ADORMIREA MAICII DOMNULUI

Ajutătoarea tuturor

Maica Domnului este cea mai înaltă sfinţenie omenească cunoscută şi cinstită de către Sfânta Biserică, iar Adormirea Maicii Domnului este, am putea spune, cea mai de seamă dintre sărbătorile închinate ei. După cum se ştie, este o sărbătoare pregătită printr-un post de două săptămâni, timp în care Zilnic se oficiază slujba Paraclisului Maicii Domnului.

În Sfânta Scriptură, nu aflăm nimic despre moartea Maicii Domnului. În schimb, cântările şi imnele de la Vecernia şi Utrenia sărbătorii ne vestesc adevărata tradiţie a Bisericii în această privinţă. Iată, în câteva cuvinte , cum au decurs evenimentele:

Atunci când Domnul nostru Iisus Hristos a binevoit să ia la Sine pe maica Sa, mai înainte cu trei zile, i-a făcut cunoscută, printr-un înger, mutarea ei de pe pământ la viaţa cea cerească. Născătoarea de Dumnezeu, fiind înştiinţată despre aceasta, s-a bucurat cu bucurie mare, şi s-a suit degrabă în Muntele Măslinilor, ca să se roage.

Apoi, s-a întors acasă şi a pregătit toate cele necesare pentru îngropare, încredinţând pe vecine că, mutându-se la ceruri, nu numai pe ele nu le va uita, ci pe toată lumea o va cerceta şi o va ocroti. A împărţit hainele sale văduvelor sărace, şi-a cerut iertare de la toţi şi, culcându-se pe pat, a făcut rugăciune pentru întărirea lumii şi pentru vieţuirea în pace. În cele din urmă, binecuvântându-i pe toţi cei de faţă, şi-a dat sufletul în mâinile Fiului şi Dumnezeului ei. Prin binecuvântarea ei, s-au împărţit vindecări tuturor celor bolnavi.

Tot din tradiţie aflăm că atunci s-a făcut tunet mare şi s-au adunat Sfinţii Apostoli , de la marginile lumii, la casa Maicii Domnului din Ierusalim. Şi începând Petru cântarea cea de îngropare, Sf. Apostoli au ridicat patul şi au petrecut, până la mormânt, trupul cel primitor şi purtător de Dumnezeu. Sosind în Ghetsimani, au aşezat în mormânt trupul Maicii Domnului; apoi, apostolii au mai zăbovit încă trei zile să aştepte pe Sf. Apostol Toma care, din binecuvântate pricini lipsea.

Când a sosit, Sf. Toma s-a întristat pentru că nu s-a învrednicit să vadă şi el chipul adormit al Maicii Domnului, ca ceilalţi apostoli. Drept urmare, prin hotărâre de obşte, s-a deschis mormântul, pentru el. Nu mică le-a fost mirarea că au aflat mormântul fără sfântul ei trup; era numai giulgiul lăsat ca mângâiere şi mărturie nemincinoasă a mutării Micii Domnului, cu trupul, la ceruri.

Prin urmare, după credinţa Sfintei Biserici, după Adormirea Maicii Domnului, trupul ei nu a cunoscut stricăciunea (putrezirea) care vine după moarte, nici nu a rămas în mormânt. Maica Domnului, cu trupul schimbat, viu şi preamărit, a fost mutată la ceruri, la Fiul său. Însă, spre deosebire de Mântuitorul, ea a fost dusă la ceruri de către îngeri, nu prin propria sa putere. Acolo se roagă şi, prin rugăciunile sale mijloceşte pentru noi de-a pururi, înaintea Fiului său. Să avem toată încrederea în rugăciunea ei, pentru că numai ea singură poate vorbi lui Dumnezeu , ca o mamă fiului său.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu Roagă-te pentru ni păcătoşii…

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5