Luca Mircea Chira, Populația, structuri etnice și religioase, trecut și prezent, în județele Cluj și Bistrița-Năsăud. Localitățile actuale ale Arhiepiscopiei Ortodoxe a Vadului, Feleacului și Clujului

         Lucrarea pe care o analizăm reprezintă cea mai recentă realizare a autorului, în continuarea preocupărilor din domeniul statisticii - fie individual[1] sau colectiv[2] - „instituție” pe care a slujit-o, în județul  Bistrița-Năsăud vreme de peste patru decenii.

            Ea cuprinde, contextual, cuvântul Mitropolitului Andrei, rezumat prin sintagma „de la apartenența confesională, la cea etnică”; sumare considerații teoretico-metodologice ale prof. univ. dr. Ioan Bolovan, membru corespondent al Academiei Române, sintetizate prin definirea efortului autorului ca un demers demografic cantitativ și calitativ, concretizat în „interesul spre refacerea numărului locuitorilor, familiilor, preoților a structurilor etno-confesionale; condensează o bogată informație demografică pentru fiecare localitate, pe baza seriilor de date statistice restituite din conscripții și recensământuri, plasate în perioada 1733-2021”, pe baza onestității și profesionalismului, acribiei și competenței profesionale a autorului; prefața președintelui Institutului Național de Statistică, Tudorel Andrei, care subliniază rolul fundamental al statisticii, anume faptul că în spatele unor cifre, fie ele și statistice, stau întotdeauna oameni; notele subiective asupra ediției, în care autorul își definește demersul prin mai multe trăsături; culegerea de date, credința în cifre și valoarea lor ilustrativă, analiza datelor, în evoluția lor corelativă sau argumentativă, sinteza grafică și câteva concluzii  referitor la ceea ce poate fi comparat în cadrul datelor preluate, estimate și reconstituite pentru o perioadă de trei secole, în domeniile populației, a structurilor etnice și religioase ale acesteia, din „locurile de baștină și de slujire”, județele Cluj și Bistrița-Năsăud, din cadrul Eparhiei Ortodoxe a Vadului, Feleacului și Clujului.

            După aceste sumare considerații referitoare la conținut, se impune o analiză a rezultatelor demersului autorului. În acest sens, consemnăm în primul rând faptul că acesta        și-a fundamentat cercetarea bazându-se pe surse documentare edite, fie ele conscripții – pentru perioada amurgului evului mediu - fie recensământuri, deschizătoare și inovative, prin caracterul lor analitic, realizate de autoritățile administrative, în scopul unei mai bune colectări a informațiilor statistice, bază pentru viitoare proiecte în domeniul politicilor publice.

            Drept consecință, analiza evoluează de la consemnarea unor date cu un pronunțat caracter confesional - specific și definit în arealul transilvan prin concepția stărilor/națiunilor privilegiat -  la cea etnică, dublată de apartenența confesională specifică fiecăreia, în zorii epocii moderne. Perioada interbelică a instituționalizat cercetarea statistică, prin publicarea monumentalei sinteze în zece volume a rezultatelor recensămânutului din 1930 și a continuat prin dezvoltările ulterioare, din anii 1956, 1966, 1977, 1992, 2002, 2011 și cea mai recentă, cu rezultatele celui din 2021.

            Peste tot și în toate, demersul restitutiv se circumscrie unei multitudini de analize, fie ele cantitative sau calitative, în care autorul surprinde, pe baza modelelor conceptuale ale demersurilor instituționale, varii aspecte din „oglinda” societății transilvane în anumite momente predefinite, în care ele au fost realizate.

            Pentru a oferi suport demersului analitico-interpretativ, sunt inserate, la fiecare moment al consemnărilor statistice, fie mărturii ale contemporanilor acestora, fie opinii avizate ale unor scrutători ai trecutului, care s-au aplecat, din interes științific sau partizan, în analiza lor.

            Prin acest mod de abordare, multitudinea reprezentărilor tabelare ale acțiunilor de înregistrări statistice capătă valențe mai apropiate de realitățile pe care le surprind, se „umanizează” și oferă nebănuite satisfacții ale unor momente ale dezvoltării societare. Iar graficele din final întăresc concluziile și oferă imaginea evoluției acesteia, pe parcursul a trei secole.

            Considerațiile cu valoare generalizatoare se regăsesc în conținutul lucrării, care propune un „decupaj” din arealul general transilvan, acela al actualelor județe Cluj și Bistrița-Năsăud. Oarecum explicabil și din punct de vedere al evoluției istorice, deoarece aceste teritorii au făcut parte din comitatele medievale Cluj,  Dăbâca, Solnocul Interior, mai târziu  incluse în comitatele moderne Solnoc-Dăbâca și Cluj. În acest cadru administrativ au conviețuit mai multe etnii: germani, maghiari, români, care au ocupat poziții diferite, în contextul organizării politice și administrative. Și unele și altele, au cunoscut evoluții aleatorii, de la poziții dominante, la regresiuni drastice, urmare a evoluției istorice plină de sinuozități.

            Însă, conviețuirea lor s-a reliefat și în datele statistice, care surprind, de multe ori, nebănuite și ascunse realități din trecut. Astfel, pentru anul 1733, conscripția episcopului  unit Inochentie Micu Klein este prezentată atât în datele de la sfârșitul secolului al XIX-lea, publicate de Nicolae Togan, ca și în cele publicate ulterior de Costin Feneșan. Contextualizarea rezultatelor pentru cele două areale geografice definite anterior, relevă - potrivit  concluziilor autorului[3] - „preponderența elementului etnic românesc în aproape 500 de localități” - parte a înregistrărilor statistice, definite ca „o valoroasă bază de comparație pentru datele produse ulterior în istorie”[4].

            Înregistrarea datelor statistice din anul 1750, sub denumirea de conscripția fiscală a Transilvaniei, care a avut ca scop principal „determinarea cu maximă exactitate posibilă a populației contribuabile”[5] a fost completată de cercetarea statistică datorată episcopului vicar Petru Aron[6], prima relevând numărul total al familiilor contribuabile, iar a doua, procentul covârșitor al populației unite cu Biserica Romei.

            Conscripția din 1762, care a avut ca scop principal definirea raporturilor confesionale din Transilvania între cele două religii, unită cu biserica Romei și cea „schismatică”/ortodoxă relevă ponderea mare a credincioșilor neuniți, stare de fapt „atenuată” de rezultatele conscripției realizare la inițiativa episcopului unit Atanasie Rednic, din anul 1766, continuată în anul următor.

            Prima înregistrare cu mijloace moderne, un „recensământ în adevărata lui accepțiune de cercetare statistică exhaustivă” a dobândit un caracter de pionierat în istoria locală demografică, prin faptul că a avut „prestabilită o metodologie, respectiv, un program de observare destul de riguros”, completat de principiul modern al înregistrării datelor, inclusiv al celor referitoare la naționalitate și religie”, pe baza declarației proprii a capului de familie, fapt ce a constituit „disponibilizarea pentru prima dată în istorie pentru Transilvania, a informațiilor statistice bine structurate asupra localităților și locuitorilor acestora”.

            Pentru România întregită, rezultatele recensământului general al populației din 1930 cuprinde statistica detaliată pe neamul, limba maternă și religia populației, pentru fiecare localitate în parte; maximul propus a fost acela de „a obține date cât mai precise”[7].

             Consemnări recente ale rezultatelor cercetării statistice sunt prezentate în baza datelor rezultate din recensământurile anului 1992[8], care „evidențiază cu preponderență mutațiile demografice ale societății românești”, prin înregistrarea în totalitate a caracteristicilor etnoculturale reprezentate de etnie sau naționalitate, cumulative cu cetățenia, limba maternă și religia, înregistrate conform principiului liberei declarații a persoanelor intervievate”, comparativ cu cele din anul  2021[9], care au avut ca bază „regulamentele în domeniu ale Comisiei Europene”, adaptate la contextul realizării cercetării, al cărui specific a fost definit de informatizare, dar și de caracteristicile specifice, definite de amânarea culegerii datelor, cauzată de pandemie, neîncrederea totală în autorități și migrația intensă a locuitorilor, care ridică probleme suplimentare recenzării populației”.

            Dacă sumarele considerații expuse definesc cadrul general al lucrării, se cuvine a preciza – valorizând astfel efortul substanțial al analizei focalizate pe arealul entităților administrative precizate încă în  titlu – meritul autorului de a realiza o analiză prospectivă a acestora. Sunt astfel recognoscibile analize tabelare, sintetizări grafice și asumări cu valoare comprehensivă din ceea ce acesta și-a propus, toate „asumate” la nivel local, încadrate în tendințele generale ale evoluției istorice și, de ce nu, al progresului cercetărilor domeniului atât de familiar, prin natura profesiei.

            Ca și concluzie cu valoare generalizatoare  a lucrării analizate – determinat de cuvintele „așezate” în dedicația care ne onorează: „am început să scriu, ca astfel să rămână, câteva statistici ale locurilor noastre comune” - ne alăturăm aprecierii istoricului care a „renăscut” cercetările demografice contemporane, Ioan Bolovan, sintetizată în expresia „Beatus, qui prodest, quibus potest/Ferice de cel care ajută pe oricine poate” - caracterizare definitorie pentru eforturile restitutive ale autorului, sintetizate și în expresia: „finis coronat opus/sfârșitul încununează opera”, pentru cel care a ...realizat-o!

Adrian Onofreiu