ANI DE POEZIE

Apariţia unei antologii se constituie într-un eveniment aparte, ca o adunare de ape, faţă de venirea pe lume a altor cărţi, mai mici ca întindere, şi presupune, totodată, un efort mai mare de lectură, nu doar din considerente cantitative, dar şi pentru prezenţa spiritului comparativ- evolutiv. Aşa se întâmplă şi cu Antologia lirică, 1977- 2012, "Un taur în vitrina de piatră", de Liviu Antonesei, cu ilustraţii de Dragoş Pătraşcu, Editura Adenium, Iaşi, 2013, 308 pagini. Dacă luăm în calcul cei 35 de ani de poezie - adevărat exerciţiu de rezistenţă, atunci, neîndoielnic, nu greşim dacă afirmăm că poezia lui Liviu Antonesei a mers mână în mână cu istoria poeziei româneşti, contribuind la fixarea ei în timp, în memorie.
Născut sub zodia taurului - 25 aprilie - Liviu Antonesei oferă această carte la împlinirea vârstei de 60 de ani - gest de nobleţe atât pentru poet, cât şi pentru cititori.
Antologia "Un taur în vitrina de piatră" are un fir diacronic, ce cuprinde poezii din volumele "Căutarea căutării" (1990), "Apariţia Eonei şi celelalte poeme de dragoste" (1999), "Dispariţia şi eternitatea Eonei" (2006), "Psaumes", psalmi scrişi direct în franceză, (2004), şi "Poveşti filosofice cretane şi alte poezii" (2012).
Componentele Antologiei reprezintă treptele creaţiei lui Liviu Antonesei, de la stadiul iniţial, nerăbdător a desluşi tainele lumii, ca (ne-)înţeleasă mirare - "Nu pot opri zăpada să cadă din ceruri", de la perceperea firii de poet, ca revelaţie şi renunţare - "poetul poate să tacă", dar "să şi crape", vorbind despre libertate, ca revoltă şi resemnare, - "nu vreau nimic, nimic nu suport, nici să fiu viu, nici să cad mort. /N-am putut să urlu cu lupii şi am tăcut. N-am putut să mai tac/ şi-am început să urlu de unul singur", până la starea de admiraţie continuă, din final, "Dumnezeule, frumos poate fi câteodată ecoul!", înţelegând, aici, o reprezentare a vocii poetice în prelungire. Între cele două ipostaze - vârste, vinovată şi nevinovată, poetul se resimte "plin de poeme", iar portretul lui "se alcătuieşte din lecturi/ manuscrise, tăceri şi amintirea/ unei călătorii pe care nu a început-o", supus unei iluzii filosofice: "Am fost cândva şi sedus de o prostie a lui Hegel./ Îmi imaginam că s-ar putea metamorfoza vreodată/ Simpla cantitate într-o altă calitate. Şi că Don Juan/ Ar putea deveni vreodată un bărbat fericit./ Ce tâmpenie!"
Drumul pe care-l străbate poetul pentru a ajunge la acel "sentiment necuprins al tăcerii universale" este presărat cu "slove de foc" - zvâcniri vulcanice de iubire: atât apariţia Eonei, cât şi dispariţia şi eternitatea ei, fac din sentimentul suprem structura de susţinere a universului poetic de factură liviuantonesciană, când se aude, ca o sentinţă: " Ea apăruse. Am ştiut:/ voi fi un om sau nu voi mai fi." Instalarea "melancoliei - galbene", mai apoi a îndoielii, "ca un vierme în măr" - "vechea mea dragoste/ e închisă în mine/ ca într-un sarcofag/ care încă respiră" aduce în prim-planul poeziei gândul evadării, al eliberării prin călătorie, în departe, dar şi prin întoarcerea în timp: "E doar a patra zi, dar imaginea uşii cenuşii şi crăpate/ De la magazia de lemne a copilăriei deja a apărut".
Cartea aceasta antologie se rotunjeşte prin simboluri blânde, cum ar fi grota, peştera, scoica, bobocul, reprezentări - magnet ale imaginaţiei şi senzualităţii poetice, prin discurs grav romanţat: "Nu-i doresc, nu-i doresc/ la nimenea,/ nu-i doresc la nimenea/ s-aibă soarta mea/ s-aibă soarta/ s-aibă soarta mea", printr-o poezie trăită, la persoana întâi singular, şi rostită fără emfază, doar din durerea scrisului.
"Un taur în vitrina de piatră este o antologie lirică, bine organizată şi aleasă, valoroasă, oferind obiect de literatură adevărată, poetică şi estetică, pentru inimi care nu sunt de piatră.