Regularizarea facturii emise de E.On Gaz, pe agenda senatorului Dobra

Senatorul Dorin Dobra a intervenit luni, în plen, pentru a-i adresa o întrebare ministrului Economiei, Varujan Vosganian, şi preşedintelui Niculae Havrilet de la Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei, pe tema modului de facturare practicat de E.On Gaz. Regularizarea făcută trimestrial produce neplăceri financiare pentru consumatori, susţine senatorul USL.

"Domnule ministru, vă rog să luați măsurile necesare pentru a se verifica modul de regularizare a facturilor de către societatea E.On Gaz, dat fiind că această societatea calculează furnizarea gazelor pe baza unei estimări care conduce la facturi triplate, în anumite luni ale anului.Timp de două luni, cetățenii sunt obligaţi să plătească pentru un consum estimat, stabilit în baza unor date obţinute în urmă cu oarecare timp, care este mult mai mic decât consumul real, astfel încât după regularizare, se trezesc că au de plătit sume imense. Cetățenii sunt nemulțumiți pentru că citirea indexului contorului de către personalul E.ON se realizează o dată la trei luni pentru toţi clienţii, indiferent de opţiunea exprimată, respectiv alegerea facturării în baza autocitirii sau a unui program de consum. Astfel, aceștia ajung în situația de a plăti sume exorbitante pe baza regularizării, doar din cauza lipsei unui sistem de monitorizare permanentă a consumului", susţine parlamentarul bistriţean.

Dorin Dobra i-a solicitat ministrului de resort să înainteze această întrebare societăţii E.On Gaz, cerând, totodată, "explicații și informații despre această modalitate ce creează consumatorilor neplăceri reale și dificultăți de ordin material".

Comentarii

12/03/13 16:53
Lori

Explica-ti-mi cum se calculeaza aceasta regularizare in conditiile in care in lunile de iarna nu am platit mai mult de 100 de lei pe luna!

25/02/16 12:43
Mocanu Andrei

De ce vine atât de mult la regularizare? Și ce semnifică autocitirea și care este rolul ei, dă indexul perfect?
Suntem singura țară în care se întâmplă așa ceva, pe timp de iarna mi-a venit în jur de 200 de le pe luna, iar regularizarea 502 lei? De ce atât de mult?

22/03/16 19:56
Liliana

Buna ziua! Exact asa am patit cu regularizarea! Plateam 150 lunar si m am trezit cu 400 la regularizare!! Suntem in codru?!sau ce? Asta pe lunga ca se schimba contoarele de gaz ff des fara sa iti lase si indexul care era cind l au schimbat!! Tot ce poti face e sa te plingi la OPC!

22/03/16 20:00
Liliana

Buna ziua ! Exact asa am patit si eu! Plateam 150 lunar iar la regularizare400! Asta pe linga faptul ca schimba contoarul destul de des uitind sa lase in scris si cit era cind l au schimbat ! Dupa ei ar trebui sa iti iei concediu sa ii astepti! Asta e la Suceava! Ramine reclamatia la OPC!

22/03/16 20:01
Liliana

Este ilegal sa dea facturi estimative!

22/03/16 20:16
Liliana

Buna ziua! Exact asa am patit si eu! Plateam 150 ron lunar ai la regularizare 430 !! Asta pe lunga faptul ca se schimba contoarul la gaze destul de des uitind sa lase ce consum au citit motivind scuza ca nu au gasit pe nimeni! Hotie ca in codru!

22/03/16 20:18
Liliana

E o hotie sa iti vina la regularizare 430!

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]