Amenzi pentru lipirea de afişe în locuri nepermise

Amenzi în valoare de 1.250 de lei au fost aplicate în cursul săptămânii trecute de Poliţia Comunitară din cadrul Primăriei municipiului Bistriţa, în cazul administratorilor a două firme care au lipit afişe publicitare în alte locuri decât cele special amenajate (afişele în cauză fuseseră lipite pe refugiile staţiilor de transport în comun). Cu sume mai mici, dar tot sancţionaţi contravenţional cu amenzi (în valoare totală de 400 lei), au fost administratorii altor două societăţi comerciale; montarea unor panouri publicitare pe domeniul public, în faţa punctelor de lucru, fără autorizaţie eliberată de primărie, este motivul aplicării celor două amenzi. Un alt caz a fost cel al unui bistriţean care a instalat un panou publicitar pe domeniul public, mai exact în faţa Complexului Comercial „Odyseea”, la fel, fără a avea în acest sens autorizaţie eliberată de primărie. El a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 100 lei.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5