Aglomeraţie la Bursa locurilor de muncă organizată de Camera de Comerţ

 

Vineri, bistriţenii au luat cu asalt Hotel ,,Bistriţa” - clădirea unde Camera de Comerţ şi Industrie (CCI) Bistriţa-Năsăud a organizat bursa locurilor de muncă, în cadrul proiectului ,,Regions for Jobs”.

Pentru a evita îmbulzeala şi pentru a permite, aşa cum şi-au dorit şi organizatorii, crearea unui dialog între angajator şi persoana aflată în căutarea unui loc de muncă, jandarmii au permis accesul în incită, pe grupuri formate din câte zece persoane.

Peste 350 de bistriţeni şi-au depus, vineri, CV-urile pentru un loc de muncă. Erau şomeri de toate vârstele: tineri, proaspăt absolvenţi, persoane aproape de pensionare, dar şi un grup de deţinuţi de la Penitenciarul Bistriţa.

Camera de Comerţ şi Industrie Bistriţa-Năsăud a organizat, vineri, a doua bursă a locurilor de muncă din cadrul proiectului finanţat din fonduri europene ,,Region for Jobs”, cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013.

La eveniment au participat 31 de agenţi economici care au oferit peste 272 de locuri de muncă - din care 31 pentru persoane cu studii superioare, 177 pentru muncitori calificaţi şi 64 pentru necalificaţi (30 de posturi de ucenici).

,,Toate celelalte oferte sunt ori pentru persoane calificate, ori pentru persoane cu studii superioare, ceea ce arată din ce în ce mai mult că angajatorii şi-au modificat cerinţele şi că doresc oameni competenţi pentru posturile pe care le pun la dispoziţie.

Peste 300 de persoane au vizitat standurile angajatorilor şi au pus întrebări referitoare la posturile pe care acestea le oferă.

Desigur, nu vom şti un număr exact decât după ce se finalizează bursa şi atunci, fiecare angajator ne va pune la dispoziţie listele cu persoanele cu care au discutat, şi vom încerca în continuare să ţinem legătura cu angajatorii şi persoanele care doresc să ocupe un loc de muncă pentru următorii paşi: interviul şi selecţia specifică oricărui proces de selecţie”, ne-a declarat Monica Mureşan, manager general proiect.

Unii şomeri sau persoane aflate unui job s-au declarat nemulţumiţi de oferta locurilor de muncă oferite în cadrul bursei. Şi asta pentru ca angajatorii au cerut ca de obicei experienţă pentru posturile scoase la concurs.

 

24 de deţinuţi la Bursa locurilor de muncă

       În cadrul aceleiaşi burse, 24 de persoane private de libertate din Penitenciarul Bistriţa au fost selectate pentru a participa la evenimentul organizat de CCI B-N, în parteneriat cu AJOFM.

       ,,Sigur, că noi participăm şi la bursele organizate de AJOFM, şi la rândul lor alte proiecte vin deja în proiectul nostru. De pildă, Penitenciarul Bistriţa a venit cu un grup de deţinuţi care mai au o lună, două până la eliberare şi care au fost calificaţi printr-un alt proiect şi acum încearcă să-şi găsească un loc de muncă”, ne-a menţionat Monica Mureşan, managerul de proiect.

 

Servicii gratuite oferite de CCI

Secretarul general al CCI B-N, Monica Mureşan, şi managerul general al proiectului ,,Regions for Jobs” ne-a mai spus că tot în cadrul acestui proiect există şi Centrul de Mediere a Muncii, unde persoane aflate în căutarea unui loc de muncă primesc diverse informaţii, asistenţă, consiliere.

,,Cei care doresc să urmeze un curs, fac un curs în cadrul acestui proiect, iar cei care doresc să-şi certifice competenţele dobândite în mod non-formal,vor putea să facă acest lucru.

Pentru a putea ajuta oamenii, trebuie să organizăm şi evenimente publice de acest gen, prin care să îi punem în contact direct pe angajat şi angajator”, ne-a precizat Monica Mureşan.

 

Regions for Jobs, al II-lea an de implementare

Proiectul ,,Regions for jobs” este finanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013 şi implementat de Camera de Comerţ şi Industrie Bistriţa-Năsăud, în calitate de beneficiar, în parteneriat cu Mesogeiako Symvouleftiko Systema S.A. Grecia şi Camerele de Comerţ şi Industrie Braşov şi Prahova.

       ,, După primul an de implementare, pot să spun că proiectul a decurs foarte bine. Noi tocmai am depus un raport tehnico-financiar, în urmă cu două luni. Stăm foarte bine la majoritatea indicatorilor. Dar, la indicatorii de program, cei care sunt importanţi, stăm foarte bine.

       Stăm foarte bine la capitolul - persoane care în şase luni de zile de la participarea în servicii integrate şi-au găsit deja un loc de muncă. Avem deja, în jur de 100 de persoane la nivelul proiectului, din care marea majoritate sunt la Bistriţa.

       87 de persoane şi-au deschis o mică afacere. La acest capitol, Bistriţa nu stă foarte bine. În schimb, judeţul Prahova stă foarte bine la acest capitol.

Per ansamblu, proiectul nostru merge foarte bine, şi astfel îi putem ajuta pe oameni şi suntem foarte fericiţi pentru aceasta”, a concluzionat Monica Mureşan, manager general proiect.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5