Bistriţa medievală

Doamna Gabriela Rădulescu, muzeograf la Muzeul Judeţean Bistriţa, a întreprins un salutar demers, restituind municipiului Bistriţa acel nucleu de istorie, care-i domină şi determină profilul de oraş cu vocaţie europeană.

Apărut într-o ţinută grafică de excepţie la Editura “Charmides”, volumul album “Oraşul medieval” recuperează şi pune în lumină, cu destulă întârziere, un patrimoniu arhitectonic de inestimabilă valoare. După Braşov, Sibiu, Sighişoara, iată că şi Bistriţa dă semnalele unor fructuoase definiri a propriei identităţi. Încă din cursul anului trecut pe clădirile de patrimoniu din centrul istoric al oraşului au fost montate plăcuţe cu istoricul fiecăreia, stilul arhitectonic, şi chiar informaţii despre foştii proprietari.

Pe străzi precum Liviu Rebreanu, Dornei, Gh. Şincai, M. Kogălniceanu, Nicolae Titulescu asemenea plăcuţe reţin atenţia trecătorului la fiecare pas. Centrul istoric al oraşului este, în cele din urmă, un adevărat muzeu. Goticul timpuriu, goticul matur sau târziu, dar şi rafinamentul Renaşterii adus aici de un renumit arhitect al Europei acelor timpuri, precum Petrus Italus de Lugano, dar şi primele manifestări ale barocului sunt redutabile mărturii ale gradului de cultură şi civilizaţie proprii locuitorilor Bistriţei medievale.

Permanentele paralele pe care le face autoarea privind detaliile arhitecturale ale acestor clădiri patrimoniale şi edificii asemănătoare din Polonia sau Germania au darul de a evidenţia specificul burgului transilvan. Pustiitoarele năvăliri ale mongolilor şi tătarilor au determinat ridicarea zidurilor de apărare, a Cetăţii, în stilul fortificaţiilor militare specifice vremii, capabile să facă faţă armelor de asediu din evul mediu. Autoarea menţionează un detaliu arhitectonic al cetăţii Bistriţa, care o face unică între burgurile transilvane. Ca să se faciliteze accesul spre zidul şi turnurile de apărare au fost lăsate acele “pasaje” între clădiri, prin care se putea ajunge mai repede la fortificaţii în caz de primejdie.

Un consistent capitol îi dedică Gabriela Rădulescu Bisericii Evanghelice, monument istoric reprezentativ al Bistriţei, în care se îmbină armonios goticul şi Renaşterea, conferindu-i edificiului o impunătoare grandoare şi un discret rafinament. Profit de acest prilej pentru a-mi exprima revolta, reprimată în momentul tragediei, în privinţa modului în care cei responsabili de integritatea acestui monument au înţeles să se achite de obligaţii. Explicaţia, potrivit căreia incendiul devastator de anul trecut ar fi fost provocat de joaca unor copii, este dezarmantă prin lipsa ei de coerenţă. În opinia autorităţilor, nimeni nu s-a făcut vinovat măcar de un strop de neglijenţă. O reprobabilă “toleranţă” provincială de genul o mână spală pe cealaltă a condus la eludarea adevăraţilor vinovaţi. La un pas de Primărie, peste drum de Parohia Bisericii Evanghelice şi sub îngăduitoarea privire contemplativă a pompierilor, un monument de inestimabilă valoare a fost mistuit de flăcări. După tragedie s-au putut înălţa garduri în jurul Bisericii Evanghelice, dar înainte pompierii nici nu s-au gândit să impună, preventiv, o asemenea măsură.

Mă limitez să consemnez, în final, doar faptul că punerea plăcuţelor pe clădirile de patrimoniu din centrul istoric şi această remarcabilă carte-album a Gabrielei Rădulescu sunt doar primii paşi în recuperarea unui strălucit trecut al Bistriţei.

Rămâne ca edilii oraşului în parteneriat cu cei care utilizează aceste clădiri-monument să vegheze la restaurarea lor. Parafrazându-l pe Mihai Tatulici aş spune că tergiversarea restaurărilor, absolut necesare în unele situaţii, îi privează pe bistriţeni de “viitorul” lor “pentru trecut”.