Un tânăr de 18 de ani din Coșbuc, transportat la spital, în urma unui accident între Cepari și Dumitra

În această seară, polițiștii Compartimentului Rutier Năsăud au intervenit la un accident produs pe Drumul Național 17C, între Cepari și Dumitra. La locul accidentului polițiștii au constatat faptul că un autoturism condus de un tânăr de 18 ani din Coșbuc a intrat în coliziune cu o autoutilitară condusă de un bărbat de 61 de ani din județul Prahova. În urma impactului dintre cele două vehicule, mașina condusă de șoferul de 18 ani a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat. Accidentul s-a soldat cu rănirea tânărului din Coșbuc, acesta fiind ulterior transportat la spital. Testarea cu aparatul etilotest a celor doi șoferi a indicat rezultate negative. Cercetările sunt continuate de către polițiștii rutieri din cadrul Poliției orașului Năsăud, în cadrul unui dosar penal, a anunțat Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud. 
 
Potrivit ISU BN, în accident au fost implicate trei victime. O victimă, bărbat în vârstă de aproximativ 18 ani a suferit un  traumatism cranian cerebral, un traumatism facial și un traumatism de coloana lombara. După evaluarea medicală de la fața locului a fost transportat la UPU SMURD Bistrița pentru continuarea îngrijirilor medicale de specialitate. 
Celelalte două victime, un bărbat și o femeie nu au avut nevoie de îngrijiri medicale și au refuzat transportul la spital.

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5