SCRISUL şi CITITUL ca TERAPIE

Cartea Contemplaţii, cuprinzând versuri de Gheorghe Grigurcu, a fost publicată de Editura Cartea Românească în anul 1984, dar aprecierea făcută atunci de Ştefan Augustin Doinaş rămâne valabilă: "Gheorghe Grigurcu nu se lasă atras de varietatea concretă a amănuntului, a fragmentului, ci iscodeşte minuţiozitatea afectuoasă care respiră în el, urmărind nu corporalitatea lumii, ci familiaritatea cu viaţa ei secretă, intimă. Lirismul acesta concentrat, despicând pentru o scurtă clipă bolta năpădită de întuneric a lumii, mi se pare un tip de poezie filozofică de o mare autenticitate."

Această carte despre care vorbim merită citită mai ales de oameni tineri.

Aici, în spaţiul unui articol de ziar cotidian, am să mă opresc asupra câtorva perle din Contemplaţii: "Comentând infinitul, fereastra iubeşte. * Cu mâinile sale tremurătoare împarte bucăţi de căldură * Sănătatea e în sine o stare de libertate * A crea înseamnă a oferi alternative *".

Dumneavoastră, citind acest volum, veţi descoperi sau redescoperi versuri superbe.

Dar Gheorghe Grigurcu nu ne-a dăruit numai poezie.

În aceste timpuri grele cu care suntem contemporani, a scris un magistral Editorial la numărul din anul 2004, intitulat Drogul, al revistei SECOLUL 21.

Vă invit să citim câteva cuvinte din Editorialul O farsă metafizică:

«Prin urmare, chiar dacă au o anume justificare terapeutică(prin utilizarea lor sub strict control medical) şi li s-a acordat în trecut o justificare ritualică(aşa-zisele droguri sacre), socotite a înlesni clarviziunea, divinaţia, telepatia), stupefiantele se cuvin blamate, privite în extensia lor socială(de facto, o însumare a unor drame individuale), nu altminteri decât un flagel. Un lucru cumplit, întrucât atentează la esenţele spiritului uman, mistificându-le. În egală măsură, sunt falsificate chatarsisul provocat de creaţie, contopirea cu divinitatea cuprinsă în clipele de iluminare, iubirea, mila, morala. Ascensiunii omului către Dumnezeu îi ia locul coborârea lui Dumnezeu la bicisnica treaptă omenească, mizericordia faţă de condiţia umană e doar o prefaţă a egolatriei ce nu cunoaşte frâu. Drogul e un instrument al iluziei axiologice, nu al realităţii axiologice. Perfid, oferă ce nu are, simulând o mirifică disponibilitate valorică, fără nici o acoperire. Drogatului i se pare că i se deschid cerurile, însă euforia extazului e plătită scump la "ieşirea din tunel", prin chinuri fizice şi psihice, prin degradarea fiinţei. Transcendenţa apare trucată, e drept, cu destulă abilitate, de vreme ce, adesea, înşală "spiritele alese", dar având un astfel de obiect suprem, falsul se răscumpără într-un chip teribil. Demonia narcomaniei e o escrocherie ontologică, o manieră de sinucidere: "Îl numim escroc, precizează autorul Florilor răului, pe jucătorul care a găsit modalitatea de-a juca la sigur; cum să-l numim pe cel care vrea să cumpere pe câţiva bănuţi fericirea şi geniul?": În consens, André Gide vorbeşte, în Jurnal, despre "un substitut al fericirii", în situaţia în care "achiziţionezi visul unui lucru când n-ai banii pe care îi cere achiziţionarea materială a lucrului visat". Incontestabila euforie indusă de substanţele chimice e nemeritată, e frauduloasă deoarece nu corespunde vocaţiei sau iniţierii, eforturilor trudei sau jertfei. E precum însuşirea unui bun ce nu ţi se cuvine, a unei stări ilegitime, a unei vieţi care nu e a ta. Nefăcând parte din destinul fiinţei, drogul nu e decât un destin apocrif, deci o farsă metafizică.»

Scriitorului Gheorghe Grigurcu i s-a consacrat un număr al revistei MIŞCAREA LITERARĂ, Bistriţa, în anul 2006, an în care i-a fost dedicată şi Ediţia a VIII-a a Colocviilor de la Beclean cu tema – A fi scriitor în vremurile noastre.

Atunci s-au spus despre poetul şi criticul literar Gheorghe Grigurcu multe lucruri frumoase dintre care amintim cuvintele domnului Alexandru Uiuiu: "…acolo unde vezi numele domnului Grigurcu, îţi spui: aici e de citit! N-a fost niciodată să nu găseşti ceva, să nu găseşti strălucirea unei idei, să nu găseşti farmecul spusei sau câteodată o incisivitate liminală a unei conştiinţe lucide şi dornice de schimbare.", dar şi cuvintele domnului Mircea Măluţ: "Un sentimental care se ascunde în spatele unei poezii aproape angelice."

Să-l citim, deci, pe domnul Gheorghe Grigurcu cu dragoste şi recunoştinţă.

Jeniţa Naidin