Buncărele din Ilva Mică: inexpugnabila linie fortificată uitată

Ca o consecință a celui de-al doilea Arbitraj de la Viena din 30 august 1940, Transilvania de Nord a intrat în componența Ungariei. Comandamentul militar maghiar a luat măsuri de apărare a teritoriului ocupat prin construirea unei linii fortificate pe linia Carpaților și crearea de unități militare specializate în lupta din aceste puncte fortificate. Fortificațiile erau dispuse în special pe văile traversate de liniile de comunicații (drumuri, căi ferate). Zonele fortificate au fost alese cu grijă iar apărarea a fost gândită și  dispusă pe mai multe linii. Au fost preferate zonele unde valea se îngusta și nu oferea inamicului posibilitatea de a-și desfășura forțele. Scopul principal al punctelor fortificate era de a împiedica înaintarea coloanelor inamice cu tehnică grea de luptă. Chiar dacă puteau fi ocolite și încercuite de infanterie, punctele fortificate erau astfel construite încât să facă față atacurilor inamicului din orice direcție, cucerirea lor fiind imposibilă în lipsa armamentului greu.

Fortificații au fost construite în mai multe localități: între Șanț și Rodna, la Ilva Mare, Mijlocenii Bârgăului dar și în pasurile Rotunda și Tihuța. Comunei Ilva Mică i s-a acordat o atenție aparte din partea comandamentului maghiar datorită poziției sale strategice. Aici, la confluența Ilvei cu Someșul Mare, se intersectau mai multe drumuri ce urmau Văile Ilvei sau a Someșului  și trecea calea ferată de importanță strategică ce lega Moldova de  Transilvania. Maghiarii au gândit o apărare pe trei linii, prima fiind pe vârful pasului Rotunda, a doua între Șanț și Rodna și a treia la Ilva Mică. Fortificațiile din Ilva Mică aveau rolul de a opri înaintarea inamicului și pe Valea Ilvei dacă acesta ar fi trecut de fortificațiile din Ilva Mare.

Pentru a construi complexul sistem de fortificații au fost aduși un număr mare de muncitori maghiari. Au fost ridicate clădiri din lemn pentru cazarea lor dar mulți au stat în casele sătenilor. Aceștia au muncit până în anul 1944 construind buncăre, cazemate, șanțuri, cuiburi de mitralieră etc. Pentru  apăra zona valea Ilvei au fost construite din beton sau lemn buncăre și adăposturi pe Dealul Ponce, Coasta Satului și Fața Dealului, acestea putând să se susțină cu foc între ele. Văile râurilor Someș, Ilva și Strâmba au fost blocate cu piramide antitanc, iar zonele din jurul fortificațiilor au fost împânzite cu mine antipersonal și antitanc dar și cu rețele de sârmă ghimpată. Din fericire pentru localitate, trupele germano-maghiare au abandonat fortificațiile pentru că au fost în pericol de a fi încercuite lăsând totul intact astfel că satul a scăpat de la o distrugere sigură în cazul în care s-ar fi dat lupte. În graba lor soldații au abandonat zona lăsând în urmă armament și muniție. Mai târziu, zona a fost deminată, iar oamenii și autoritățile au curățat zona de sârma ghimpată și au acoperit tranșeele. Din ordinul sovieticilor fortificațiile din toate localitățile au fost aruncate în aer ceva mai târziu. O bucată de beton dintr-un buncăr a căzut pe o casă și a ucis o femeie în Mijlocenii Bârgăului. În Ilva Mică numărul buncărelor a fost mare comparativ cu celelalte localități. Numai de dealul Ponce au fost identificate 23 de fortificații, acestea constituind azi o atracție turistică, fiind ușor accesibile. Cel mai vizitat este buncărul din vârful dealului Ponce, buncăr care are peste 100 de metri lungime. Pe deal au rămas cuiburi de mitralieră ușoară, unul intact, cazemate pentru mitraliere grele, puncte de comandă, depozite de muniție și armament etc.