Ascensiuni pe Everestul sfidării statului de drept

Voisem a mă opri la unul din cazurile în care bunul plac se întoarce dispreţuitor cu spatele la lege, dar până a ajunge la finalul redactării, cazurile s-au multiplicat atât de mult, încât pe drept spunem că e Ţara lui Vodă-n lobodă. Vrea “guberniul” să reducă funcţionărimea îndesată a Primăriilor precum loboda în mai, dar “Republica” nazistuluilui Mazăre, de la malul mării o respinge, înainte de a apuca Boc(ul) să termine de vorbit.

Obişnuinţa (de douăzeci de ani) în a ne bate joc de banul public pe care-l dăruim amicilor din felurite societăţi (dacă nu se fură chiar de-a dreptul), trezeşte mirarea Mazării, dnei. Monica Ridzi sau coanei ministru Udrea. Ce insolenţă din partea Comisiei parlamentare să o cheme pe ea să dea seamă! Cine se crede domnu’ “Organ”? Că presa a râs haios, scandalos şi uneori scârbos despre ce lucruri cam de jos are în minte doa’na ministru, e de înţeles. Dar nu înţelegem supărarea lui do’nu Patapievici pe “vulgaritate”(a) mass-mediei. Apăi cine-a început cu spurcăciunile, onorate domn? Cine-a scos hârdăul cu mizerii? “Contumelia si dices, audies”-spuneau latinii

Mulţi au călcat pe lege în anii democraţiei noastre nenorocite pe faţă sau în ascuns, dar când se şi scuipă pe ea, incitând funcţionarii ministeriabili să nu meargă la o Comisie parlamentară, să recunoşti deschiscă că tu le-ai poruncit un atare comportament, să pleci de la o Comisie trântind uşa în nasul tuturor, să ţii vacante patru posturi de jurişti, fiindcă legea ţi-o faci tu, înseamnă că eşti cu totul călare pe ţara asta nefericită şi mai presus de tine nu se află decât vreo persoană (dar nu Dumnezeu, în nici un caz).

Dacă nu avem în dicţionarul comportamental cuvântul ”cinste”, degeaba ne credm în Europa. Tot ţigani şi hoţi suntem: ţigani guvernamentali sau cerşetori de rând la Glasgow. Nu vedeţi ce scandal se face într-un stat democratic când se bănuie că un ministru a călătorit nejustificat pe banii publici? Că imediat te iau la rost “drajilor” doamne Ridz-Udrea, pe ce bani s-a adus taraful de lăutari? Dar pălinca trăznet pe a cui parale? Şi colacul? Dar sarea… sarea pe a cui bani?? Ăla o fi semănând a stat de drept, nu Romano-Tanzania noastră nonşalantă şi insolentă şi demnă de plâns.

Cel de Sus, în marea sa bubnătate ne cinsteşte cu chipul Său (trezind simpatie), ne dă o voce (care ne face uneori celebri), dar rămâne în sarcina noastră comportamentul. La urma urmelor, acesta ne defineşte, fiindcă suntem ceea ce este CARACTERUL nostru, iar restul trece în umbră cu vremea. De aceea este tulburată viaţa noastră socio-politică, fiindcă fără-de-legea domneşte pentru mult prea mulţi.

Ce-ar fi dacă m-aş urca băut la volan şi nu i-aş recunoaşte poliţistului autoritatea când mă opreşte? Şi medicului, completului de judecată, profesorului, hornarului dacă vreţi?… Vorba unui comentator de pe Internet, revoltat foarte: “ Dă-vă dracu de nemernici ! Nu mai recunosc nicio putere în ţara asta de R…”

De ce m-aş mira atunci că se scoală şi ungurii să-şi facă un stat al lor, care să se cheme –ciudat- “secuiesc”, nu unguresc, deşi au numai 284 de secui declaraţi? Unul din motivele lor este tocmai putreziciunea vieţii noastre politice, căci unde legea nu e pentru toţi e mai rău ca-n barbarie. Mă bate gândul să mă declar şi eu autonom. Proprietar sunt. Ce mă opreşte? “ Cine să mă oprească? Poate doftorul Oprea -primarele Bucureştiului- de-o fi preşedinte, că i-au pus ursitele aşa nume să mai oprească volbura de hoţii “sub nume de dreptate”, cum zicea Grigore Alexandrescu acum un veac şi jumătate.