Bistriţa-Năsăud, gata de referendum!

Pregătirile pentru organizarea şi desfăşurarea în bune condiţii a referendumului din 29 iulie 2012 au ajuns la final. Toate materialele necesare în ziua votării au fost achiziţionate. Buletinele de vot au fost tipărite de Regia Autonomă Monitorul Oficial. Ştampilele au fost confecţionate de Monetăria Statului, iar timbrele autocolante, la Imprimeria Naţională.

Preşedinţii secţiilor de votare, desemnaţi prin tragere la sorţi de către preşedintele Tribunalului, au fost instruiţi.

Au fost transmise adrese către toate spitalele şi centrele de asistenţă din judeţ, precum şi către Penitenciar, prin care s-a adus la cunoştinţă procedura de vot pentru persoanele internate, respectiv persoanele private de libertate, cărora nu le-au fost interzise drepturile electorale.

Votul la spital şi la căminele de bătrâni, prin urna mobilă

Atât bolnavii aflaţi în spitale, cât şi persoanele care vor fi internate de urgenţă, sau cele aflate în penitenciare, vor vota în data de 29 iulie, cu ocazia desfăşurării referendumului, în cazul în care şi-au exprimat această intenţie.

,,Până la această oră, instituţiile identificate pe raza judeţului nostru sunt: Spitalul Judeţean de Urgenţă cu toate componentele lui de pe raza municipiului, Spitalul Orăşenesc Beclean, Spitalul Orăşenesc Năsăud, Clinica Sanovil, Unitatea Medico-Socială Susenii Bârgăului, Unitatea Medico-Socială Teaca, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi protecţia Copilului, cu unităţile de la Beclean şi de la Nuşeni, Căminul pentru Persoane Vârstnice ce aparţine de Primăria Bistriţa şi Căminul pentru Persoane Vârstnice Azzuro care aparţine Fundaţiei Livia şi Eusebiu Salvan. Joi, am solicitat numărul persoanelor internate în aceste instituţii. În Spitalul Judeţean de Urgenţă erau internate 650 de persoane, în Spitalul Orăşenesc Beclean erau internate 150 de persoane, în Spitalul Orăşenesc Năsăud – 70 de persoane, Unitatea Medico-Socială Susenii Bârgăului – 30 de persoane, Unitatea Medico-Socială Teaca – 14 persoane, DGASPC prin cele două unităţi de la Nuşeni şi Beclean – 286 de persoane, Căminul pentru persoane Vârstnice din Bistriţa – 23 de persoane şi Căminul pentru Persoane Vârstnice Azzuro – 10 persoane. Astăzi (n.r. – vineri, 27 iulie) se va modifica numărul de persoane, prin internare sau prin externări. Conform hotărârii nr. 11 a BEC, cererile şi tabelele centralizate se depun la birourile secţiilor de votare, sâmbătă, 28 iulie, între orele 18-20”, a declarat prefectul Ani Bob, în cadrul unei conferinţe de presă.

Menţinerea ordinii publice este prioritară. 400 de poliţişti, 200 de jandarmi şi 164 de angajaţi ISU

Comisar şef Ovidiu Mureşan, şeful Inspectoratului Judeţean de Poliţie: Pentru activitatea de referendum sunt angrenaţi 400 de poliţişti. Ca o particularitate a referendumului, poliţiştii de rutieră vor fi cuprinşi în activităţi de combatere a turismului electoral. La nivelul judeţului au fost instituite 10 filtre pe două schimburi, astfel încât tot ce reprezintă mijloc de transport destinat transportului de persoane va face obiectul controalelor. Până în momentul de faţă nu sunt date şi informaţii la Inspectoratul Judeţean de Poliţie care să ne îngrijoreze.

Colonel Ionel Cimuca, şeful Inspectoratului Judeţean de Jandarmi: Sunt angrenaţi  circa 200 de jandarmi pentru activităţile electorale. Asigurăm paza Biroului Electoral Judeţean până la terminarea activităţilor, am asigurat transportul buletinelor de vot şi al autocolantelor, ştampilelor. De asemenea, asigurăm paza şi protecţia staţiei de prelucrare a datelor de la Sala Polivalentă Bistriţa şi măsurile de ordine publică. Avem asigurate acele capacităţi de intervenţie cu câte 10 subofiţeri, atât la Beclean, Năsăud, cât şi în Bistriţa. La Bistriţa, vom suplimenta această rezervă de intervenţie cu specialişti şi alte cadre, care împreună cu poliţia vor acţiona acolo unde este nevoie.

Lt. Col. Constantin Florea, şeful Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa: Avem şi noi 82 de secţii de vot în pază, în care vor fi angrenate 164 de cadre.

Referendumul în sine nu este un lucru extraordinar, însă, miza este deosebită

Alexandru Petrişor, preşedinte BEJ: Activitatea electorală ce este în derulare nu este una deosebită. Referendumul în sine nu este un lucru extraordinar. Spre deosebire de alte procese electorale, însă, miza este deosebită, tensiunea în care se lucrează este mare şi de aceea, eu, personal, percep toate acestea ca pe o castană foarte fierbinte aflată în mâinile noastre, ale celor care ne ocupăm de ceea ce înseamnă referendumul din 29 iulie. Vă asigur însă că avem oameni cu experienţă care se ocupă de ceea ce înseamnă acest referendum şi el se va desfăşura în bune condiţii.

Am fost nevoiţi până la acest moment să dispunem înlocuirea unui număr de 33 de preşedinţi din numărul total de 313 şi sper să nu fie necesar să procedăm de aceiaşi manieră şi în zilele ce urmează.

Nu vreau să intru în speculaţiile privind motivele ce stau la baza acestor înlocuiri. Cei mai mulţi au solicitat înlocuirea pe motive personale, fără să invoce în concret care sunt acestea. Au fost însă şi unii care au spus că motivele de sănătate îi împiedică să se prezinte la referendum, alţii că sunt programaţi să plece în străinătate în concediu. Trageţi dumneavoastră concluziile din ceea ce v-am spus! Au fost două cazuri în care am primit cererile de demisie cu adrese de înaintare din partea unor unităţi administrativ-teritoriale. Pentru motive temeinice, aceştia pot fi înlocuiţi şi în ziua procesului electoral.

Pentru referendumul de duminică au fost înfiinţate un total de 313 de secţii de votare, care vor fi deschise începând cu ora 7.00 şi se vor închide la ora 23.00. Cetăţenii au dreptul să voteze la oricare dintre secţii, atât cu buletinul, cât şi cu cartea de identitate provizorie, paşaport diplomatic sau de serviciu ori carnetul de serviciu militar.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5