Kaufland România a inaugurat un nou hipermarket, în orașul Năsăud!

Kaufland România a inaugurat un nou hipermarket în orașul Năsăud ajungând la 178 de magazine la nivel național.  Noul magazin Kaufland Năsăud este localizat pe Strada Rahovei nr. 3 și a generat 65 de locuri noi de muncă, susținând astfel economia locală.  Suprafața totală a noului magazin este de peste 5.100 mp, dintre care peste 2.800 sunt alocați spațiului de vânzare.

La evenimentul festiv au fost prezenți, alături de managerul Sanda Pocol și echipa de la Kaufland Năsăud,  viceprimarul orașului Năsăud, Marius Bodea, vicepreședintele Consiliului Județean - Camelia Tabără, firma de proiectare și de construcții - Amicii Building, dar și reprezentanți ai Supercom și ai altor parteneri.

Programul de funcționare este între orele 07:00-22:00, de luni până sâmbătă, respectiv între orele 07:00-20:00, duminica.

Cu ocazia inagurării, clienții au fost așteptați cu promoții speciale la alimente, produse nealimentare și 30% reducere la toată gama de bricolaj, în limita stocului disponibil. 

Kaufland Năsăud pune la dispoziția clienților o selecție bogată de produse pentru toate gusturile. Magazinul include un spațiu generos pentru legume și fructe, un stand cu servire asistată de 17 metri lungime, brutărie, alimente congelate, dulciuri, articole de drogherie, băuturi și alte produse nealimentare. În plus, în zona Grill din exterior, clienții pot alege dintr-o gamă variantă de preparate gustoase, inclusiv pui rotisat, pulpe de pui, cartofi prăjiți, pui crispy și nuggets, dar și specialități, precum mici, ceafă de porc, cabanoși și cârnați thuringer.

Pentru a oferi clienților o experiență cât mai plăcută, Kaufland Năsăud dispune de un sistem îmbunătățit de semnalizare. Acesta facilitează navigarea eficientă și identificarea rapidă a categoriilor de produse și a serviciilor puse la dispoziție în cadrul magazinului.

Hipermarketul are 14 case de marcat, dintre care 8 sunt case express, de tip self-service, iar 6 sunt standard. Acestea vor asigura un flux rapid și eficient al cumpărăturilor. Totodată, clienții magazinului pot beneficia de serviciul K-Scan, prin care pot scana produsele pe măsură ce le adaugă în coș, plata fiind finalizată rapid ulterior, la casele express.

Parcarea are o capacitate totală de peste 170 de locuri, dintre care 7 destinate persoanelor cu dizabilități și 5 pentru părinți. Magazinul mai beneficiază și de 3 locuri de acces la stația de încărcare pentru mașinile electrice și de 15 rastele pentru biciclete.

Galeria comercială oferă accesul la mai multe magazine și servicii, precum fast-food Allegria, casa de schimb valutar Costacos Exchange, un magazin X-Press, drogheria Iusmed Drogherie, un ATM Multibanco, o stație de plată Self-pay și spații de ridicare a coletelor: Easybox, Fanbox și DPD.

Continuând angajamentul său față de protejarea mediului, noul magazin Kaufland încurajează clienții să recicleze utilizând sistemele de colectare selectivă disponibile:

  • În interiorul magazinului este amplasat un automat de reciclare, de tip self-service, unde pot recicla ambalaje în schimbul voucherelor de extra-reducere. Clienții pot aduce la aceste automate ambalaje din plastic, sticlă și metal (cu volum de până la 3 litri). Garanția de 0,50 RON este restituită doar pentru ambalajele cu simbolul „Ambalaj cu garanție” tipărit pe etichetă.

 

  • În spațiul special amenajat sub forma unei broscuțe țestoase de la intrarea în magazin, clienții pot aduce pentru reciclare ambalaje ale produselor de îngrijire personală sau de curățenie și vor fi recompensați pe loc cu vouchere de 35% reducere la cumpărarea altor produse noi, din oferta lunară. Produsele care pot fi depuse includ sticle goale din plastic de șampon, balsam, gel de duș, cremă de corp, de față sau de mâini, apă de gură sau de săpun lichid, dar și recipiente goale de produse de curățenie, precum detergenți de haine sau de vase, soluții de curățare a bucătăriei, băii, pardoselii sau geamurilor. Voucherele de reducere se ridică de la Biroul de Informații din magazin.

 

Despre Kaufland România

Kaufland se numără printre cele mai mari companii de retail din Europa, cu peste 1.540 de magazine în 8 țări, peste 155.000 de angajați și o rețea de 178 de magazine în România. În 2023, Kaufland România a primit pentru a cincea oară certificarea Best Buy Award, care atestă că este lanțul de magazine cu cel mai bun raport calitate – preț de pe piața locală. Kaufland deține și distincția Customers’ Friend pentru compania cu cele mai bune servicii pentru clienți, acordată de Institutul internațional ICERTIAS, în urma unei analize de piață. Obiectivul nostru este să aplicăm cele mai inovatoare tehnologii în domeniul retail, astfel încât clienții să se bucure de produse proaspete, la cel mai bun raport calitate-preț, prin promovarea sustenabilității și a produselor locale. Pentru mai multe informaţii, vizitaţi www.kaufland.ro .

Kaufland angajează persoane cu dizabilități la nivel național. Cei interesați pot aplica online, pe cariere.kaufland.ro - unde este disponibilă lista posturilor vacante, prin e-mail la [email protected] sau la numărul de telefon 021.9132.

Pentru mai multe informații, vă rugăm contactați: [email protected]   

 

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5