Lucian Blaga în apărarea lui Eminescu

– un articol fabulă –

Preţuirea lui Blaga faţă de Eminescu s-a manifestat în alcătuirea unei ediţii din poezia filozofică, în câteva articole aniversare, în comentarii de mare fineţe stilistică în câteva din cărţile sale de filozofie ( îndeosebi în Geneza metaforei şi problema stilului, cu o asemenea pagină de comentariu stilistic la elegia Peste vârfuri ), dar şi într-un articol scris în apărarea lui Eminescu, un articol mai puţin cunoscut, De la cazul Grama la tipul Grama, publicat în revista „Saeculum”, An II, 1944, nr. 1 ( ian-febr), p.87.

În opinia noastră acest articol este o fabulă. Pentru demonstrarea acestui caracter al articolului se cuvine să vedem cine a fost Grama, Alexandru Grama.

Când se vorbeşte despre Eminescu şi Transilvania şi, în cadrul acestui mare capitol de biografie eminesciană, despre legăturile lui Eminescu cu Blajul, n-ar trebui să se omită un aspect, poate jenant, dar adevărat, acela că în oraşul „luminilor ardelene”, a apărtu poate cel mai nedrept pamflet antieminescian, comparabil prin răutatea dură a afirmaţilor doar cu epigrama scrisă de Macedonski în anul 1883, într-un dificil moment biografic al poetului: „Un X…pretins poet, acum / S-a dus pe cel mai jalnic drum…etc”. Se cunosc motivele care l-au determinat pe Macedonski la acest regretabil gest, cu urmări negative în primul rând asupra activităţii sale literare. De aceea nu e de mirare că la apariţia cărţii lui Grama îi trimite acestuia o scrisoare de felicitare „…scrierea d-voastră dovedeşte că adevărul, curând sau târziu, iese la lumină. V-a fost rezervat să fiţi dincolo de Carpaţi, singurul care să nu se închine minciunei. Eu această glorioasă onoare o am aici…Daţi-mi dar voie să întind mâna cordială unui confrate de luptă pentru triumful luminei. Vă felicitez cu entuziasm şi, după părerea mea sunteţi unicul român care a scris o cărticică completă şi nepasionată”.

„Cărticica” aceasta completă şi nepasionată a apărut mai întâi în foiletonul ziarului „Unirea” ( Blaj ), în 1891, şi la sfârşitul aceluiaşi an, în volum, dar fără semnătură. Nu numai la Blaj, ci repede în lumea literară românească s-a ştiut că autorul cărţii este Al. Grama supranumit în epocă „Anonimul de la Blaj”.

Al. Grama s-a născut la Blaj în anul 1850, deci în acelaşi an cu Eminescu. Studiază la Blaj unde urmează o parte din liceu. L-a cunoscut probabil pe Eminescu la Blaj în vara anului 1886, de vreme ce în revista şcolară „Constantia”, găsim şi numele lui Grama printre cei ce băteau la porţile literaturii. Şi poate tocmai în această perioadă a fost muşcat de şarpele invidiei, văzând numele lui Eminescu în revista „Familia”, preţuit de Iosif Vulcan. Îşi continuă studiile la Sibiu şi Viena, iar între 1872-1873 este pentru un an profesor de fizică la Blaj. Se întoarce la Viena pentru desăvârşirea pregătirii teologice şi obţine doctoratul în teologie în 1877. Din acest an este profesor de religie la liceul blăjean şi profesor de istorie bisericească şi drept la Seminarul Teologic. În 1878, alături de Ion Micu Moldovan şi Ivan Mărculeţin, trimite o felicitare însufleţită lui Vasile Alecsandri pentru obţinerea Premiului I la Montpellier, între poeţii de limbi romanice, cu oda Cântecul gintei latine. Concomitent cu activitatea didactică a desfăşurat şi o bogată activitate publicistică, redactând „Foaia bisericească” ( 1883 – 1887 ) şi fiind unul dintre fondatorii ziarului „Unirea” ( Blaj, 1981 ) – publicaţie bisericească şi culturală, editată de Biserica Română Unită cu Roma ( Greco-Catolică ), cu sediul la Blaj, care din 1990 şi-a reluat apariţia într-o serie nouă, după o întrerupere de peste patru decenii. Scrierile lui Al. Grama cuprind mai ales manuale şcolare, literatură didactică bisericească: Principiile morale şi etice ale religiunii creştine, Blaj, 1879; Introducere în cărţile Sfintei Scripturi, Blaj, 1878; Elemente de istorie universală şi particulară a bisericii, 1879; Istoria universală a bisericii, 1879; Explicarea mecanică modernă a naturii şi credinţa în Dumnezeu ( în Anuarul Liceului „ Sfântul Vasile cel Mare”, Blaj, pe anii 1879 / 1880 şi 1880 / 1881; Instituţiunile calvineşti şi bisericile româneşti din Ardeal, Blaj, 1895; Istoria Bisericii Româneşti Unite cu Roma, Blaj, 1884. Între acestea, surprinzătoare, cartea pamflet despre Eminescu.

Pamfletul lui Grama a stârnit numeroase „ecouri” de la apariţie şi până în zilele noastre. Deşi a dorit să rămână „anonim”, Grama a dobândit o mare notorietate. N-au lipsit manifestări de entuziastă acceptare ( Al. Macedonski ), de preţuire pioasă ( Augustin Bunea ), aprecieri conciliante ( Elie Dăianu ), dar mai numeroase şi mai semnificative au fost articolele de protest intelectual, pamfletele-replică la pamfletul gramist. Dintre acestea mai importante ne apar trei, în ordine cronologică: Şerban Cioculescu De la d-l Grama la câţiva agramaţi de azi ( 1939 ) – reprodus în volumul „Aspecte literare contemporane” ( 1932 – 1937 ), Editura Minerva, Bucureşti, 1972, p. 593-595; Lucian Blaga, De la cazul Grama la tipul Grama, în revista „Saeculum”, An I, 1943, nr. 3, p. 91-98 şi D. R. Popescu Galaxia Grama sau jugul lui Eminescu, în volumul „Galaxia Grama”, Editura Cartea Românească, 1984, p.22-35. În aceste articole „anonimul de la Blaj” devine un prototip a cărui stranie satisfacţie este de a demola valorile culturale româneşti, fie din ignoranţă, din lipsă de gust estetic sau din reavoinţă. Dacă în cazul lui Şerban Cioculescu sau D.R. Popescu, articolele au doar semnificaţia unei atitudini literare faţă de un pamflet nedrept, în cazul lui Blaga articolul este o modalitate de autoapărare, caracteristică lesne revelată prin evocarea pe scurt a împrejurărilor în care a fost scris şi publicat articolul.

Articolul De la cazul Grama la tipul Grama apare în anul 1943, când poetul filozof se afla la Sibiu cu Universitatea clujeană, refugiată în primăvara Dicttului de la Viena. Lucrările sale filosofice din aceşti ani - Trilogia culturii şi mai ales Religie şi spirit – au stârnite reacţii contestatare din partea teologilor sibieni, a profesorului Dumitru Stăniloaie, care publică un fel de recenzie, un răspuns în care se delimitează de opiniile filozofului din Lancrăm: Poziţia domnului Lucian Blaga faţă de creştinism şi ortodoxie.

Cum a răspuns Blaga, prin acest articol – De la cazul Grama la tipul Grama – în aparenţă, un articol în apărarea memoriei lui Eminescu de atacul pamfletar al canonicului blăjean, integrându-se în seria celor amintite. Dar operând o subtilă substituţie, scrierea este o pledoarie pro domo sua şi capătă caracter de fabulă. Amestecul de pamflet şi fabulă este caracteristica artei polemice din acest articol.

Articolul începe cu o povestire istorică: Popa Grama a fost cândva – în care substantivul „popa” are din capul locului o conotaţie peiorativă. Amintindu-şi de maxima latinească: „De mortuis nihil nisi bene”, poetul n-ar fi tulburat odihna veşnică a răposatului, numai că acesta nu este unul obişnuit, pentru că din când în când el îţi părăseşte mormântul, şi-şi face apariţia printre noi, în alte ipostaze şi sub alt nume.

Iată câteva dintre amănuntele care conferă articolului caracter de fabulă, printr-o transparentă paralelă de personaje şi situaţii:

1. Pornit pe drumul vieţii, ezitând la fiecare pas ca orice om cumsecade, după osteneli îndelungate, popa Grama ajunge în cele din urmă rector al unui seminar dintr-un orăşel cu reputaţie bine întemeiată din Transilvania, unde devine dascăl de dogmatică. Sunt detalii biografice care se potrivesc şi autorului cărţii – Poziţia domnului Lucian Blaga faţă de creştinism şi ortodoxie: Al. Grama – profesor la teologia blăjeană, unde a ajuns rector al seminarului, predând cursul de dogmatică; Dumitru Stăniloae, profesor la Facultatea de Teologie din Sibiu, predând cursul de dogmatică.

2. Ambii greşesc pentru că-şi depăşesc domeniul specialităţii.

3. De asemenea, ambii văd în poeţi o primă efigie naţională: Grama în Eminescu, Dumitru Stăniloae în Blaga.

4. Amândoi scriu articole în gazete confesionale – Al. Grama – articole pentru minte şi inimă, în „Unirea” blăjeană, căci „Depeşa română” trimite la vechea şi longeviva revistă sibiană „Telegraful român” la care colabora profesorul şi teologul Dumitru Stăniloae. Identificarea teologului sibian este facilitată şi de observaţia că uneori scrie despre „sufletul naţiunii” ( aluzie la cartea de eseuri Reflecţii despre spiritualitatea poporului român ).

Încheierea explică drumul de la un caz Grama la un tip Grama, pentru că veşnica

neodihnă a defunctului îl îndeamnă mereu la alte întrupări – pentru a cădea în păcat chiar „împotriva sfântului duh”. Şi aici antiteza e tranşantă între cei puşi în slujba unui „pretins adevăr cu A Mare” şi creatorii predestinaţi. Lucian Blaga pune în lumină diferenţa dintre aceşti creatori predestinaţi şi imposibilitatea înţelegerii lor de către slujitori ai catedrei sau altarului, printr-o metaforă memorabilă, arătând că, în ciuda a tot şi a toate, „bate ceasul mai presus de vreme”

.

Comentarii

27/01/10 17:57

"L-a cunoscut probabil pe Eminescu la Blaj în vara anului 1886"

Anul corect este 1866.
Interesant articol. Mulţumesc.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]