Ziua 8. Protestele continuă

Peste 230 de bistriţeni au scandat: ,,Clopotul bate! Vrem anticipate!”

Duminică, 22 ianuarie. Ziua 8. Protesele continuă şi la Bistriţa, la fel ca în peste 60 de oraşe din ţară.

Peste 230 de bistriţeni au ieşit din nou în stradă pentru a opta zi consecutiv. Protestatarii şi-au dat întâlnire tot de la ora 17.00 în faţa Palatului Administrativ.

La ora 17.10 circa 60 de persoane s-au adunat în faţa Consiliului Judeţean. Manifestaţii au adus cu ei pancarte pe care scrie: ,,Jos Băsescu!”, ,,Anticipate, nu comsasate!”, ,,Ieşi afară, javră ordinară!”, ,,Jos Guvernul!”, ,,Nu suntem plătiţi, dar suntem uniţi!”.

Unul dintre protestari, un pensionar, a venit cu pungă portocalie, oferită în campanie de către cei de la PDL, şi strigă: ,,Băsescu, vino şi ia-ţi punga, şi te cară!”.

Apoi aşează punga jos, şi o încadrează cu două pancarte, cu următoarele mesaje: ,,E bai mare, fata tatii!” şi ,,Schimb locuinţe. Ofer confort Palatul Cotroceni contra celulă de lux Jilava”.

E foarte frig la Bistriţa, dar oamenii continuă se se adune. În jurul orei 18.00 erau peste 150 de oameni, de vârste diferite. Predomină pensionarii. Cei mai mulţi dintre ei au ajuns să se cunoască şi schimbă replici, poveşti de viaţă între ei.

Pun ţara la cale, dezbat ultimele veşti politice. Sunt nemulţumiţi că pe posturile naţionale nu e menţionat şi oraşul Bistriţa, alături de celelalte oraşe unde se protestează.

În jurul ore 18.20 s-au strâns peste 200 de persoane, 230 potrivit jandarmilor. Apar tot mai multe pancarte, cu mesaje din ce în ce mai originale: ,,Libertate! Anticipate!”, ,,Români, treziţi-vă! Aveţi drepturi, nu doar obligaţii!”, ,, Udrea vrei doar Gucci! Noi îţi dăm papucii!”, ,,Vrem respect şi vrem onoare, Nu minciuni şi vorbe goale!”, ,,Viermii fără noroc, vrem carnea lui Băse- Boc!”.

Protestatarii se dovedesc din ce în ce mai inventivi. Dacă zilele trecute au animat atmosfera cu tot soiul de vuvuzele, sisteme de alarmă din cel de al doilea război mondial, tălăngi, duminică au venit cu un clopot.

,,Clopotul bate! Vrem anticipate!”, strigă un tânăr, cu un tricolor la gât.

Forţele de ordine sunt prezente şi ele la datorie, însă nu s-au semnalat incidente.

După circa două ore de scandat lozinci anti-prezidenţiale, anti-guvernamentale, dar şi împotriva liderului PDL B-N, deputatul Ioan Oltean şi a preşedintelui Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean, protestatarii şi-au dat întâlnire şi luni, de la ora 17.00, tot în faţa Palatului Administrativ.

Comentarii

23/01/12 11:21

Ce zici? In Brasov se fac liste cu noii revolutionari :-)
http://wikibrasov.wordpress.com/2012/01/22/in-brasov-se-fac-liste-cu-noi...

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5