„Madrigalul bistriţean” la bilanţul pe 2009

Anul 2009 a dus Corala „A. Mureşanu” din Bistriţa la apogeul ascensiunii sale din cei 40 de ani de existenţă.

L-am rugat pe distinsul ei mentor şi dirijor, arhid. prof. Pop Cornel, să puncteze din împlinirile prestigioasei formaţii corale în anul jubiliar 2009.

P.C.: Aş dori, pentru început, să precizeze că am avut bucuria şi plăcerea să lucrez cu un colectiv foarte receptiv, care a înţeles că efortul lor este decisiv în realizarea tuturor obiectivelor pe care ni le-am propus în 2009, iar acestea nu au fost puţine, parte din ele fiind consemnate de mass-media la momentele respective.

Ne-am propus şi am reuşit, în 2009, să aducem iubitorilor muzicii corale din judeţ şi din ţară bucuria întâlnirilor cu muzica marilor compozitori români şi universali ale căror piese sunt interpretate pe multe din meridianele globului. Ponderea cea mai mare a repertoriului nostru coral a fost şi este muzica sacră, dar nu neglijăm nici piesele de madrigal şi pe cele inspirate din bogatul nostru repertoriu popular.

Pe plan local, am fost organizatorii ediţiei a II-a a Festivalului de muzica sacră „T. Jarda”, prilej de a ne reîntâlni şi a aduce în judeţ formaţii corale de mare prestigiu din ţară.

Au urmat pregătirile şi concertul jubiliar la a 40-a aniversare, la care ne-au onorat cu prezenţa şi distinse personalităţi ale culturii, învăţământului şi ale Primăriei municipiului Bistriţa, în frunte cu dl. primar, Ovidiu Teodor Creţu.

Nu au lipsit în 20009 nici invitaţiile care au dus Corala pe scene şi în Catedrale din Cluj, Satu Mare, Câmpulung Moldovenesc etc., dar şi întâlnirile cu credincioşii în cele două turnee-pelerinaj la mănăstiri din Muntenia şi din Moldova, precum şi tradiţionalele întâlniri de la mănăstiri din Transilvania.

Sfârşitul de an 2009 a fost pentru Corală unul al marilor eforturi de pregătire pentru realizarea înregistrărilor a 2 CD-uri la Radio Tg. Mureş: unul cu colinde, lansat la sărbătoarea Naşterii Domnului la Biserica „Sf. Trei ierarhi” din Bistriţa, iar al doilea cu piese liturgice şi pricesne ce urmează să-l lansăm în săptămânile următoare.

Trebuie să fac precizarea că la lansarea CD-ului, Corala a susţinut un răsunător concert de colinde la Catedrala din str. Odobescu, înregistrat şi transmis de televiziunea AS TV Bistriţa, în prezentarea renumitului realizator de programe, dl. Alexandru Pugna, căruia îi rămânem recunoscători pentru modul profesional în care a prezentat activitatea noastră şi pe care îl recunoaştem unanim, ca fiind naşul nostru de botez (domnia sa ne-a botezat cu numele de „Madrigal bistriţean”.

Nu am uitat nici de tradiţionalele noastre concerte de colinde la fraţii noştri greco-catolici, romano-catolici, dar şi la câteva din bisericile ortodoxe din municipiul nostru.

Se cuvine să mulţumesc, în numele meu şi a valoroşilor mei corişti: Primăriei municipiului Bistriţa, d-lui primar Ovidiu Teodor Creţu şi întregului staff al Primăriei pentru sprijinul material şi moral din 2009 pentru realizarea programelor propuse, precum şi Centrului Judeţean pentru Cultură pentru susţinerea unor programe realizate în anul de referinţă, nu în cele din urmă d-lui director al Casei de Cultură a Sindicatelor din Bistriţa, Alexandru Câţcăuan, om de mare suflet, care a sprijinit Corala în multe din activităţile menţionate de mine aici”.

Rep.: Maestre, pentru 2010 aveţi mari proiecte în domeniul muzicii corale în judeţ şi î afara lui. Vă ştiu mereu tânăr şi neobosit, iar „elevii” d-voastră sârguincioşi şi ascultători. Credeţi că veţi putea realiza tot ce v-aţi propus pentru 2010 într-un an de criză ce se anunţă dificil?

P.C.: Sunt şi suntem oameni cu credinţă, care ne rugăm lui Dumnezeu prin cântare şi nădăjduim să traversăm împreună mai uşor greutăţile care se anunţă”.

Rep.: D-le profesor, vă mulţumesc pentru amabilitatea cu care ne-aţi prezentat câteva din realizările Societăţii Corale „Andrei Mureşanu” în 2009 şi vă doresc mult succes în anul 2010 şi în cei ce vor urma. Ştim că în această primăvară va fi editată şi o carte de a scriitorului Menuţ Maximinian, care reliefează activitatea de-a lungul celor 40 de ani a Coralei „Andrei Mureşanu” şi a maestrului Cornel Pop. Mult succes.

A consemnat prof. Pop Ştefan

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5