Liric - Gavril Moldovan

Gâlceava cu mâinile si replica lor genială

– Sunteţi murdare

aduceţi gripa AH1N1

scrieţi toată noaptea

şi aveţi negru sub unghii

arătaţi pe stradă necuviincios direcţia

în care o iau statuile viitoare

tremuraţi a parkinson de pe-acum

vă trece nisipul printre degete

mototoliţi banii

pe care petre roman a spus să-i împachetăm frumos

când îi avem

băgaţi degetu'n nas până la cot

nici măcar stiloul nu-l ţineţi bine

sau mă rog pixul cum ar spune cărtărescu

nu ştie nimeni de unde veniţi

zece drumuri care toate duc spre moarte

prea multe cifre la casa omului

multe babe să tremure

doar când v-au pus pe trăgaci în '89

v-aţi făcut pe deplin datoria

n-aveţi nevoie de foarfecă

gura o folosiţi pentru tăiat unghii

nedisciplinate crescute tare

ca semnele de întrebare

mâinile minerilor în Bucureşti

ce isprăvi

de când v-am cunoscut

numai rău aţi făcut

poate din fundul mării veniţi

aţi fost cândva aripioare de rechini rătăciţi

nici Anticrist nu voia

s-arate spre cer cu-aşa ceva

n-aveţi răbdare-n oase

tremuraţi de nervoase

că nu vă ştiţi originea

nici genealogia

că sunteţi simple muritoare

dumnezeu ştie ce faceţi la închisoare

nici corneliu coposu n-a scăpat de voi

avea şi el doi pumni de nevoi

beţi apă cu pumnii

faceţi gesturi obscene

puneţi mâna pe penis prea devreme

locuiţi cu omul la acelaşi etaj

de multe ori vă dedaţi la şantaj

mutilaţi păianjenii

din dosarele vremii

bateţi sarabanda

pe masa plictiselii

aţă-n ac când băgaţi

ezitaţi

nu întoarceţi bine fila

clorofila

arătătoarele arată

câmpia nearată

vă-nchinaţi la icoane

netrecute-n canoane

nici nu ştiţi ce-i filosofia

şi îmbogăţiţi câmpia

l-aţi omorât pe ceauşescu

Răspuns

– Taci, boule, numai tu

ne-ai făcut

să-l votăm pe Iliescu.

22 decembrie 1989

Când vine ziua Revoluţiei

în Bucureşti

e numai veselie şi plâns pe străzi

şi jale la „Intercontinental”

tinerii care-au murit

îşi trimit trupurile acasă

să ocupe locurile goale la masă

părinţii le primesc cu drag

aducându-şi aminte de ei

pe când erau în viaţă

cum mergeau cu ghiozdanul în spate la şcoală

alături

cei ce i-au împuşcat în cap cu pistolul

(sau urmaşii lor)

se duc la colindat

beneficiind de libertatea pe care morţii le-au oferit-o pe tavă

în ajunul Crăciunului

se duc la colindat

acasă la cei pe care i-au omorât

şi văzându-le trupurile fără viaţă

încep să râdă

„de ce aţi ieşit bă la revoluţie în stradă?”

Ce să fac azi?

...Să găsesc un loc de muncă pentru americani în România

să mă gândesc ce mi-ar putea oferi o întâlnire cu spiritul

lui Indira Ghandi

să mă pun pe lucru mai mult

să nu trec Rubiconul

să nu arunc zarurile şi să spun „Alea iacta este”

să mă plimb pe străzi lăturalnice

să nu mă rătăcesc prin amintiri

să ar Piaţa Tien Amen

să sparg conductele de gaz ale ruşilor

să îmbogăţesc tabelul lui Mendeleev cu încă un element

să nu mă contrazic

să fac bilanţul mai multor bilanţuri

să nu-i mai critic pe vestici

să văd dacă busola arată tot nordul

să citesc ziarele să văd

dacă Iliescu nu mai demisionează

odată!

Cum ar începe...

Cum ar începe să te doară dealurile Ardealului

cum o mână nu ţi s-ar mai întoarce acasă dintr-o călătorie

poate nici trupul înveşmântat în atâta durere

n-ar mai răspunde comenzilor strămoşeşti atavice

ce te-ai face cu jumătate de trup

dar cu jumătate de ţară?

mereu ai cocheta cu neputinţa aripi ai comanda

vreunui spiriduş neîndărătnic

să suplineşti părţile deteriorate ale spiritului

carnea bolnavă ce te face înţelept şi răbdător

până se-ntorc băieţii din luptă

la Mărăşeşti

privind bălăriile cum cresc

cum ai începe pe-un deal să mori în Ardeal

şi cum te-ar pierde de-ar putea străinul

cum şi-ar face un băţ pentru pielea ta romantică

să nu mai vorbeşti româneşte

o tempora o virtute

mama-mi spunea că Ardealul

e bine să treacă-n cărţile noastre funduale

că e păcat că Ceauşescu a vorbit româneşte

că în schimb Cioran şi Blaga

l-au preschimbat demult în fulgere

cum ar începe sa te doară dealurile Ardealului

cum la Mitropolie ar bate mereu un clopot asurzitor

o doamne, mari ceţuri au străbătut harta noastră

paralela 45 de grade ce trece prin ea

şi sasul acela ce ne-a dat o mână de-ajutor

Ludwig Roth, mort pentru a noastră suflare

cum ar începe să te doară dealurile Ardealului...

Plugari pe arşiţă

Iarba udă din secolul trecut

oalele uitate adânc în pământ

pline de grâul faraonilor

mână săracă mult ai umblat

prin secoli scormonind prin lăzi de gunoi

ocrotindu-ţi copiii

să-i poţi dărui istoriei

tunari şi lăncieri destoinici

o clipă măcar o ciocârlie

să fi ascultat

umflându-şi guşa în rouă

seara steaua aprinzând bolta

dar n-ai avut răgazul

cei tari te-au dus la plug

pe arşiţă.

La casa cu şapte ghiozdane

Ce n-ar da tata să-i vadă lucrând

alături de ciocârlii şi vrăbii

culegând boabe

dar timpul e neputincios cu copiii

o căsuţă

o lacrimă pe-o uliţă strâmtă

necesarul de vorbe

un plic sosit în zori

adus de poştaşul comunal

doi zei la poartă

şi oiţele ce-au avut un rol în cultură

şi dumneaei

printre ei

ca mucurile de ţigară ard

şi treieră gânduri

griji şcolare

tema la limba română

au făcut şi nuntă cosmică

încât luna

străjuia piciorul de plai

aici sângeră locul

aici e raiul

gura de rai

ce ne apropie de dumnezeu.

*

„Cu amabilitatea nu faci nimic”

mi-a spus prietenul mai devreme

acum ronţăi nişte resturi

de ecuaţii

în acvarii – lupta de clasă

un peşte mare înghite

pe cel mic

nimeni nu se mai îndreaptă spre pol

rătăciţi dăm bir deprimaţilor

vestea că trubadurii ascund

capete de rechini

ce fel de cer e mai încolo

de umbrele văzute seara

arabescuri se ascund

în cearcănele nopţii

văd trei trandafiri rugându-se

ce surpriză

marii cunoaşteri

exact semnul crucii

pe care-l fac

nu-l pot cunoaşte.

Sighet

Au mai secerat

câteva persoane metafizice

au mai mitraliat

mitraliat

mierla şi cucul

s-au speriat

veneau de pe argeş în jos

de pe someş şi prut

veneau de la siret şi mureş

nu i-am cunoscut

o vină nevinovată

ca o plecare-n armată

cu arcanul

noi îndenoi de prindeam

noi îndenoi ne treceam

cu barca Styxul

Aheronul

Caron luntraşul pletos

ne striga

„vai de sufletu' vost’”

şi sub adevăruri minciuna

făcea lacrimi şi devenea una

cu conceptele de demult

călcâiul lui Ahile

sângera

desculţ.

Vizita la Memorial

Sunt doar schiţele sufletelor lor

pe peretele acesta

ca şi cum te-ai înălţa

pe umerii unui duh şi ai vedea

harta României

în ceaţă

Blandiana şi Rusan n-au mai avut răbdare

atâta au aşteptat până s-a făcut primăvară

şi din primăvară au luat rămăşiţa nopţii

să se mai bucure dacă pot viii şi morţii

o parte de neam peste cealaltă parte de neam

s-a năpustit cu mare ură

exponatele acestea sunt scumpe la căutătură

să le ascundem la sân cu a durerii măsură

trecem acum în sala operativă

aici moartea se numeşte Pauker, Roller, Borkan

Leonte Răutan

ce ne-ameninţau cu Kremlinul mereu

încât îţi vine să exclami

„comunismu-i un comerciant evreu”.

Mărăşeşti

Cei ce-au întăbulat

câmpia mărăşeştilor

pe numele lor

care cum murea învia

care cum murea învia

şi îşi scria numele singur

pe monument

atâta vaer prin aer

păsările nu mai aveau

unde să-şi întindă aripa

copacii frunza

care cum murea învia

care cum murea învia

şi îşi scria singur numele

pe monument

mi-au trebuit ani buni luni zile

să citesc tot ce ei au scris

ce epopee

pe câmpia înverzită

pe monument

în zilele de luptă

pe monument

m-am uitat în cer la trei curcubeie

să văd chipul lor printre culori

arcuindu-se

înălţându-se

să văd câmpia cum se înclină

spre miazănoapte

cum totul se rostogolea

se rostogolea

căşti, ţevi de tun, afeturi

îţi venea abia acum să zici

„moartea-i un meşter german”

nu se spunea: a murit un om

se spunea: a murit un pluton

o companie

un batalion

din adâncuri avânt

zimbri carpaţi bucegi ceahlăi mioare

adaosurile acestea de eternitate

le-am oprit

cu pieptul

apoi fiul sărac al pajiştei

şi-a aprins o „mărăşească”

trăgând în piept

tot fumul patriei.

Viena noastră

Când am intrat în catedrala Sfântul Ştefan din Viena

şi în palatul Schönnbrun (sau cam aşa ceva)

din acelaşi oraş

odinioară capitală de Imperiu

cineva mi-a şoptit la ureche

încet să nu tulbure liniştea

atâtor admiratori-vizitatori:

AICI SUNT ŞI BANII SCOŞI DE PE AURUL DIN MUNŢII APUSENI

n-am ştiut ce să spun pe moment

dar dintr-odată istoria a dat năvală în jur

pe firmament

Avram Iancu, moţii, Pelaghia Roşu, Buteanu, Dragoş

tribunii îrcrustaţi în firidele vechi

în încrestăturile gotice ale susţinătorilor bolţilor pereţi

în şirul de colonade şi capiteluri

zăream priviri – scânteietoare oţeluri

cojocul miţos a lui Horia

acoperea un cap de coloană

trupul lui măreţ susţinând o boltă-arcuită

peste o vale din munţi pe nedrept jefuită

cum să vă spun pe umerii noştri

stau şi acum

pereţii Vienei.