Tot măgarul de vină...

Împăratul pădurii, măria-sa leul, şi-a cumpărat într-o bună zi maşină. Dată fiind funcţia şi veniturile domniei sale, îşi luă un „Ferrari fiorino-5oo”- un autoturism trăznet, din acelea cu suspensii magnetice şi dotări încât ne stă mintea în loc de uimire. Iar de frumoasă, nu mai spunem, fiindcă toate animalele din pădure, chiar şi furnicile întorceau capul după ea când au adus-o în faţa somptuosului bârlog al majestăţii sale, leul. Acum, când noi povestim, măria-sa dormea fericit, sforăind uşor.
Vrând să-i facă tradiţionala vizită zilnică stăpânului, iepurele văzu uluitorul autoturism şi începu să fluiere.
- Ia hai să dăm o tură prin pădure cu aşa mândreţe! îşi spuse du’nealui Iepurilă.
Urcă la volan şi dă-i viteză pe drumurile cam hrentuite ale pădurii, până când, dând într.o groapă, maşina viră şi se izbi cu farul stâng de un stejar bătrân. Opri speriat, se dădu jos, observă grozava pagubă, apoi se urcă şi porni să-i ducă maşina proprietarului, aşa buşită. Leul încă tot mai dormea. Observă repede în tufiş o vulpe şi se ciuli bine, opri maşina şi printre tufe o luă la goană fără să fie observat.
După nişte ore bune, leul se trezi, veni să-şi admire formidabila lui maşină şi când văzu paguba, mai să leşine de necaz şi mai ales de furie:
-Băi!!! dădu un urlet leul, de se cutremură tot codrul, iar frunzele din apropere fremătară ca de furtună. Cine mi-a ...nenorocit maşina??
-Măria-voastră! Eu eram aici prin tufe –spuse linguşitoare vulpea- dar foarte bine nu am văzut cine conducea maşina. Cred că se ascundea, însă tot am observat un indiciu, luninăţia voastră...
-Un indiciu!! Care?? -scrâşni din colţi stăpânul.
- Cu tot respectul vă spun că avea nişte urechi lungi.
-Urechi lungi?!! Ah! Ăsta o fi măgarul! Numai el, negreşit putea să-mi facă o aşa măgărie. Negreşit că măgarul...
-Hi-hi-hi-hi! chicoti Iepurilă de sub nişte ramuri de alun de la o respectabilă depărtare.