Economie
Sunt eligibili pentru acordarea de sprijin financiar conform schemei de ajutor de minimis, producătorii agricoli persoane fizice şi juridice active în producţia primară de produse agricole, care... |
Beneficiarii sprijinului financiar trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
a)să fie producători agricoli – persoane fizice – membre ale asociaţiilor sau organizaţiilor profesionale legal... |
În anul 2008 se acordă de la bugetul de stat sprijin financiar sub formă de primă la cumpărare pentru achiziţia de berbeci şi/sau ţapi pentru reproducţie, din rase de lapte, carne sau pielicele,... |
Măsura 141 „Sprijinirea fermelor agricole de semi – subzistenţă” se încadrează în Axa I – „Creşterea competitivităţii sectoarelor agricol şi forestier” şi are ca obiectiv general creşterea... |
Ilie Cristian Petri, şef serviciu al Agenţiei Locale pentru Ocuparea Forţei de Muncă Năsăud, va fi numit astăzi oficial în funcţia de director executiv al AJOFM Bistriţa-Năsăud, “înscăunarea”... |
După doi ani de prezenţă pe piaţa bancară locală, a sărbătorit aniversarea într-un cocktail festiv organizat la sediul din Piaţa Centrală. Oaspeţii, printre care numeroase personalităţi ale lumii... |
Începând din această toamnă, fermierii vor primi un sprijin din partea statului pentru dezvoltarea şi modernizarea fermelor proprii.
- Care este motivaţia acestui sprijin, domnule director... |
După doi ani de activitate pe piaţa bancară bistriţeană, Alpha Bank Romania organizează un moment festiv la sediul sucursalei Bistriţa, menit să marcheze succesul la clientelă şi să sărbătorească... |
Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit a reluat, de la începutul acestei săptămâni, plăţile către beneficiarii fondurilor nerambursabile oferite prin programul SAPARD. În acest sens,... |
Obiectivele Masurii 313 – Încurajarea activitatilor turistice
Masura 313 „Încurajarea activitatilor turistice” se încadreaza în Axa III –„Îmbunatatirea calitatii
vietii în zonele rurale si... |
Am păşit în lumea mirifică a pomilor fructiferi din arealul fermei bistriţene “Pombis”. Pentru oricine, întâlnirea cu fructele şi bogăţiile acestei toamne este o revelaţie. O revelaţie izvorâtă... |
Aplicarea “Planului european de ajutoare alimentare” presupune derularea unei procedurti de achiziţie publică în conformitate cu reglementările europene specifice schemei de furnizare de alimente... |
Domnule director Liviu Rapan, in acest an vor mai fi sesiuni de cereri de proiecte pentru masura 121 Modernizarea exploatatiilor agricole?
|
|
Liga Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR) protestează împotriva stării în care se află agricultura românească şi solicită autorităţilor să rezolve problemele din acest sector.... |
Programul Fermierul va fi reluat de Ministerul Agriculturii pentru susţinerea unor investiţii prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR). Astfel, agricultorii vor putea contracta credite în... |
Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) a demarat procedura de contractare a primelor proiecte finanţate prin Programul Naţional pentru Dezvoltare Rurală, informează Ministerul... |
BancPost este banca selectată ca depozitar al fondurilor europene destinate agriculturii până la sfârşitul acestui an, urmând ca, din 2009, fondurile europene pentru agricultură să fie derulate prin... |
În localitatea Şieu Odorhei, într-un spaţiu amenajat în fostul SMA, fiinţează un depozit zonal pentru produsele şi mărfurile alimentare, mărfuri provenite din fonduri ale Uniunii Europene şi... |
|
Domnule director Liviu Rapan, in zonele rurale ale judetului nostru se constata o slaba dezvoltare a serviciilor pentru populatia rurala. Programul National de Dezvoltare Rurala 2007-2013 prevede... |
|
Pagini
Meniu principal
Ultimele stiri
Cultura
Primăria Municipiului Bistriţa şi Centrul Cultural Municipal „George Coşbuc” vă invită, marţi 14...
Comentarii
Andrei Marga: Despre iubirea creștină
Vizitator -
Sâm, 16:03
Motto:
"Însuți, Doamne, primește și rugăciunile noastre în ceasul acesta și îndreptează viața...
A 𝗱𝗼𝘂𝗮 𝘇𝗶 𝗱𝗲 𝗣𝗮𝘀̦𝘁𝗶 𝗠𝗶𝘁𝗿𝗼𝗽𝗼𝗹𝗶𝘁ul 𝗔𝗻𝗱𝗿𝗲𝗶 va resfinți bisericuța de lemn din curtea Complexul Muzeal Bistriţa
Radu -
Vin, 16:35
Motto:
„Nimic nu e asa de tare ca trecutul. Pe acela nimeni si nimic nu-l poate schimba.”
(Lucian...
Întru mulți ani, părinte Mihai Moldovan, preot paroh la Mijlocenii Bârgăului!
Pr. Oltean Leon -
Joi, 17:21
La mulți ani binecuvântați!
Președintele Radu Moldovan: Ne dăm mâna cu primarul Vasile Silași, pentru oameni și dezvoltare în comuna Chiochiș!
Paul -
Joi, 16:44
Motto:
“Iubesc trădarea, dar urăsc pe trădători”.
(Iulius Cezar)
Vasile Silași este unul...
Robert Sighiartău: Candidez! Nimeni și nimic nu mă poate opri!
Toni -
Mar, 16:50
Ce știi să faci?
Pe când un program de dezvoltare a Județului Bistrița-Năsăud pentru următorii...
Aniversări
În această zi remarcabilă pentru dumneavoastră, domnule primar Vasile Vermeș de la Galații Bistriței, vă adresăm cele mai sincere urări de bine,...
Cele mai sincere urări de sănătate, bucurii, realizări profesionale și împliniri personale, îi transmitem, în ceas aniversar, prof.
Cu ocazia zilei de naștere, îi transmitem domnului inginer diplomat ALEXANDRU SIMIONCA, managerul general al companiei Îndemânarea Prod Com SRL,...