Muzeul de la Beclean – dedicat vânătorii

Începute la finalul anului trecut, lucrările la clădirea muzeului se apropie de sfârşit, viitorul muzeu al oraşului urmând să fie inaugurat la o dată care va fi stabilită de către autorităţile locale beclenare.La etajul clădirii, în încăperile unde lucrările de reamenajare au fost finalizate încă din luna octombrie a anului trecut, au fost mutate birourile departamentului agricol din cadrul Primăriei Beclean,serviciul de asistenţă socială şi alte sectoare ale administraţiei locale. Rămâne ca în perioada imediat următoare să fie amenajat în incinta acestei clădiri şi un muzeu al oraşului Beclean. Imobilul a fost achiziţionat de către primărie în anul 2007 şi a fost supus unor lucrări ample de amenajare interioară şi exterioară, cu scopul compartimentării şi modernizării clădirii în conformitate cu destinaţia pentru care afost gândită:birouri la etaj şi incintă pentru un viitor muzeu al oraşului la parter. Pe parcursul anului 2008 la viitorul sediu al muzeului s-au derulat o serie de lucrări necesare modernizării: zugrăveli, tencuieli şi izolaţii exterioare. Pentru aceste lucrări au fost prevăzute în bugetul local al anului trecut cheltuieli de 100.000 de lei, sursele de finanţare fiind fondul de rulment al anilor precedenţi. Între timp, s-a pus la punct şi un plan de măsuri pentru transformarea punctului muzeistic din Beclean într-un muzeu autentic, în incinta clădirii reabilitate din curtea Primăriei. La iniţiativa executivului local, propunere aprobată de către Consiliul Local, punctul muzeal de la Beclean va avea ca temă vânătoarea şi vânatul. Muzeul va purta denumirea ,,Casa de vânătoare,,. Iniţiativa a fost luată în contextul dorinţei de a pune la dispoziţia vizitatorilor obiecte care să evidenţieze ocupaţiile şi obiceiurile locuitorilor de pe aceste meleaguri, din cele mai vechi timpuri. De aceea, s-a stabilit organizarea unor deplasări în satele din zonă pentru a achiziţiona noi obiecte de muzeu, acţiune în care vor fi contactaţi primarii, directorii de şcoli, preoţii etc. De asemenea, se doreşte intensificarea legăturii cu unităţile de învăţământ din oraş, pentru ca prin intermediul acestora să se reuşească achiziţionarea de obiecte cât mai variate din zonă. Stabilirea unor legături eficiente cu diferiţi parteneri şi colaboratori pentru a obţine prin donaţie piese muzeale din acest domeniu, precum şi contactarea vânătorilor din zonă pentru a dona muzeului păsări şi animale împăiate reprezintă alţi paşi în materializarea muzeului oraşului Beclean. În etapa a doua se va trece la amenajarea adecvată a sălilor muzeului, se vor procura panoplii, vitine şi rafturi pentru expunerea pieselor. Muzeul va fi structurat pe tema principală :,,vânatul şi vânătoarea”, consacrată evidenţierii evoluţiei armelor de vânătoare şi echipamentelor de vânătoare, prezentării păsărilor şi animalelor din pădurile din zonă, urmând să fie expuse piese specifice care să bucure privirile tuturor celor care vor trece pragul acestui muzeu.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5