Alexandru Uiuiu: Cămașa bărbătească tradițională de pe Valea Someșului

Deschiderea lăzii de zestre ne prilejuiește clipe de reverie asupra felului de viață din trecut, admirație pentru meșteșugurile investite în confecționarea hainelor și podoabelor de sărbătaore ale someșenilor dar și câteva reflexii antropologice pe care le vom dezvolta aici.
Confecționată din văiugurile de țesătură de cânepă, cămașa bărbătească țărănească avea o variantă de purtat și una de sărbătoare. Cea de purtat era simplă, fără decorațiuni și, datorită proprietățuilor izoterme ale cânepii, care vara ține răcoare și iarna cald era îmbrăcată zi de zi în muncile din gospodărie, la câmp sau la pădure. În oierit ea primea caracteristici suplimentare pentru că ciobanii o spălau în zerul laptelui de oaie care gras fiind o impregna și o transforma într-o haină impermeabilă, mai rezistentă la ploaie ca orice pelerină.
Cămașa de sărbătoare are decorațiuni florale sau geometrice pe guler și adesea și pe poale pentru că era lungă și se încingea la mijloc cu o curea lată care la rândul ei era ornamentată. Țijnută în ladă printre frunze de busuioc și măieran ea era scoasă dumunicile și în sărbători și dădea bărbatului o înfățișare solemnă, curată și proaspătă carer cinstea nunta, biserica sau sărbătoarea la care participa.
Ce putem observa antropologic este că o cămașă bărbăteascp, fie de lucru fie de sărbătoare de acum un secol, impecabil păstrată, nu ni se mai potrivește. Este mai îngustă în umeri și strâmtă la subbraț și aceasta ne spune că altfel era conformația fizică a țăranilor. Munca zilnică în gospodărie și la câmp, la pădure pentru lemnele trebuincioase iarna la încălzire sau în construcții, precum și hrana obținută în general din propria gospodărie și de pr câmpul cu cereale dădeau corpului bărbătesc o altă șlefuire. Mai bine legat și mai mic de statură decât omul contemporan șțăranul someșan al secolelor trecute era mai adaptat vitregiilor naturale de care nu se putea proteja ca omul contemporan.
Bunul Ion, tatăl mamei mele Maria nu mi-a lăsat drept bunuri după moarte decât niște amintiri. Din casa lui și a bunei Mină am făcut un muzeu la Feldru unde, când deschid lada de zestre le mai admir hainele. Cămeșa albă de cânepă a Bunului Ion nu îmi este potrivită, nici clopul și nici cureaua lată. Dar sufletul lor este în mine și îl port cu respect și prețuire.
(Din volumul Povestea cămeşii bărbăteşti, în curs de apariţie la Editura Charmides, realizat de Societatea Scriitorilor din Bistriţa-Năsăud şi Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud)