Alături de Eminescu din când în când sau zi de zi

În ziua de 15 ianuarie, de ziua poetului Mihai Eminescu și Ziua Culturii Naționale, micii eminescieni de la Palatul Copiilor Bistrița, coordonați de doamna profesoară Ionela Nușfelean, și de la Școala Gimnazială Budacu de Sus, reprezentați de doamna profesoară Viorica Bălan, alături de părinți, alți îndrăgostiți de poezie, jurnaliști, oameni de cultură de la Biblioteca Județeană BN, Clubul Monarhiștilor BN, Asociația Cultul Eroilor „Regina Maria” BN și Revista „Mișcarea literară”, s-au întâlnit în fața statuii lui Mihai Eminescu din Bistrița, la orele 15:15, ca și în alți ani. Împreună, chiar dacă frigul era prezent, am lăsat coroane de flori și am împărtășit câte o vorbă caldă despre poet.

Scriitorul Mircea Gelu Buta ne-a introdus în opera lui Mihai Eminescu, oferindu-ne informații pe care nu le știam, domnul doctor Marius Pop a vorbit despre legătura Poetului cu Casa Regală a României, managerul Bibliotecii Județene, poetul Ioan Pintea, ne-a rugat să-l sărbătorim pe Eminescu în fiecare zi, citindu-i opera. Doamna director de la Palatul Copiilor, profesor dr. Diana Morar, i-a adus lui Eminescu primii ghiocei pe care i-a găsit în acest an, s-a bucurat de mobilizarea elevilor și ne-a mărturisit că poezia sa preferată este „La Steaua”.

Și copiii au avut ceva de spus despre poetul Mihai Eminescu. Cei de la grupa de teatru pentru cei mici au interpretat nonverbal „Somnoroase păsărele”, acompaniați de ceilalți eminescieni. Au fost urmați de alți elevi, care au prezentat fiecare câte un gând, o poezie de Eminescu, întâmplări, confesiuni despre cum i-a inspirat poetul în creațiile lor și zi de zi. Jurnalistul care a înregistrat cele petrecute, Emil Alexandru, de la  televiziunea ASTV Bistrița, ne-a amintit că Eminescu a fost și ziarist. De sufletul poetului nepereche, s-au primit bomboane de ciocolată, batoane cu biscuiți și caramele.

„A fost o activitate minunată, cu o mare încărcătură emoțională! Marele poet Mihai Eminescu reușește de la an la an să adune în jurul monumentului (din piața care îi poartă numele) tot mai multe persoane, tot mai mulți elevi care îi citesc operele, îi îndrăgesc scrierile și își exprimă recunoștința! Tot acest spirit se poate observa din emoțiile recitalului! Mulțumim organizatorilor evenimentului și implicit participanților! Cu siguranță și marele poet ne-a vegheat de sus!” (doamna profesoară Viorica Bălan)

La finalul activității, ne-am dus și la mormântul lui Matei Eminescu, fratele Poetului, unde au fost lăsate o coroană de flori, candele iar părintele Ioan Pintea a spus o rugăciune pentru sufletul celor trecuți în veșnicie din familia poetului. Profesoara noastră coordonatoare a ținut să accentueze latura creștină a scriitorului omagiat, amintind de poeziile eminesciene închinate Maicii Domnului („Rugăciune”, „Răsai asupra mea”) și de poezia „Înviere”.

„Acesta a fost al doilea meu an când am zăbovit în frig pentru poetul nostru și nu regret nimic. La fel ca anul trecut, versurile mi-au încălzit sufletul, iar armonia pe care ne-o aduce omagierea lui Eminescu ne-a demonstrat încă o dată cum poezia ne ține aproape. Anul viitor, îmi doresc același regim: iubirea pentru literatură sub chipul statuii lui Mihai Eminescu, poetul nostru de încredere.” – Amalia Levey, clasa a șaptea;

„Ai zice că 173 de ani nu este așa de mult comparativ cu viața unei statui. Totuși, pe măsură ce anii trec în singurătate, ea devine mai rece și apar crăpături. Spriritul pe care-l găzduiește se pierde încetul cu încetul, fiind abandonat de lume, dar elevii de la Palatul Copiilor nu-l vor lăsa pe Eminescu trist. Sunt mândră că am luat parte la păstrarea vie a amintirii marelui poet.  Abia aștept să ne revedem, cel târziu, în iunie!” – Ioana Bălan, clasa a noua;

Să îl citim mereu pe Eminescu ca poezia lui să rămână veșnic vie!

 

Ana Ciobanu, clasa a VIII-a

Jurnalism, Palatul Copiilor Bistrița

 

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5