Ioan Nelu Botiş este noul ministru al Muncii

,,Sper să ne revenim, să culegem beneficiile acestor măsuri de austeritate”

Bistriţenii se vor putea mândri (sau nu) că sunt reprezentanţi în noul Guvern al României de unul dintre miniştrii cu cele mai grele portofolii posibile, cel al Muncii.

Este vorba de Ioan Nelu Botiş, deputat PDL, fostul director al Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei De Muncă, strâns legat de Bistriţa, în condiţiile în care a fost şi consilier local, şi viceprimar din partea PSD.

Ioan Nelu Botiş a depus, vineri, jurământul în faţa şefului statului, la Palatul Cotroceni, împreună cu ceilalţi cinci miniştri desemnaţi în Cabinetul Boc.

Ioan Botiş a declarat, înainte de preluarea mandatului de la Mihai Şeitan, că este conştient că va trebui să ia măsuri nepopulare, dar că speră ca într-un an de zile situaţia să revină la normal şi să ,,culegem beneficiile măsurilor de austeritate”.

,,E o perioadă mai grea pentru toţi, dar sper ca într-un an de zile să ne revenim şi să culegem beneficiile acestor măsuri de austeritate”, a declarat Ioan Botiş, citat de Mediafax.

Potrivit sursei menţionate anterior, Botiş a spus că aşteaptă încredere şi de la populaţie, subliniind însă că măsurile pe care urmează să le ia vor fi nepopulare.

,,Sunt măsuri nepopulare, dar trebuie luate şi cred că în momentul în care economia îşi revine putem discuta şi altceva”, a declarat Botiş.

Noul ministru al Muncii a precizat că priorităţile sale la început de mandat sunt Legea salarizării unitare, Legea pensiilor, care este în Parlament la Comisia de muncă şi Codul de asistenţă socială.

,,Acestea sunt lucrurile care trebuie rezolvate şi, în general, reforma socială care trebuie dusă la capăt”, a mai spus Ioan Botiş.

Întrebat dacă în calitate de ministru al Muncii va aplica măsurile din programul său legislativ privind majorarea pensiilor, Botiş a precizat că va discuta astfel de lucruri în guvern şi în măsura în care există acceptul de a discuta despre astfel de lucruri o va face.

El a adăugat că vrea să-i mulţumească lui Mihai Şeitan pentru activitatea depusă la Ministerul Muncii, spunând că acesta a avut o misiune foarte grea şi că o parte din probleme cu siguranţă vor exista şi în continuare.

Ioan Nelu Botiş (PDL) a fost, între 2001 şi 2004, viceprimar al municipiului Bistriţa şi preşedinte al organizaţiei locale a PSD. Ioan-Nelu Botiş este deputat ales în circumscripţia electorală 6 Bistriţa Năsăud, colegiul uninominal 1. El a a fost vicepreşedinte al Comisiei pentru muncă şi protecţie socială din Camera Deputaţilor. Între anii 1996 şi 2001 Botiş a fost consilier local, între 2001 şi 2004 viceprimar al municipiului Bistriţa şi preşedinte al organizaţiei locale a PSD Bistriţa. Din 2008 este membru al PDL Bistriţa-Năsăud.

Ioan-Nelu Botiş are 41 de ani, este căsătorit cu Ligia Adina, 37 de ani, şi are doi băieţi, Răzvan şi Dragoş.

Printre măsurile promovate de Ioan Nelu Botiş pentru a câştiga un post în Parlament, potrivit programului său legislativ, se numără ,,creşterea pensiilor până la un prag minim de 850 lei/lună”, dar şi ,,creşterea graduală a pensiilor”, astfel încât în 2012 pensia socială să ajungă la 305 euro/lună”.

Ioan Oltean (PDL): Sunt convins că se va dovedi un foarte bun ministru

,,Mă bucur sincer şi îl felicit pe colegul meu Ioan Nelu Botiş pentru înalta demnitate pe care a obţinut-o în urma remanierii guvernamentale. Este o demnitate care aduce organizaţiei judeţene un spor de imagine, dar şi o mai mare responsabilitate. Nelu Botiş este un membru de partid care a îndreptăţit încrederea noastră şi sunt convins că va îndreptăţi încrederea partidului privind demnitatea ce i-a fost acordată. Sunt convins că se va dovedi un foarte bun ministru, un om preocupat de problematica socială, un om aplecat asupra problemelor cu care se confruntă categoriile năpăstuite ale societăţii româneşti. Este un cunoscător al acestora şi cu siguranţă relaţia lui cu premierul Emil Boc în privinţa rezolvării acestor probleme va fi una excelentă, una care să aibă consecinţe pozitive. Va avea tot sprijinul meu, toată susţinerea mea, aşa cum le-a avut şi până acum, va avea sprijinul şi susţinerea organizaţiei judeţene pentru realizarea mandatului pe care l-a primit. Mă bucur sincer pentru el şi din suflet îi doresc succes”- deputatul Ioan Oltean, preşedinte PDL B-N.

Ioan Ţintean (PNL): Nu cred în şansa lui Botiş ca ministru pentru că nu are resurse

,,Mie îmi pare rău că Ioan Nelu Botiş a ajuns un ministru de sacrificiu pentru că va avea viaţă scurtă ca şi ministru, pentru că moţiunea va fi introdusă când există şanse să şi treacă, cam într-o lună jumătate, o lună şi ceva. Se lucrează intens la trecerea moţiunii. Pentru judeţ va fi bine pentru că mă gândesc că spre deosebire de Ioan Andreica, Nelu Botiş va face dovada că este din judeţul Bistriţa-Năsăud. Din păcate, Ioan Andreica, parcă a fost duşmanul judeţului Bistriţa-Năsăud.

Nu cred în şansa lui Botiş ca şi ministru, pentru că nu are cu ce. Nu poţi să faci nimic dacă nu ai resurse şi pe politica lui Boc nu ai resurse. Neîncurajând mediul de afaceri să vină spre tine, să lărgească tolba cu numărul de angajaţi, să contribuie, contribuitorii la noi în România.

Ca de la om la om îi doresc succes şi sper că va face ceva pentru judeţul Bistriţa-Năsăud"- deputat Ioan Ţintean, preşedinte PNL B-N.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5