Peste 180 de șoferi testați cu privire la consumul de alcool noaptea trecută. Ce sancţiuni s-au dat!

Polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud au continuat activitățile specifice privind depistarea persoanelor care conduc sub influența alcoolului sau a substanțelor interzise.

La data de 24 aprilie a.c., polițiștii Serviciului Rutier au depistat în trafic un conducător auto, în vârstă de 36 de ani, care conducea un autoturism prin Prundu Bârgăului, iar la testarea acestuia cu aparatul alcooltest acesta e indicat valoarea de 0,48 mg/l alcool pur în aerul expirat. Șoferul a fost condus la spital, pentru prelevarea de probe biologice.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii Serviciului Rutier în cadrul unui dosar penal întocmit cu privire la infracțiunea de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.

Totodată, în cadrul acțiunilor punctuale desfășurate în noaptea de 23/24 aprilie a.c., în intervalul orar 22:00-02:00 și în dimineața de 24 aprilie a.c., în intervalul orar 06:00-10:00, polițiștii cu atribuție pe linie rutieră au testat peste 180 de șoferi cu privire la consumul de alcool sau substanțe interzise. Cu privire la neregulile constatate au fost aplicate 67 de sancțiuni contravenționale iar ca măsură complementară, polițiștii au dispus reținerea a 7 permise de conducere și a 3 certificate de înmatriculare.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5