Nicolae Feier, Istoria Bistriţei Antice. Incursiune în sacralitatea locului din zorii istoriei până astăzi

Pr. Prof. Univ. Dr. Ioan Chirilă,

Președinte al  Senatului Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca ne-a trimis o analiză atentă şi obiectivă asupra  lucrării părintelui profesor Nicolae Feier, ISTORIA BISTRIŢEI ANTICE.

Este cea mai avizată voce universitară în ce priveşte istoria şi mitolgia neamului nostru precum şi a Poporului ales, Israelul, iar aprecierile  sale, ale unui om exigent şi nepărtinitor, sunt uimitoare şi măgulitoare, mai ales acolo unde confirmă că vasul de cult de la Bistriţa este mai vechi cu mai mult de o jumătate de mileniu decât vasele de cult de la Templul din Ierusalim şi cu un mileniu înainte de întemeierea Romei.

CĂUTĂRI NEOBOSITE DUPĂ ADEVĂR

Ioan Chirilă

Pr. Prof. Univ. Dr.

Facultatea de Teologie Ortodoxă

Universitatea „Babes-Bolyai” din Cluj-Napoca

Președinte al  Senatului Universităţii „Babeş-       Bolyai”  (2018-2022).

Nicolae Feier, Istoria Bistriţei Antice. Incursiune în sacralitatea locului din zorii istoriei până astăzi, Editura Karuna, Cluj-Napoca, 2021, 455 p.

Lucrarea de faţă reprezintă rodul unor minuţioase şi perseverente căutări ale părintelui profesor Nicolae Feier de a scoate la lumină trecutul îndepărtat al Bistriţei.

 Pornind de la premisa că istoria localităţii este învăluită încă în ceaţă, lipsită de precizie şi controversată, autorul îşi propune cu insisteţă să aducă claritate, străduindu-se să identifice cele mai credibile surse care să confirme originile străvechi ale aşezării. Parcurgând cu acribie vestigiile scoase la suprafață în urma săpăturilor arheologice, autorul reconstruieşte cu migală trecutul mitico-religios al zonei, încercând să desluşească identitatea celor care au locuit aici cu patru milenii în urmă.

Merită lăudată perseverenţa cu care autorul investighează fiecare urmă păstrată din antichitate, fiecare obiect descoperit – de la vasul de aur, ceramica şi securea de bronz găsite pe Dealul Dumitrei, la colierul de aur de la Dipsa sau roata de car de luptă de la Arcalia – în încercarea de a alcătui o cronologie precisă a evenimentelor. Dorinţa autorului de a risipi speculatiile neverificate şi de a reda Bistritei importanţa cuvenită în istoria Transilvaniei prin stabilirea originilor sale autentice este un deziderat care reiese cu usurintă din paginile aceste lucrări. Căutările neobosite după adevărul istoric, inspirţia şi devotamentul autorului de a scoate la lumină trecutul antic al Bistritei fac din această lucrare un demers admirabil si demn de toată lauda.

În această lucrare, părintele profesor Nicolae Feier pune în evidenţă o parte din bogatul tezaur arheologic al Antichităţii timpurii bistriţene. Dacă dorim să vorbim despre istoria unei zone, despre oamenii care au locuit-o şi despre evoluţia ei culturală, ne întoarcem spre pământul în care s-au aşezat şi au trăit înaintaşii noştrii, din străfundurile sale extragem mărturiile care vorbesc despre viaţa lor. Astfel, în urma săpăturilor arheologice efectuate în zona Bistritei au fost scoase la lumină câteva obiecte vechi de mare valoare, iar autorul lucrării, supunându-le analizei, conturează aspecte cu privire la viaţa şi identitatea culturală a celor care au trăit pe aceste meleaguri în timpurile străvechi.

Lucrarea este structurată în trei părţi, urmate de o bogată bibliografie, de un scurt curriculum vita si, în final, de un album foto color al vestigiilor analizate.

 În prima parte, autorul citează trei texte despre Bistrţa, aparţinând filosofului şi poetului Lucian Blaga, istoricului Nicolae Iorga,  criticului literar George Călinescu şi notează un scurt istoric al zonei Bistriteiţi  şi al catedralei „Coroana Maicii Domului”. Acestea sunt menite să arate modul în care mari oameni ai culturii românesti au apreciat frumuseţile locului şi faptul că zona se bucură de o istorie foarte bogată.

A doua parte a lucrării cuprinde o prezentare sintetică a valorilor din zona Bistritei şi scurte precizări cu privire la organizarea socială din timpurile străvechi. Printre cele mai relevante mărturii arheologice analizate se numără un vas de aur utilizat în cadrul cultului practicat la străvechiul templu de pe Dealul Dumitrei (denumit „Vasul de aur la Pytiei”), o secure de bronz descoperită împreună cu vasul de aur menţionat anterior (vechimea acestora este de 3800 de ani), un colier de aur descoperit la Dipşa, în apropiere de Bistriţa (vechi de 3600 de ani) câteva vase funerare (vechi de aproximativ 3500 de ani), precum şi o roată de bronz provenită de la un car de luptă, descoperită la Arcalia asupra căreia stăruieşte Vasile Pârvan (veche de aproximativ 3700 de ani). Autorul arată că analiza pe care o realizează se „concentrează pe istoria mitico-religioasă care a dat viaţă lungă acestor comori arheologice” (p.43).

Accentul este pus în mod special pe zona Dealului Dumitrei, sau, cum este numit de autor „Dellosul Demetrei”, unde s-au găsit urmele unei cetăti şi al unui templu închinat divinită agrare, Demetra. Această cetate – cetatea Bistriţei antice– era una dintre cele şapte cetăţi ale Ardealului, asupra cărora trona zeiţa Cebella-Demetra. Statuia acesteia o prezintă pe zeiţă ca purtând pe cap o coroană de şapte turnuri, care simbolizează cele şapte cetăţi, iar Ovidiu din Tomis o numeşte: ,,Mama cea sfântă a cereştilor zei, zeiţa încoronată cu şapte turnuri”. :  Ovisius P. N.: Metamorfozele. Editura de Stat pentru Literatură şi Artă, 1954, pag. 278.

Se consideră că vasul de aur al Pytiei, precum şi securea de bronz descoperită alături de el, erau folosite în cultul de la templul de pe Dealul Dumitrei, dedicat acestei zeiţe. Aceleiaşi culturi aparţine şi o secure de aur masiv aflată la Luvru, proveninid de la Ţufalău, publicată în albumul color.

Pytia era marea preoteasă la templele tuturor tracilor. Ea conducea JOCURILE PITYCE, mult anterioare Olimpiadelor grecilor. Se folosea de vas într-o actiune oraculară, prezicând şi descoperind soarta zeilor, a regilor şi a oamenilor de rând  (pp. 68-69).

Preoţii alături de care Pytia oficia cultul se numeanu bessii, potrivit lui Herodit: ,,Bessii îndeplinesc sarcinile de profeţi sacerdoţi în sanctuarele tracilor, iar oracolele le  dă o preoteasă numită Pytia, întocmai ca la Delphi”.  (Herodot, Hist. V. 111) Ei purtau şi alte denumiri la alţi autori: bistrii, bossi, baccii, bassii, bestesii, basaraii etc. Ei sunt consideraşi aristocraţia sacerdotală a  strămoşilor românilor (Acad. D. Berciu).

Ca şi leviţii de la evrei şi druizii de la celţi, acestia erau răspândiţi  la toate triburile tracilor, nu deţineau pământ, iar zona lor de locuire a fost numită de romani „Terra Bestes”, de aici ar veni numele lor, tarabostesi. Prin inversarea termenilor rădăcinii lexicale se emite ipoteza că de la aceştia vine numele păstrat de unguri a Bistriţei - „Bess Terr za” ( Ţara dată de Dumnezeu bessilor).

Bessii fiiind asceţii Antichităţii se iniţiau la peşteră, fiind întemeietorii monahismului appolonic, iar cele trei Bistriţe: moldavă, ardeleană şi vâlceană   au devenit prin ,,creştinarea lor timpurie cu monahism cu tot”, potrivit cardinalului Eugen Wolfe, colana vertebrală a monahismului românesc.

Autorul atestă şase surse antice cu acest nume, hidronim preluat mai târziu şi de slavii din arealul tracic.

În cea de-a treia parte a lucrării, intitulată „Detalii şi noi informaţii din sacralitatea şi istoria locului din zorii istoriei până azi”, sunt valorificate şi completate datele istorice din partea precedentă. Cititorii vor observa cum a fost asumată moştenirea pe care au lăsat-o bessi, rolul pe care l-au avut în formarea „limbii părinteşti”, vor putea citi rugăciunea Tatăl nostru în „limba strămosească”, text foarte vechi, fotocopiat, descoperit de autor într-o mănăstire carmelită din Ierusalim, vor afla, într-o expunere mai nuantată, detalii cu privire la originea şi etimologia numelui „Ardeal”,  „Bistriţa”, precum şi a altor nume de localităţi şi de râuri din zonă; vor înţelege cum era organizată viţa religioasă în Ardeal, rolul pe care l-au împlinit în Antichitate „Dellos”-urile sau „Buric”-urile (locurile sacre) în zonă; se vor familiariza cu elemente care au avut o contributie majoră în conturarea identitătii Bistritei şi a locuitorilor ei.

O familiarizare mai prietenoasă cu istoria „Dellosului Demetrei” se poate realiza prin organizarea unui traseu turistic în care vizitatorii să poată observa teritoriul vechii cetăţi şi să primească informaţii, la faţa locului, cu privire la organizarea acesteia. În acest sens, autorul propune un posibil traseu turistic şi de informare, în care să fie aşezate şi (eventuale) copii ale obiectelor de mare preţ. Acest demers „ar poziţiona Bistriţa între locurile de vizitat remarcabile, căci nu este la îndemâna oricui să arate că strămoşii săi aduceau Divinităţii jertfe în vase mari de aur cu un mileniu înainte de a se întemeia Roma, cu o jumătate de mileniu înainte de a se scrie primele cărţi ale Bibliei şi înainte de căderea sub ahei a Troiei tracice” (p. 126).

Astfel că, din analiza minuţioasă a autorului reiese imaginea unei Bistriţe cu o istorie multimilenară, încărcată de sacralitate. Dealul Dumitrei, unde s-au descoperit urmele unui templu închinat zeiţei Demetra şi obiecte de cult din aur, reprezintă inima spirituală a cetătii străvechi. Importanţa acestei cetăţi reiese şi din faptul că era una dintre cele Şapte cetăţi sacre ale Ardealului.

Prin truda sa neobosită de descifrare a trecutului, autorul readuce în actualitate moştenirea spirituală lăsată de înaintaşi şi relevă importanţa recuperării şi valorificării istoriei locale. El propune, după cum am subliniat, un traseu turistic menit să facă cunoscut publicului larg trecutul Bistri ei şi să evidenţieze contribuţia esenţială a acesteia la tezaurul culturii şi identităţii româneşti.

Aşadar, lucrarea devine mai mult decât o investigaţie istorică, ci un tezaur, un îndemn la conştientizarea şi preţuirea originilor noastre străvechi. Prin pasiunea şi tenacitatea cu care dezvăluie rădăcinile Bistriţei, părintele profesor Nicolae Feier ne invită să privim cu mai multă atenţie,  înţelegere şi mândrie aceste meleaguri încărcate de istorie.