Scriitorul şi personajul s-au întâlnit la Biblioteca Judeţeană

Biblioteca Judeţeană „George Coşbuc” a găzduit, în cadrul întâlnirilor Cosbook, un dialog între prozatorul Ioan Groşan şi elevii de la Colegiul Naţional „Liviu Rebreanu”, însoţiţi de profesorul Vasile Filip, coleg de facultate cu invitatul. Manifestarea a fost moderată de managerul instituţiei, scriitorul Ioan Pintea, care a vorbit despre rolul important pe care-l ocupă Ioan Groşan în istoria literaturii, pregătindu-i şi o surpriză prin expoziţia cu cărţile sale apărute de-a lungul timpului, care sunt printre preferinţele cititorilor bibliotecii. La întâlnire a fost prezent şi criticul George Ţîra, unul dintre personajele recentului volum – „Lumea ca literatură. Amintiri”, apărut la Editura Polirom sub semnătura lui Ioan Groşan. De altfel, personajul şi scriitorul au susţinut un dialog savuros în faţa tinerilor cititori, vorbind despre amintirile care-i leagă din perioada studenţiei, dar şi despre realizările pe care le-au avut împreună, menţionând aici doar publicaţia „Viaţa studenţească”.
Volumul de amintiri al lui Ioan Groşan cuprinde amintiri frumoase, care se împletesc cu anecdote, de la aventurile spumoase pe care le-a trăit la Festivalul de la Cannes, până la episoadele trăite la Castelul Dracula din Pasul Tihuţa.
Cartea, girată de criticul Alex Ştefănescu, s-a bucurat de succes şi în rândul cititorilor bistriţeni, fiind una dintre achiziţiile de top din librăriile bistriţene.
La întâlnire au fost prezenţi şi scriitorii Olimpiu Nuşfelean şi Zorin Diaconescu, care au vorbit despre viaţa şi opera lui Ioan Groşan, despre cărţile sale, despre modul în care scrierile sale au devenit subiect de film. Sesiunea de autografe a încheiat o întâlnire de care, cu siguranţă, tinerii prezenţi îşi vor aminti peste timp.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5