18 persoane cu dizabilităţi din Bistriţa – Năsăud au beneficiat de vouchere în valoare de 414.000 lei, prin proiectul “Facilitarea inserției pe piața muncii a persoanelor cu dizabilități”

18 persoane cu dizabilitati din Bistriţa – Năsăud au beneficiat de vouchere în valoare de 414.000 lei, prin proiectul “Facilitarea inserției pe piața muncii a persoanelor cu dizabilități”, ID 130164.
"Domnul M.F. cu domiciliul în localitatea Beclean este unul dintre beneficiarii unui voucher în valoare de 23.000 lei din cadrul proiectului “Facilitarea inserției pe piața muncii a persoanelor cu dizabilități”, al cărui partener este Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Bistriţa – Năsăud. Domnul M.F. şi-a folosit voucherul pentru achiziţionarea unui dispozitiv cu roţi tip “mobility scooter”, care să-l ajute în viaţa de zi cu zi. “Mulţumesc AJOFM Bistriţa – Năsăud pentru ajutorul acordat”, a declarat domnul M.F. Până la această dată, pe perioada derulării proiectului“Facilitarea inserției pe piața muncii a persoanelor cu dizabilități”, dintr-un total de 59 de solicitări (dosare depuse), 18 persoane cu dizabilităţi din judeţul Bistriţa – Năsăud au beneficiat de vouchere în valoare de 414.000 lei", explică directorul executiv al AJOFM BN, Otilia Râpan.
Persoanele cu dizabilități care pot beneficia de voucher pentru achiziționarea de dispozitive și tehnologii asistive și tehnologii de acces, altele decât cele finanțate prin Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții:
• Au cetățenie română și locuiesc în România;
• Au o dizabilitate atestată prin certificatul de încadrare în grad de handicap;
• Sunt șomeri, persoane inactive și persoane aflate în căutarea unui loc de muncă;
• Sunt persoane cu vârsta cuprinsă între 18 ani și până la împlinirea condițiilor de
pensionare.
Tinerii peste 18 ani care nu au împlinit vârsta de 30 de ani pot beneficia de voucher doar dacă urmează o activitate de formare profesională sau se află in sistemul de educație (tineri non NEETs).
"Invităm persoanele cu dizabilități, șomere și inactive non – NEET să se adreseze Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Bistriţa – Năsăud pentru a beneficia de oportunitățile din cadrul proiectului. Mai multe detalii pot fi obţinute de la sediul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Bistriţa – Năsăud din Bistriţa, strada Gării, nr.2-4, persoane de contact Pintican Maria şi Volcov Liana, tel 0263-236296, int.208", menţionează directorul executiv al AJOFM BN, Otilia Râpan.

Comentarii

12/06/22 12:22
Carjan Carmen

Buna ziua a-și vrea sa știu dacă copilul meu care are 23 ani și este in scaun cu rotile , ar putea beneficia de legea aceasta pentru a-și cumpara un scaun cu rotile cu antrenare electrică ? Va Multumesc!

12/06/22 13:26
Szemkovics Nico...

Felicitari tot respectul ...Oare aceasta lege este valabil in toata tara? Eu am handicap gr1 operat de cancer la maxilare de 2 ori la inteeval de 7 ani recidiva si cu tumoare la plamani capacitate pulmonara de 17 la suta cu tumoare pe partea dreapta neoperabil refuzat de anestezist . As dori sa stiu daca m-a putea incadra in acest program .As dori din suflet un fotoliu rulant electri in scopul deplasarii deoarece nu pot face efort doar minimal 10 pasi si stationare de cate 10 minut pentru revenirea respiratiei...Sperand intr-un raspuns oricare ar fi el ,va multumesc anticipat...

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5