Alexandru Petria în Observatorul Cultural

În numărul care este pe piaţă al prestigiosului săptămânal bucureştean Observator Cultural, scriitorul Alexandru Petria, conjudeţeanul nostru, are un extrem de interesant articol care priveşte lumea literară. Talentatul prozator care trăieşte la Beclean se referă la lipsa de agenţi literari din spaţiul cultural românesc, precizând: ” În tentativa de-a îmi căuta un agent literat, ajutat de nenea Google, am citit jelaniile unora, întristaţi de situaţia despre care scriu. Şi jelaniile- redactate şi cu ani destui în urmă- au rămas jelanii, fără finalitate, îngropate în cotloanele internetului. Fiecare autor merge pe barba lui, dacă nu orbeşte pe mâna editurii care l-a editat aici, ale cărei interese nu converg totdeauna cu ale lui, se străduieşte să publice unde poate în străinătate, şi se bucură umil dacă reuşeşte oriunde, ceea ce este un amatorism cu potenţial păgubos. Şi de imagine, şi financiar. Dacă scriitorul n-are acces la o serioasă bancă de date cu editurile dintr-o anumită ţară, ca să cunoască specificul şi influenţa lor, tarifele practicate, fie şi dacă are romanul tradus, o să ştie unde şi cum să se adreseze cu şanse de reuşită? Şi dacă i se acceptă textul, o să reuşească să nu-şi prindă urechile în hăţişurile contractului pe care va trebui să-l semneze? Nu pun la socoteală că-şi pierde şi timpul. Agentul literar însă, al cărui câştig depinde de comisionul convenit cu scriitorul, are interesul omenesc să câştige cât mai mult şi cât mai repede, şi să-şi cultive reciproc avantajos relaţiile, atât cu scriitorii cât şi cu editurile străine, să le împingă spre prietenie, fiindcă trăieşte de pe urma lor. ” Alexandru Petria înaintează şi o soluţie: ”Deşi este o ocupaţie liberală, în stadiul incipient, în care ne aflăm acum, intervenţia Institutului Cultural Român şi a Uniunii Scriitorilor ar fi binevenită. Cum? Consiliindu-i, de exemplu, pe literaţii doritori să-şi scoată autorizaţii de persoane fizice autorizate măcar (P.F.), nu e nevoie de înfiinţarea unor SRL-uri, care sunt mai costisitoare, cu contabili plătiţi şi alte cele, ca să poată încheia legal contractele de intermediere. Ce ar mai trebui? Să li se asigure doritorilor, selectaţi pe criterii care se pot schiţa, numai dorinţă să fie, că nu e imposibil, un fel de bursă care să le permită să înceapă să se ocupe numai cu stabilirea contactelor în interior şi în exterior, să lase orice altă ocupaţie de-o parte, pentru formarea portofoliilor de scriitori şi edituri. Moare cineva dacă i se alocă unui asemenea om 200- 300 de euro pe lună, pe o perioadă fixă, asistenţă juridică şi acces gratuit la internet, dacă respectivul n-are acasă? Că de altceva nu mai are nevoie, abilităţile comunicaţionale şi flerul fiind subînţelese. Eventual, banii investiţi se pot recupera în timp, dacă treaba începe să aducă profit. Mă gândesc la ceva asemănător incubatoarelor de afaceri din industrie. Nu-i exclus să se poată accesa şi fonduri europene pentru acest scop.”

Este bine că, într-o ţară unde majoritatea oamenilor chibiţează ca şi la fotbal, fără să vină cu soluţii, mai sunt unii care încearcă punctual să propună rezolvarea unei probleme.