Ministrul Bogdan Ivan: Ghișeul de la etajul 2 la care se depun cererile online scrise cu pix albastru se închide!

Astăzi, la Palatul Victoria a fost semnat contractul de implementare al proiectului „Portalul Digital Unic al României – PDURo”, un proiect în valoare de peste 96 de milioane de lei fără TVA, parte a investiției I1, „Implementarea infrastructurii de cloud guvernamental” din Componenta 7 Transformare Digitală a Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
"Prin Portalul Digital Unic al României, a cărui construcție începe astăzi, toate serviciile publice digitale vor putea fi accesate într-un singur loc, de către românii din țară și din toată Uniunea Europeană.
Această platformă e concepută să facă mai ușoară legătura noastră cu instituțiile statului, fără să mai fie nevoie să mergem fizic la ghișee sau să strângem și să completăm hârtii.
Portalul Digital Unic va fi foarte simplu de folosit și putea astfel să fie de ajutor fiecărui român: de la înmatricularea unei mașini până la cererea unei pensii, totul va fi posibil cu câteva click-uri, fără hârtii. În acest fel, administrația va fi simplă ca bună ziua și disponibilă 24 de ore din 24.
Acum am făcut primul pas pentru crearea aplicației unice a statului român!", a scris ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării.

Ceremonia de semnare a contractului de implementare a fost prezidată de Mihai-Alexandru Ghigiu, Șeful Cancelariei Prim-ministrului, de Mircea Abrudean, Secretarul General al Guvernului și de Bogdan Ivan, Ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, contractul fiind semnat de Dragoș Vlad, președintele Autorității pentru Digitalizarea României și de Eduard Pughin, directorul Maguay Computers,

PDURo va implementa un sistem tehnic pentru schimbul transfrontalier automatizat de elemente justificative la nivel european. Acest sistem va permite accesarea a peste 21 de proceduri online în România, dar și în toate țările UE. Totodată, statul membru care eliberează propriilor cetățeni un act administrativ în format electronic are obligația de a pune și la dispoziția autorităților competente solicitante din alte state membre același act administrativ în vederea îndeplinirii procedurilor administrative esențiale conform Regulamentului Single Digital Gateway.

Portalul PDURo va înlocui Punctul de Contact Unic Electronic (PCUe), aflat în administrarea Autorității pentru Digitalizarea României, cu o platformă nouă, aliniată la normativele europene pentru Single Digital Gateway și care va fi integrat în portalul ”Europa ta”, disponibil la nivelul întregii Uniuni Europene, în toate limbile oficiale.

Beneficiile Portalului Digital Unic al României includ:

Utilizarea unui sistem tehnic sigur și securizat pentru schimbul automatizat de elemente justificative între instituții publice din întreaga Uniune Europeană prin utilizarea principiului ”o singura dată” (once-only);
Recunoașterea mijloacelor de identificare electronică ale persoanelor fizice și juridice din spațiul comunitar prin utilizarea nodului eIDAS implementat;
Posibilitatea accesării serviciilor publice de la mai multe instituții publice prin utilizarea unui singur set de credențiale (single sign-on), folosind aplicația de identificare digitală ROeID.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5