Olimpiu Nușfelean: În cursul netulburat al vieții

Prima zi de școală nu-mi revine foarte clar în minte. Folosind termeni care nu se prea potrivesc cu asemenea evocări, aș spune că era un proces educațional în care mă integram firesc, urmînd un curs netulburat al vieții. Treceam de la grădiniță la școală. Și cam atît. Un copil de la țară are destule prilejuri de joacă și acasă. Are prieteni, aventuri. La grădiniță nu mergeam constant, mai frecvent însă în ultimul an, înainte de clasa I. La școală, în prima zi, cred că m-a dus bunica. Ar fi vrut mama să mă însoțească, dar n-o lăsau muncile cîmpului, truda din gospodărie. La școală mă întîlneam însă cu Cartea. Nu cred că exagerez sau înfrumusețez lucrurile, dar această întîlnire conta, pentru sufletul meu, pentru interioritatea mea, cîtă era atunci. Abecedarul, ce aventură incredibilă oferită de școală! De la el îmi vor porni lecturile, care s-au întremat foarte devreme. Penalul de lemn, cu o limbă de lemn ce îl închidea, cu creion, cîteva culori și radieră, mai apoi o peniță, schimbat mai tîrziu cu unul mai mare, care se deschidea în două, lăcuit, cu o casă în culori pictată pe capac, păstrat și acum… Mereu în fața ochilor mei, tăinuind, îmi dau seama acum, uneltele cu care voi scrie mai tîrziu… Mi-a rămas în nări – pînă azi?!... – mirosul puternic de motorină – ce risipă de combustibil!... – cu care erau curățate podelele sălii de clasă: grijă pentru sănătate și agresare a sănătății, cum se va dovedi mai apoi societatea prin care voi trece! Și bețișoarele cu care socoteam, „confecționate” de mine inițial din „pozdăriile” de la cînepa adusă la melițat, mai apoi din rămurele de răchită. Legăturile prietenești continuau din vîrsta preșcolară, dar sala de clasă deschidea un univers nou dat de harta țării agățată de un perete și abacul mare, din lemn, „mașina de calculat”, cu care îmi va plăcea să mă joc făcînd diverse socoteli, însă nu pentru viță, căci nu mi-a plăcut niciodată să-mi calculez viața la o „mașină”. Pe peretele din față, deasupra capului învățătorului, tronau inutil fotografiile cu tovarășii care conduceau republica… Și mai era, desigur, în sprijinul studierii anatomiei, bustul de ghips, cu toate viscerele omului, la vedere, de desfăcut și refăcut din sîrmele cu care era asamblat, un paradox atroce pentru mine deoarece te invita la cunoaștere, dar te și agresa cu pătrunderea/ agresarea interiorității scoase la vedere. Această scoatere la vedere va prefigura piatra de încercare a imaginației literare prin care scriitorul își dezvăluie ceea ce alții ascund: intimitatea și frămîntările interioare.