Regizorul Radu Afrim a jurizat Concursul de Teatru, derulat acasă, la Beclean

Adina Ştefania Mureşan

Concursul Judeţean de Teatru pentru elevi "Arlechino", ediţia a II-a, s-a derulat la Beclean, în organizarea Inspectoratului Şcolar şi a Clubului Elevilor Beclean. Grupele care au urcat pe scenă au interpretat piese, printre care: ”Five o'clock”, ”D-l Goe”, ”Bolnavul închipuit” . Juriul, format din inspector ISJ BN prof. Konradi Simona, preşedinte juriu, regizor Afrim Radu, cetăţean de onoare al oraşului Beclean, prof. Lazăr Margareta, dir. adj. Şc. Gimnazială " Gr. Silaşi " Beclean, prof. Cîmpean Emese, dir. adj. Col. Naţional " Petru Rareş " Beclean, prof. Moldovan Mariana, director Casa de Cultură Beclean a ales cele mai bune piese de teatru, grupele fiind premiate după merit. La categoria Trupe de Teatru, Ciclul primar, Loc I-trupa Clopoţel, Şc. Gim. Gr. Silaşi Beclean - "Fata săracului cea isteaţă", regia prof. Zăgreanu Liuţa, Loc II - Scenicus, CC Năsăud - Tinereţe fără să înveţe şi viaţă fără de carte", regia prof. Gonda Maria, Loc III-trupa Aris, CC Beclean - Sarea în bucate", regia prof. Haitonic Mihaela. La Ciclul gimnazial: Loc I-trupa Masca, Şc. Gim. Gr. Silaşi Beclean - Emulaţiune, regia prof. Zăgreanu Liuţa şi Zăgreanu Radu, Loc II-Pragul, Şc. Gim. Gr. Silaşi Beclean - Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte", regia prof. Zăgreanu Radu, Loc III - trupa Şieuana, Şc. Gim. Şieu - "Un testament curios", regia prof. German Simona, Menţiune-trupa Haz, Liceul Teoretic C. R. Vivu Teaca - "D-l Goe", regia prof. Damian Diana, Menţiune- Pizzicato, Liceul de Muzică T. Jarda, Bistriţa - Totuşi, să fim politicoşi!", regia prof. Tomi Alina. La Ciclul Liceal: Loc I-trupa Instinct, Colegiul Naţional P. Rareş, Beclean - "Avarul", regia prof. Nicula Nelia şi Todoran Liana. La Ciclul gimnazial (Palat şi Cluburi ale Copiilor): Loc I-trupa Paradoxuri, CC Năsăud - "Bolnavul închipuit", regia prof. Gonda Maria, Loc II-trupa Helios Junior, PC Bistriţa - "Ivan Turbincă", regia prof. Orban-Sima Antonia, Loc III-trupa Aurora, CC Beclean - "Frenezie de personaje", regia prof. Haitonic Mihaela. La Categoria Monologuri, Ciclul gimnazial: Loc I-Raluca Mureşan, CC Beclean - "Duşmancele", regia prof. Haitonic Mihaela, Menţiune-Ţarcă Ruben, Liceul de Muzică T. Jarda, Bistriţa - "Farmaciile non-stop", regia prof. Tomi Alina. La Ciclul liceal, Loc I-Deac Alexandra, Liceul de Muzică T. Jarda, Bistriţa - "Pe urmele lui Romeo", regia prof. Tomi Alina, Menţiune-Szekely Adina, CC Beclean - "Mama", regia prof. Haitonic Mihaela. Se cuvin felicitări pentru eveniment Clubului Copiilor Beclean ( prin Cercul de Teatru, responsabil cerc prof. Haitonic Mihaela cu sprijinul colegilor de la celelalte cercuri ale Clubnului Copiilor şi a d-nei director prof. Deiac Carmen).

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]