Cornel Cotuțiu: Oho ! Acum o jumătate de secol...

În mass-media și pe toți fușteii socio-administrativi e o jale fără odihnă pe seama halului în care a ajuns, de o vreme încoace, învățământul și cultura.
Am naivitatea să caut câte o gură de oxigen spiritual răsfoind pagini din caietele jurnalului meu pe care îl țin de o viață. Dar renunț, după un timp, căci mă umplu de silă și stupoare. Și, ca și acum, apelez la litera tipărită, dintr-un fel de camaraderie cu cei asemeni mie, dar și din speranța că va fi să fie de folos tinerimii de azi, aflată la butoanele decizilor de anvergură. Transcriu cu tristețe:
Școala românească a intrat într-un proces alert de devalorizare. Această obligație de a-i promova pe elevi 10 ani la rând a dus, în foarte scurtă vreme, la coborârea exigenței spre zero, la o impasibilitate cvasigenerală a elevilor - un soi de dulce amorțeală și un dezinteres revoltător din partea lor. De la an la an, trec dintr-un ciclu în altul din ce în ce mai puțin pregătiți; din ce în ce mai mulți cretini, insensibili și chiar răuvoitori.
Cu nu prea mulți an în urmă, unele întreprinderi lucrau cu așa zisele „pierderi planificate”; aprobate, deficit aprobat, o activitate economică ineficientă, păgubitoare - dar acceptată.
Iată că învățământul românesc a intrat și el sub zodia aceasta - constatam acum 50 de ani -, a intrat și el sub zodia aceasta, căci, după felul în care este conceput și impus de București, activitatea instructiv-educativă a început să fie strangulată, ciuntită, diminuată și, drept rezultat imediat, este scoaterea în lume a mii și mii de absolvenți subdezvoltați intelectual. Învățământul a devenit o bandă rulantă de „emancipare a troglodiților”.
Avem, realmente, o activitate instructiv-educativă cu pierderi planificate sau, să zicem, mușamalizate. Pierderea constă în atrofierea exigenței pedagogice, în împuținarea uimitoare a bagajului de cunoștințe generale însușit de elevi, așadar, în micșorarea orizontului spiritual al unui om la vârsta primei tinereți.
Ies și vor ieși două categorii de absolvenți de liceu (între care diferența e din ce în ce mai categorică): marea categorie a submediocrilor și restrânsa categorie a celor care, prin eforturi proprii, s-au smuls din balta numitorului comun. O consecință se pare a fi aceasta: gradul de intelectualitate al intelectualilor cu patalama va începe să scadă, puterea de receptivitate fiind amenințată să slăbească. Iar spiritul novator-avangardist ar putea să fie căutat cu lumânarea sau trecut într-o zare minoră.
La liceul meu, majoritatea elevilor sunt niște depășiți mental, niște handicapați, viitori repetenți. Am observat că puțini elevi, mai răsăriți - cu mai mari disponibilități de receptivitate și cu ceva elemente de cultură în plus, față de majoritate - s-au lăsat, treptat, antrenați de majoritari; au început să coboare la limita „suficientului străveziu”. Nu sunt de acuzat, căci n-au forța necesară să nu se lase ispitiți de condiția majorității.
La rândul lor, profesorii, fiind obligați de împrejurări circumstanțiale să depună o muncă instructiv-educativă cu astfel de inși, au ajuns să fie, ei înșiși, contaminați de același flagel al nimicului. Profesorii tineri, abia absolvenți, în câteva luni își pierd entuziasmul profesional. Și așa ești nevoit să-ți urmărești, pasiv, propria-ți derivă. Intri la clasă în silă, abia aștepți să pleci de la școală, nu ai o tragere de inimă pentru profesia ta; intereseul pentru condiția profesiei tale, de autoperfecționare, începe să se diminueze. Dispozițiile și hotărârile administrativ-profesionale nu te stimulează, dimpotrivă, îți provoacă iritare, te închistează, preferi nonriposta, îți construiești, prin eschive și simulări, un scut de apărare.
Iar cuvântul a ajuns extrem de nociv; nu mai e un obișnuit mijloc de comunicare, ci și o modalitate de autodistrugere involuntară. Cuvântul a început să aibă atâta încărcătură figurativă, să fie îngreunat cu atâtea eschive de sens, încât, închipuindu-ți o convorbire cu un strămoș dintr-o generație a patra, nu poți fi sugur că te-ar pricepe prea mult.
Ce trist timp constant !...
Cornel Cotuțiu