CONFLUENŢE: Cititorul prim și cititorul secund

- aspecte ale receptării psalmilor biblici -

Experiența comună a poeziilor religioase - psalmi biblici sau texte scrise de Arghezi Voiculescu sau Blaga - este legătura dintre om si sacru, surprinsă în toate formele eterogene de manifestare: adorație, teamă, recunoștință, reproș, tristețe. Cititorul model, concept ce aparține lui Umberto Eco și ce vizează cititorul menit de a interpreta strategia textuală ascunsă în creația literară de către autor, realizează că autori icitați au trăit și au creat într-o epocă diferită de cea în care trăiește el. În ciuda diferențelor culturale lectorul admite că poate stabili o identitate provizorie între lumea enunțurilor și lumea propriei experiențe.
O dată admisă acestă identitate, cititorul începe să interpreteze textul, aplicănd informația oferită de enciclopedia de bază, de codurile de evidențe din text, precum și de sub codurile textului. Pentru W. Iser această enciclopedie este numită norme extratextuale, constituite din totalitatea informațiilor conștiente sau nu, pe care le acumulează cititorul implicat. Sunt convenții ale realității sociale activate de către cititor în actul lecturii. Ele costituie astfel puncte de orientare în țesatura textului literar, instituindu-se astfel o iluzie referențială fiindcă prin cautarea referinței, cititorul modern trebuie să salveze tradiția și fondul cultural avute de autor și transpuse în imagini artistice în text.
Un astfel de background istoric și cultural trebuie să activeze cititorul „Psalmului 51” pentru a începe un proces hermeneutic adecvat intenției auctoriale. Atributele divinității, locurile și timpul sacru, ritualurile ce trebuiau respectate, alcatuiesc toate un fond comun de cunoștințe, valori și atitudini specific culturii iudaice. Acesta este înrădăcinat în imaginarul colectiv prin obișnuințe. Evreul contemporan împăratului David știa, fiincă era bine stabilit în legea lui Moise, că pentru a fi purificat de un păcat săvârșit trebuia să supună unui ritual complex de curățire. El avea așadar interiorizată obișnuința de a acționa într-un anumit mod în situația mai sus indicată. Era o normă ritualică bine respectată de către orice iudeu, care acționând în acest mod putea fi salvat. Fiincă o obișnuință presupune și dobăndirea unei regularități cosmologice, precum și stabilirea unei existențe regulate și ordonate.
Împăratul David în „Psalmul de plăngere individuală” va anula aceste obișnuițe ritualice și va constitui un concept inovator, mai ales pentru iudaismul tradițional. Jertfele în vechiul testament puteau fi zilnice, săptămănale, lunare sau anuale. În funcție de scopul urmărit ele vizau curățirea de păcat sau mulțumire adusă lui Dumnezeu. Toate tipurile de jertfă aveau în centrul lor același concept al ispășirii printr-un obiect sau animal intermediar. Asupra acestuia se transferă vina păcatului săvârșit, sacrificiul animal sau agricol fiind un substitut care asigura iertarea omului vinovat.
Psalmistul suspendă aceste obișnuințe ritualice și recunoaște că adevarata căință se reflectă în implicarea subiectului, și nu în detașarea lui. Pentru a redobândi intrarea în starea de har, omul trebuie să demostreze o căință adevărată personală, nu doar una ritualică, exterioară subiectului. Astfel își exprimă psalmistul anxietatea:
” Dumnezeule, Dumnezeul mântuiri mele!/ Izbăvește-mă de vina sângelui vărsat, și limba mea/ Va lăuda îndurarea Ta/ Dacă ai fi voit jertfe, ți-aș fi adus:/ dar Ție nu-ți plac arderile de tot./ Jertfele plăcute lui Dumnezeu sunt un duh zdrobit:/ Dumnezeule, Tu nu disprețuiești o inimă zdrobită și mâhnită. ” ( Psalmul 51).
Procesul simbolic - în termenii lui Umberto Eco - presupune analiza Obiectului Dinamic de către Interpretant și transformarea primului într-un Obiect Imediat. Realitatea obiectivă oferită spre interpretare este acea a uciderii din invidie a soțului Bat-Șebei, Urie, din ordinul direct al împăratului David. Acestea sunt datele Obiectului Dinamic oferite cititorului ca explicație în titlul Psalmului 51: ”Către mai marele cântărețior. Un Psalm a lui David. Făcut cănd a venit la el proorocul Natan, după ce intrase David la Bat-Șeba”. Informațiile contextului dat sunt interiorizate de către cititor și trasnformate într-un construct pur, obiect al lumii lui interioare.
Experiența concretă încărcată de datele biografice ale împăratului David se transformă pentru cititorul secund într-o experiență cu dublă valoare: arhetipală și estetică în același timp. Arhetipală fiindcă cuprinde un model comportamental ce poate fi copiat de către fiecare individ aflat în situații similare (de ispășire a unui păcat). Estetică fiindcă experiența proprie este transformată de către autor într-una încărcată de poeticitate, limbajul literar implicând ” un uz emotiv al referințelor și un uz referențial al emoțiilor, fiindcă reacția sentimentală se provoacă tocmai pentru a dirija atenția cititorului asupra unei zone de semnificații”( Umberto Eco – „Opera deschisă” pagina 74). Referințele realității propriu zise se transformă în emoții transmise de către autor într-o ofertă de semnificații textuale.
Cititorul prim al „Psalmului 51”, cel contemporan cu autorul, este avantajat în procesul de interpretare fiindcă el poate activa cu facilitate enciclopedia de fond. În calitate de cititor iudeu, el posedă informațiile de viață religioase, specifice culturii iudaice din mileniul unu î.Hr. Spre exemplu cunoștiințele despre jertfele de ispășire alcătuiesc o parte din rețeaua culturală ce se activează în procesul hermeneutic al „Psalmuilui 51”. Interpretantul prim construiește o rețea textuală plină de acuratețe deoarece el activează elemente ale enciclopediei de fond.
Cititorul secund, modern, nu deține toate aceste elemente ale țesutului semiotic. Dacă nu este un cititor specializat - lingvist, teolog, semantician sau critic literar - ci doar unul profan, interpretarea lui va fi una deficitară. Deoarece nu poate reconstitui intenția auctorială, nu poate reface puzzle-ul inițial din lipsă de piese pertinente. Universul de discurs constituit de psalmistul biblic rămâne labirintic pentru acest tip de lector.
Cele două ipostaze de lectori, simplificate în funcție de existența lor istorică în raport cu autorul real al textului, implică fiecare propriul său univers cultural istoric, și în consecință propriul orizont de așteptare. În teoria receptării acesta reprezintă totalitatea expectanțelor investite de către un cititor intr-o anumită operă literară. Orizontul poate fi unul literar, așteptările fiind implicite textului, în calitatea lui de sistem codificat și fix, sau extraliterar, alcătuit din enciclopedia vitală a posibilului cititor. Cel extraliterar este echivalentul enciclopediei cititorului - în termeni lui Umberto Eco - adică cumulul de informații, valori culturale, sociale, precum și experiențele personale pe care un cititor le posedă.
În concluzie, cititorul prim al psalmilor biblici deține fondul istoric și cultural necesar interpretării adecvate a textelor poetice. Pentru el lumea descrisă are sens. Cititorului secund însă îi este mai greu să acceseze informațiile despre obișnuințele ritualice ale iudeului contemporan împăratului David. Această hermeneutică depinde de orizontul de așteptare literar sau extraliterar al fiecărui cititor în parte. Precum și de capacitatea lui de a realiza plimbările inferențiale în contextul convențiilor sociale prezente în opera literară. Astfel se va întoarce la text îmbogațit, pregătit să accepte sensul oferit.