caz.

Așadar, persoanele care vor dori notarea unei posesii, vor plăti, pe lângă documentația cadastrală care nu este tocmai ieftină, și acea declarație la un birou notarial, în funcție de valoarea terenului respectiv, în baza grilei. 

        Potrivit directorului OCPI Bistrița-Năăsud, Emil Mănășturean, pentru notarea posesiei care se face prin Programul național de cadastru și carte funciară -   susținut din fonduri europene și guvernamentale, iar în unele localități, inclusiv din județul nostru, și cu finanțare de la bugetul local – pentru cetățeni este gratuit, pentru că procedura este diferită, iar persoanele nu au nevoie de acea declarație în fața notarului, iar toate celelalte proceduri – măsurători, adeverințe etc.  - sunt gratuite.

 

        

 

 

 

Comentarii

05/02/24 12:42
Dorel de Bistrita

Din cauza acestor " onorarii " exagerate... oamenii prefera sa isi transmita proprietatile asa, de la unul la altul, fara nici o " forma legala " , cu acte sub semnatura privata, declarandu-l la " Registrul agricol " de la primarie si platind impozitele la zi... " simpla posesie fiind perfect legala " si care dupa uzucapiunea de 30 de ani, poate fi transformata in proprietate deplina, prin Instata de judecata , asa... tot pur si simplu .

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5