13 elevi din clasele terminale, în baruri în timpul orelor
Joi, 09/27/2012 - 14:34
Joi dimineaţa, între orele 11.00-13.00, în urma unei razii pe linia prevenirii absenteismului şcolar, jandarmii bistriţeni au depistat un număr de 13 elevi care în loc să fie la ore, se aflau în parcuri sau în unităţi de alimentaţie publică din apropierea unităţilor de învăţământ.
Cei 13, sunt elevi care studiază la unităţi de învăţământ de pe raza municipiului Bistriţa în clasele IX – XII. Trei dintre aceştia au fost găsiţi de jandarmi în Parcul Mihai Eminescu, trei într-un local din zona Bulevardului Republicii, iar 7 elevi se aflau în Autogara, respectiv în Gara Bistriţa Nord.
Jandarmii au întocmit celor 13 elevi procese verbale de depistare, care au fost înaintate conducerilor unităţilor de învăţământ de unde provin tinerii.
Citiţi şi:
- 14 elevi surprinşi în baruri de jandarmi, în timpul orelor de curs!
- O clasă de elevi depistată de poliţişti prin baruri
- Elevii din Bistrița, cu excepția ciclului primar și a claselor terminale, vor merge prin rotație la școală!
- Cinci elevi surprinşi în bar de jandarmi, în timpul orelor de curs!
- Elevi bistriţeni, băuţi în timpul orelor, la Sângeorz-Băi
Meniu principal
Ultimele stiri
Cultura
Primăria Municipiului Bistriţa şi Centrul Cultural Municipal „George Coşbuc” vă invită, marţi 14...
Comentarii
Pr. Oltean Leon -
Joi, 17:21
La mulți ani binecuvântați!
Paul -
Joi, 16:44
Motto:
“Iubesc trădarea, dar urăsc pe trădători”.
(Iulius Cezar)
Vasile Silași este unul...
Toni -
Mar, 16:50
Ce știi să faci?
Pe când un program de dezvoltare a Județului Bistrița-Năsăud pentru următorii...
Zdreanță -
Mar, 10:03
Vorba lui Tudor Arghezi:
Are basca pe-o ureche
De pungaș fără pereche.
Toni -
Lun, 16:08
Motto:
„Un popor care alege politicieni corupţi, impostori, hoţi şi trădători, nu este victimă, ci...
Aniversări
Zile îndelungate cu multă sănătate, bucurii, realizări profesionale şi împliniri personale îi transmitem, în zi de naştere, profesorului Adrian...
Astăzi, la popas aniversar, îi transmitem părintelui Andrei Cotuțiu, preot paroh în Mureșenii Bârgăului, sincere și călduroase felicitări și urări de...
Sănătate, bucurii şi împliniri, în zi de naştere, îi transmitem profesorului dr. Liviu-Iulius Ușeriu, director al Liceului Teoretic “Radu Petrescu”...
Adaugă comentariu nou