Ana Blandiana: De ce vrem să ne amintim?

            De curând, poetul Ion Mureșan a publicat un nou volum intitulat Introducere în POEZIE, Editura Charmides, Bistrița, 2023. După titlu, cartea pare a fi de eseuri, dar nu, nu e, cartea cuprinde poezie în toată regula. Revista găzduiește două cronici dedicate acestui eveniment editorial – astfel catalogat de câțiva critici literari care deja s-au exprimat public prin analizele lor. Cornel Ungureanu în expunerea lui comparatistă arată că trebuie să înceapă analiza poeziei lui Ion Mureșan pornind de la confesiunile sale, care nu sunt orice fel de confesiuni. Iar Ion Mureșan „are un ce pe care, chiar când nu-l poți înșfăca dintr-odată, de la prima lectură îl simți acolo, știi că este, îl adulmeci și îl cauți. Poezia lui pornește din concretețea realului, din lumescul perceptibil, însă, în mod paradoxal, ea s-a desprins de orice ritual, de obsesiile și servituțile cotidianului (devenite la mulți opzeciști, o carte de vizită)”. Cealaltă cronică e semnată de Vasile Popovici, care spune: „Titlul însuși, auzi vorbă Introducere în poezie, nu-i doar o modestie deloc scriitoricească, ci și de o orgolioasă exactitate, de vreme ce poezia e prin esența ei mereu transcendentă, mereu dincolo: dincolo de aproximările ei, de versurile înșirate unele sub altele ca momeală pentru acest dincolo de ele, realitate furtivă, de necaptat. E același dincolo poetic pe care-l vizează și muzica, și toate celelalte arte, gândirea și peisajul în momentele lor de grație, manifestări ce dau doar presințirea poeziei. Dacă Ion Mureșan reușește măcar o introducere în materia poetică, după cum enunță titlul volumului, și e deja mai mult decât se poate spera, modest-orgolios”.

            De ce să vrem să ne amintim? este titlul conferinței ținută de Ana Blandiana în data de 7 iunie 2023 în Aula Magna a Universității de Vest din Timișoara. Tema din care s-a născut întrebarea din titlu s-a conturat după ce în urmă cu aproape doi ani poeta a găsit într-un dulap un manuscris, patru caiete în care notase, între august 1988 și decembrie 1989, tot ce văzuse, tot ce auzise, tot ce i se întâmplase ei și celor din jurul ei, astea după ce în seara de 31 august 1988 a aflat, din nou, că nu va mai putea publica, astfel începând un jurnal minuțios al acelei perioade de viață. Jurnalul, în urma unei decizii greu luată, va fi publicat în toamna acestui an. Scrie Ana Blandiana,  despre Jurnalul regăsit: „La Memorialul de la Sighet, memoria este privată, din punctul de vedere al victimelor, ca formă de jurstiție. În mod evident, față de ceea ce trăim azi, caracteristicile și rostul ei s-au schimbat. Memoria mi se pare azi, poate funcționa azi, nu doar ca formă de justiție, ci drept o formă de salvare – și sunt convinsă că e în stare să funcționeze astfel. Iată de ce am hotărât să public cele 400 de pagini ale jurnalului din ultimul an de dictatură, cu speranța că volumul va ajunge la ei (la generațiile tinere – n.m., V.R.) și-i va salva pe cei care habar nu au că trebuie salvați. Cartea se va numi Mai mult ca trecutul nu numai că vine de departe, ci și pentru că speră să meargă departe. Și am ales să vorbesc astăzi aici despre îndoielile și speranțele mele legate de ea pentru că nu mă îndoiesc că ne aflăm cu toții la o răscruce în care putem opta încotro vrem să mergem, iar pentru asta trebuie să știm dincotro venim. Creștinismul, cea mai radicală revoluție din istorie, a adus omenirii vestea cea bună, evanghelia iubirii, care – oricât de călcată în picioare – a rezistat, luminând și stabilind criteriile, timp de 2000 de ani. Apoi, în secolul 20, iubirea a fost înlocuită de ură – ura de clasă sau ura de rasă – și totul a trebuit redefinit. Descoperim acum cu spaimă că, după înfrângerea iubirii de diferitele uri și după prăbușirea urilor în propriile lor catastrofe, nu mai știm ce să facem. Suntem în stare să aducem, o altă veste bună, o nouă evanghelie?”

            Grea întrebare. Imposibil răspunsul, câtă vreme în lume s-a instalat pe nesimțite, în toate direcțiile globului, drept ideologie, corectitudinea politică, ideologie care mimează robotic iubirea de aproapele... Plus că e o „iubire” cu susul jos!

                                                                                                                  Virgil RAȚIU