Anuarul Liceului de Băieți Greco-Catolic din Blaj 1853-1945

Criticul de artă Tatai Baltă din Mica Romă e un prieten bun al Năsăudului, unde  în anii copilăriei și adolescenței își petrecea o parte din vacanță pe Valea Caselor, la unchiul său, renumitul fotograf-artist Ștefan Tatai, în compania celor trei verișori. Cu ei cutreiera Valea în lung și-n lat, se scăldau în apa limpede a Someșului Mare, mergeau la pescuit pe canalul morii, săreau gardurile în livezile cu fructe de vară, prindeau porumbei din Sinagogă, băteau mingea în curtea liceului, fiind totodată și prieteni buni ai cinematografului.

La o întâlnire cu cartea năsăudeană în Casa Șotropa, universitarul de la Blaj  a povestit cu mult drag despre relația sa cu orașul academicienilor, frânturi de gânduri, cu care a intrat în copertele cărților mele „În vârful peniței”.

Mă sună foarte des, cu dorința de a afla ce e nou prin Năsăud, ce mai scriu și dacă Asociațiunea Transilvană  care a înlesnit întâlnirile noastre, își mai trăiește viața ca pe vremea Silviei Pop, numită pe bună dreptate - argintul viu al ASTREI.

Recent am primit cartea de față pe care a scris foarte caligrafic cuvintele:

„Lui Ioan Mititean, om de cultură și patriot adevărat, cu sinceră prețuire și prietenie”, 10 iulie 2023, semnează Cornel Tatai Baltă.

Cu sinceră prețuire îmi exprim și eu gândurile de admirație față de Ana și  Cornel Tatai, care au așternut în acest volum o istorie despre renumitele școli ale  Blajului, despre care universitarii blăjeni, fac o radiografie sufletească și istorică, parcurgând aproape 7000 de pagini ale anuarului editat între anii 1853-1945, deci pe o perioadă de 92 de ani.

Cartea bine legată, cu copertă tare, are 300 de pagini și se deschide cu periodicele blăjene (secolele XIX-XX) editate și tipărite la Blaj, ce au jucat un rol excepțional în dezvoltarea culturii, spiritualității și științei românești din Transilvania, multe dintre ele fiind sub tutela cărturarului TIMOTEI CIPARIU, pionier al presei românești din Transilvania, ce dă tonul folosirii alfabetului latin  în scrierea românească în locul celei chirilice.

Savantul de anvergură europeană, care a condus acest liceu timp de două decenii a dat viață multor reviste, cu problematică diversă, în special educativă și istorică, dintre care amintim:

- Învățătorul poporului (1848), scrisă pe înțelesul celor mulți

- Archivu pentru filologie și istorie (1867-1872), cea dintâi revistă de  filologie din spațiul românesc

- Foaia școlastică (1873-1914), cu profil pedagogic

- Economul (1873-1880), primul organ juridic de economie al românilor  transilvăneni

- Musa română (1888-1907), revistă muzicală românească unică în Transilvania

- Ziarul Unirea (1891-1945)

- Revista politică și literară (1906-1914) în care publică scriitori care viețuiesc de o parte și de alta a lanțului carpatic

- Cultura creștină (1911- 1926, 1934-1944), axată pe teme religioase

- Unirea poporului (1919-1948), supliment al Unirii

- Comoara satelor (1923-1927), prima publicație de folclor din Transilvania

- Blajul (1934-1936), revistă de cultură  etc.

În constelațiile acestor periodice și a altora, apărute în orășelul de la confluența Târnavelor, „Anuarul liceului de băieți greco-catolic din Blaj 1853-1945” ocupă un loc distinct care merită să fie evidențiat. Autorul aduce slavă acestei școli care a dat atâtea generații de intelectuali, ce au slujit cauza națională avându-l ca director în perioada 1854-1874 pe Timotei Cipariu, perioadă în care  școala atinge cote înalte, cote de performanțe, tratat de fapt de către autor într-un amplu studiu „Din activitatea lui Timotei Cipariu  ca director al gimnaziului din Blaj”, apărut în Apulum XIV, 1976, p.321-342, cu informații extrem de convingătoare, perioadă în care procesul de învățământ se perfecționează  necontenit și se întregește cu noi materii.

Autorul exemplifică  o mulțime de cercetători  care în scrierile lor au recurs la anuarele școlare blăjene, urmărind varii probleme din istoria învățământului  românesc din Mica Romă ,ca de exemplu: Nicolae  Brânzeu în lucrarea sa „Școlile din Blaj”, istoricul din Oradea Ioan Georgescu în studiul „Școlile din Blaj” tipărit în revista „Boabe de grâu”, anul IV, nr 6, 1933, p.334-360, cunoscutul învățat blăjean Nicolae Albu în cartea sa  „Istoria școlilor românești din Transilvania între anii 1800-1867”, istoricul Iacob Mârza în cartea sa „Școală și națiune” (Școlile  de la Blaj în epoca renașterii naționale). Anuarele blăjene pentru unii au fost un ghid, pentru alții un câmp de creativitate cu rezultatele unor cercetări ample, lucrări  ce se află în paginile anuarului sub semnătura lui Ioan Rațiu, Nicolae Comșa, Coriolan Suciu, Ioan Antonelli, Iuliu Hossu, Ștefan Manciulea, Augustin Caliani, Iacob Mârza, care în studiile lor susțin că școlile Blajului au slujit idealurile românilor transilvăneni în lupta lor permanentă pentru revendicări politice și naționale, cu informații extrem de convingătoare.

   Renumitul și neobositul director al gimnaziului blăjean Timotei Cipariu, născut în anul 1805 la Panade, sat din apropierea Blajului, absolvent al acestui gimnaziu, fiind primul dintre cei zece secretari ai măreței Adunări Naționale de pe Câmpul Libertății din 3/15 mai, aducând o reală contribuție la redactarea  programului de revendicări economice, sociale, politice și culturale  ale românilor din Transilvania. Pe plan cultural s-a preocupat intens de înființarea Asociațiunii  Transilvane  ASTRA - 1861, a cărui președinte a fost în ultimii ani ai vieții și a Societății Academice de la București (1866), devenită Academia Română, al cărei vicepreședinte a fost  promovat mai târziu. Activitatea sa a fost recunoscută și pe plan internațional fiind cooptat în anul 1846, ca membru al Societății germane de  orientalistică din Halle-Leipzig.

 Blajul, leagănul Școlii Ardelene a căror reprezentanți au fost: Samuil Micu, Gheorghe Șincai, Petru Maior și Ioan Budai-Deleanu, care au demonstrat în scrierile lor istorice și filologice, originea romană, continuitatea și unitatea poporului român în spațiul carpato-danubiano-pontic, precum și latinitatea limbii române. Lor le aduce Timotei Cipariu un vibrant elogiu, afirmând că aceștia  „strălucesc ca niște sori încălzitori și nutritori pe cerul literaturii române, fiind acestor școale și fiii sufletești ai sfintei noastre religii.”

În timp, anuarele liceului blăjean și-au amplificat și diversificat structura  cu compartimente din ce în ce mai detaliate. O rubrică permanentă încă de la primul număr este Cronica (activități din perioada vacanțelor, examene, ajutorarea elevilor nevoiași) personalul didactic cu sarcinile obștești ce le dețineau, populația școlară, Burse și ajutoare, Mijloace de învățământ, Biblioteca profesorilor, Biblioteca elevilor, Muzeul, cabinetele, laboratoarele, săli de specialitate, Grădina botanică, Observatorul meteorologic, Societăți de lectură, Societatea cercetașilor, Societăți sportive, Societăți  științifice, Societăți de științe active pe trei coordonate - științe naturale, fizică-chimie și matematică. Fiecare dintre cele  zece ședințe  din anul școlar 1943-1944 era închinată unei regiuni sau localități  istorice  din Ardealul de Nord purtând nume simbolice: Clujul românesc, Tg. Mureș, Năsăud, Baia Mare, Bistrița, Gherla, Dej, Oradea Mare etc.

Sunt elogiate personalități de pe Câmpia Libertății ca Simion Bărnuțiu, Avram Iancu, Axente Sever, Simion Balint, cât și o pleiadă de profesori ce au ocupat poziții importante în societate, cum sunt: Aron Densușianu, Nicolae Densușianu, Ioan Bianu, Iuliu Hațieganu  etc.

„De-a lungul vremii, spune autorul la Blaj între anii 1754-1945 au învățat  peste 55.000 de elevi, veniți din diferite localități ale Transilvaniei sau din afara acesteia”, ceea ce  mărturisește  că gimnaziul superior se bucura de o imensă faimă.

În anuare se află multe pagini ce evocă Revoluția de la 1848 din Transilvania, în care românii și-au pus mari speranțe privitoare la libertatea lor. Pe alte pagini găsim regimentele grănicerești cu rolul de a opri eventualele năvăliri ale turcilor și tătarilor, curmarea contrabandei, împiedicarea pătrunderii  bolilor, îndeosebi a ciumei, de a menține  pacea și liniștea publică, de a urmări  pe răufăcători, de a sta la dispoziția autorităților politice. În felul acesta era întărită și garnizoana împărătească, într-o provincie îndepărtată a Imperiului, cum era Ardealul. Ca atare, grănicerii aveau să formeze un cordon puternic, cu mai multe  stațiuni militare și sanitare.

Prin cartea de față cărturarul blăjean a mai construit încă un edificiu ce a încolțit în sine, adevărul istoric și căutarea identității noastre prin fapte demne de laudă și valori de altădată.

  Ioan Mititean