2 x Petria la Gaudeamus

Scriitorul Alexandru Petria lansează sâmbătă două cărți la Târgul internațional de carte Gaudeamus din București. Este vorba de Convorbiri cu Mircea Daneliuc, apărut la Adenium, și de Rugăciuni nerușinate&alte chestii, poezii, scose de editura Vinea. Interviurile cu genialul regizor se anunță un mare succes, fie și dacă urmărim doar reacțiile publicului pe internet. Daneliuc spune pe coperta a IV-a a cărții: ”Trebuie să ţi mulţumesc, Alex Petria, că m ai momit cu feisbucul şi m ai scos din bârlog. Din feisbuc n am muşcat, deşi ştiu cât de ataşat eşti de el; tot fără cont am rămas şi tot sub ameninţarea anonimatului pe care îl merit, ignorând această sâcâitoare agora. Dar din muţenie m ai clintit, sunt bucuros să ţi o spun, deşi sunt sceptic în faţa oricărui taifas… Lucrul nostru s a scris pe nebăgate de seamă, şi chiar dacă rămâneam pe viu grai, nu l am fi terminat atât de cu¬rând. O fi bine sau nu?”
Rugăciuni nerușinate&alte chestii, volum prefațat de către Liviu Antonesei, urmează să fie prezentat la lansare de Alex. Ștefănescu, Liviu Antonesei, Mircea Daneliuc și Nicolae Tzone, directorul de la Vinea. Celebrul critic literar Alex. Ștefănescu a opinat: „Alexandru Petria a devenit un personaj important al vieții literare stând departe de ea! Scrie bine, inteligent și provocator (atât poezie, cât și proză) și folosește Internetul ca pe o armă cu rază mare de acțiune pentru a ataca, de la distanță (tocmai din Bistrița) probleme ale literaturii de azi pe care alții, lipsiți de curajul opiniei, le evită. Poemele din volumul Rugăciuni nerușinate & alte chestii, lapidare, imprevizibile, scoțând maximum de nervozitate din calma limba română, merită citite cu atenție. Ele sunt „brichete care se sperie de propria lor flacăra” (pentru a folosi o imagine foarte expresivă inventată de autor). Emoționează, seduc, provoacă, dau de gândit, contrariază, chiar irită, dar nu plictisesc niciodată“.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5