Bistrița, singurul oraș din România finalist în competiția europeană „Green Leaf 2024” (Frunză Verde Europeană 2024)!
Sâm, 07/23/2022 - 21:38
Premiul „Green Leaf”, acordat orașelor mici europene pentru eforturile remarcabile pe care le depun pentru a îmbunătăţi mediul de viaţă al locuitorilor lor, precum şi angajamentul cu care acestea stimulează noi activităţi transformatoare, este o recunoaștere a Comisiei Europene a mobilizării administrației locale pentru promovarea și susținerea unui comportament prietenos cu mediul, prin colaborarea cu comunitatea.
Așadar, toate inițiativele implementate sau în curs de implementare în orașul nostru și care vizează și țin cont de indicatori precum:
• schimbările climatice și performanța energetică,
• mobilitatea urbană durabilă,
• natura, biodiversitatea și utilizarea terenurilor,
• calitatea aerului și nivelului de zgomot,
• deșeurile și economia circulară,
• apă,
sunt recunoscute de specialiștii Comisiei Europene ca fiind performante în atingerea obiectivului de a adopta și menține un stil de viață sănătos, cu un impact nociv minimal sau chiar zero asupra mediului.
"Mulțumesc colectivului din cadrul Primăriei municipiului Bistrița pentru efortul și implicarea în proiectele verzi, dar și pentru depunerea întregii documentații la înscrierea în această competiție europeană! Le mulțumesc bistrițenilor pentru atitudinea corectă față de mediu și de problemele pe care le ridică!
Vom continua să organizăm și să sprijinim activități ce promovează respectul față de natură.
Îmi doresc o viață sănătoasă într-un mediu curat și stabil!", a transmis primarul Ioan Turc.
7
Citiţi şi:
- Primarul Ioan Turc,la Forumul Orașelor Verzi: Dezvoltarea durabilă a infrastructurii urbane şi protecția mediului, obiective prioritare pentru administrația municipiului!
- Alina Gorghiu (preşedintele Senatului): Suntem foarte atenţi să acordăm sprijinul necesar municipiului Bistriţa în derularea proiectelor
- Plan de acţiune al europarlamentarilor PMP în legislatura 2019 – 2024
- PLAN DE ACŢIUNE AL EUROPARLAMENTARILOR PMP LEGISLATURA 2019 – 2024
- PLAN DE ACŢIUNE AL EUROPARLAMENTARILOR PMP LEGISLATURA 2019 – 2024 (III)
Meniu principal
Ultimele stiri
Cultura
În seara zilei de 9 Mai 1877, în ședința Camerei Deputaților, deputatul av. Nicolae Fleva îl...
Comentarii
un cetatean -
Sâm, 18:51
A mai fost Bistrita "pe maini bune" si a devenit in acea perioada Caracalul Ardealului. Pentru cine...
Rus Augustin -
Sâm, 14:39
Căci, fără cunoașterea istoriei, ... „am fi ca orbi, surzi, muți. față de câte pe acest pământ...
Paul -
Vin, 14:19
Astazi a început campania electorală pentru alegerile locale şi europarlamentare din data de 9...
Paul -
Vin, 14:16
Astazi a început campania electorală pentru alegerile locale şi europarlamentare din data de 9...
Eori -
Vin, 14:16
Școlile Profesionale Ar Trebuii Să Dispară Definitiv Din Lume, Deoarece Sunt Degeaba !
Cel Mai...
Aniversări
În 11 mai, domnul Florin Pop, viceprimarul comunei Târșiua, îşi sărbătoreşte ziua de naştere. Cu această ocazie,îi adresăm cele mai sincere...
În zi de naştere, îi urăm prof.
Sincere urări de sănătate şi bucurii, putere de muncă, împliniri profesionale și în plan personal, îi transmitem, în ceas aniversar, domnului TEODOR...
Adaugă comentariu nou