Rămas bun, domnule Ciociu

         Nu mi-am imaginat acum 22 de ani, când am venit la Liceul Teoretic ”Solomon Haliță” și l-am întâlnit pentru prima dată pe domnul profesor și director Ciociu Traian că voi ajunge să-i aduc un ultim omagiu în numele școlii noastre și al colegilor. L-am cunoscut poate mai puțin decât aș fi vrut, pentru că dânsul s-a pensionat în 1999, dar impresiile lăsate de personalitatea lui debordantă și de temperamentul lui vulcanic sunt și astăzi pentru noi la fel de vii și de puternice. Ce poți să spui despre un om când acesta nu mai este, ca să fii sigur că ai spus totul? Cuvintele, oricât de frumoase și încărcate de semnificație ar fi, sunt totuși prea sărace pentru a cuprinde cu adevărat complexitatea vieții unui om.

    Voi începe prin a relata spusele domnului prof. univ. Leicu, prieten de o viață cu domnul Ciociu, care  își cere iertare că nu a putut fi de față ca să își ia rămas bun, dar vârsta și sănătatea nu i-au permis. S-au cunoscut în perioada de studenție, 1954-1958, când dl. Ciociu urma secția de Română- Istorie, iar dl. Leicu pe cea de Istorie –Filosofie, la Facultatea de Istorie și Filosofie din Cluj-Napoca.  Au fost și colegi de armată și s-au reîntâlnit mult mai târziu, la examenul de grad la facultate, unde dl. Leicu, care făcea parte din comisie, a rămas impresionat de calitatea răspunsurilor și de maturitatea și eleganța exprimării domnului Ciociu. În anii ’80 domnul prof. univ a fost președinte al comisiei de bacalaureat la Sângeorz-Băi, și a fost plăcut surprins de clasa de seral de atunci, formată din muncitori și mineri,care nu se deosebeau de clasa de liceu de la zi, prin răspunsurile date la examenul de limba și literatura română. Felul în care aceștia au înțeles mesajul literar și recitarea poeziei au constituit dovada faptului că domnul prof. Ciociu a știut să sădească în sufletele elevilor sensibilitatea pentru frumos, poezie și literatură. Domnul profesor avea harul de a se apropia de elevi și de a le inocula sensibilitatea și preocuparea pentru literatură.

            Avea un suflet de poet, de artist, și era preocupat de adunarea cărții de calitate. Și pentru că l-a iubit pe Eminescu și i-a făcut pe elevi să-l iubească la fel de mult, cred că nu este exagerat să-i dedicăm un ultim poem, cu care să plece în eternitate:

“Lumea toată-i trecătoare, 
Oamenii se trec şi mor
Ca şi miile de unde, 
Ca un suflet le pătrunde, 
Treierând necontenit
Sânul mării infinit. 
Numai poetul, 
Ca păsări ce zboară
Deasupra valurilor, 
Trece peste nemărginirea timpului:
În ramurile gândului, 
În sfintele lunci, 
Unde păsări ca el
Se-ntrec în cântări.” (Numai poetul )

 Pe de altă parte, a fost singurul cadru didactic din istoria liceului, care în 1990 a fost ales democratic în funcția de director, în unanimitate de către colegi și elevi și a avut cel mai lung mandat, până în 1999. Liceul a avut de câștigat în privința seriozității și a preocupării pentru educația patriotică a elevilor, educație care astăzi, din păcate se face prea puțin. Dumnealui i se datorează alegerea lui Solomon Haliță ca patron al liceului, ridicarea bustului și discursul ținut cu acest prilej de dl. prof. univ Vasile Fanache, de la Facultatea de Litere din Cluj, specialist în literatura română, discurs care a relevat importanța personalității lui Solomon Haliță. Domnul prof. Ciociu Traian a fost un om al școlii, devotat educației și ideii patriotice, înzestrat cu talentul și calitățile cerute de profesia de dascăl de literatură română.

  După fapte, a fost și un om al cetății. Cei care  l-au cunoscut, știu că nu a refuzat niciodată ajutorul nimănui, că nu era legat de bunuri materiale și era generos cu ceilalți. A sprijinit, așa cum a spus și părintele Jarda, ridicarea Bisericii Greco –Catolice și i-a oferit loc de adunare și rugăciune atunci când nu avea.

  A știut să unească un colectiv de profesori, să nu facă diferențe între ei și să nu poarte pică nimănui. Dacă ne mai certa așa părintește, urma celebra replică ” Te-ai supărat, pârlit? Hai să te pup! ”și asaltat de  pecetea celor două mustăți ce era să mai zici? Întotdeauna de 1 martie, nu știu cum făcea, chiar dacă afară era încă zăpadă, ne aștepta pe noi fetele cu ghiocei, și cu flori de 8 martie. Știa să ne facă primăvara mai frumoasă, nu era niciodată supărat la școală și ne molipsea cu energia și optimismul lui. Elevii care l-au avut ca profesor l-au iubit și au iubit literatura datorită dumnealui, colegii care l-au avut ca director l-au îndrăgit la fel pentru atmosfera din școală, pentru profesionalism și dedicație. Și până la urmă, omul nu moare atâta timp cât cei rămași în urma lui îi păstrează vie amintirea faptelor sale.

  Știu că de undeva de sus acum mă privește și se pregătește să ne spună tuturor, zâmbind pe sub mustăți,  ca în vremurile bune, ”Mi se pare c-a sunat!”. Și noi îi răspundem invariabil, ca de fiecare dată, ”Numai vi se pare!”

  Vi se pare, domnule profesor și domnule director că a sunat. A sunat doar pentru ca trupul dumneavoastră să părăsească această lume și să se întâlnească cu Nicu Pop, cu Tăutu și cu Pop V., la o șuetă.   Spiritul dumneavoastră nu pleacă nicăieri, rămâne aici, alături de cel al lui Solomon Haliță, la noi la școală, alături de elevi și de profesori. În numele Liceului Teoretic Solomon Haliță și al tuturor colegilor și al dascălilor care v-au cunoscut, vă spun rămas bun și Dumnezeu să vă odihnească în ceruri!

Prof. Varvara Mititean

Director- Liceul Teoretic ”Solomon Haliță”

Sângeorz-Băi