Ţintean reorganizează filialele PNL neperformante

PNL Bistriţa-Năsăud continuă campania de organizare a alegerilor in propriile filiale, ocazie cu care au fost alese noile structuri de conducere. Locaţiile au fost comunele Maieru şi Mărişelu.

Prima rundă de alegeri s-a desfăşurat în comuna Maieru. În urma alegerilor, structura de conducere a organizaţiei locale PNL se prezintă astfel: Nicu Cârdan, preşedinte, Iosif Paneş, vicepreşedinte, iar secretar trezorier -Florin Croitor.

„Restul biroului este format din: Hodoroga Vasile, Flămând Lazăr, Avram Viorel, Dumitru Valer, Cătuna Petru şi Hoza Dumitru. La alegerile din Maieru, a fost prezent preşedintele PNL B-N Ioan Ţintean, iar din partea BPT au mai participat Deneş Ioan, Popescu Dorin, Calo Viorica şi Pop Maxim”, se arată în comunicatul de presă emis de Departamentul de Comunicare al PNL B-N.

O echipă a reprezentanţilor BPT, formată din Dorin Dobra, Otilia Râpan, Valer Bindea, Stelian Dolha, Samuel Coman şi Liviu Râpan, a fost prezentă la Mărişelu. În urma voturilor, noul preşedinte al organizaţiei locale a fost ales Petru Botos. Funcţia de vicepreşedinte a fost ocupată de Aurelian Flore, iar cea de secretar trezorier, de către Radu Timar. Potrivit datelor furnizate de Departamentul de Comunicare, din Biroul Politic Local PNL Mărişelu, mai fac parte Toma Someşan, Anghel Drăguş, Ion Drăguş, Dorinel Barteş, Dumitru Crăciun, Ioan Timar şi Simion Cochisă.

În cadrul alegerilor de la Mărişelu, Otilia Râpan şi-a luat angajamentul de a organiza în cel mai scurt timp şi o organizaţie de femei, pentru ca biroul politic local să fie complet. De asemenea, Stelian Dolha a precizat că ,,în PNL vin foarte mulţi oameni noi, ceea ce înseamnă că există voinţa necesară, de care Partidul Naţional Liberal trebuie să profite. Birourile care se formează, pot intra împreună cu Crin în istorie şi să aducă liberalismul pe primul loc’’.

Deputatul PNL Ioan Ţintean, preşedintele interimar al PNL B-N, a declarat în cadrul unei conferinţe de presă, că procesul de refacere a organizaţiei judeţene continuă, timp în care organizaţia ar continua să aibă conducere interimară. Ţintean a recunoscut că din 40 de organizaţii locale, 20 de organizaţii ale partidului nu există, foarte multe filiale locale erau „doar pe hârtie”, membrii acestora fiind alături de alte partide.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5