Salvarea prin credinţă

Nu ştiu cât de religios e poporul român sau mai degrabă superstiţios. Inclin spre varianta a doua. În ţara lui Caragiale, a lui Creangă şi-a bancurilor cu popi burtoşi şi aprigi iubitori de lovele, parcă s-ar pipăi anormalitatea să nu fie aşa.
Ei, cum stăm, drept, strâmb, cu seminţe de floarea soarelui în colţul gurii ori cu aroma mititeilor la nas, manelizaţi, cu ţâţe balonate şi minţi blonde pe ecranele televizoarelor, e o nişă în producţia editorială care e ocupată de cărţile religioase serioase, nu din cele vândute prin târguri, simple pretexte de înhăţat banii fraierilor. Sfinţi martiri şi mărturisitori români din secolul XX, de Anca Bujoreanu, apărut la Adenium, colecţia Christia, în 2014, este de bunăseamă un asemenea volum redactat cu profesionalism.
Datele principale ale cărţii sunt axate pe martirii şi mărturisitorii din Biserica Ortodoxă Română, însă apar şi referinţe la Biserica Ortodoxă Rusă. Este privită extrem de amănunţit prigoana credincioşilor în perioada comunistă, cu insistenţă pe ce s-a întâmplat în temniţele politice. Este impresionantă redarea ororilor de la Piteşti, unde a avut loc celebra reeducare a deţinuţilor politici, fenomen unic în lume.
Într-un soi de addenda al volumului, autoarea a publicat şi Acatistul Sfinţilor români din închisori.
Bine, nu e nici prima carte care tratează subiectul, e prilej să se spună. Nici ultima, cu siguranţă, aş adăuga. Şi aş mai zice- e una necesară. Despre ororile trecutului şi salvarea prin credinţă niciodată n-ai cum să vorbeşti prea mult.