La sfârşitul lunii va fi inaugurată prima microhidrocentrală pe râul Budac

Investiţia de aproximativ 1,7 milioane de euro reprezintă primul proiect finalizat după 1989, în zona Transilvania, având o putere instalată de 0.7 MW, cu o producţie de energie de 2300 MWh.

La sfârşitul acestei luni va avea loc si inaugurarea oficială a amenajării de pe râul Budac.

Compania 4C Project Consulting, care desfăşoară activităţi de inginerie-proiectare şi consultanţă tehnică în domeniul amenajărilor hidroenergetice, anunţă darea în folosinţă a primei microhidrocentrale din cadrul Amenajării Hidroenergetice pe râul Budac - Bistriţa, lucrare demarata în 2010.

Peste 50 de investitori, proiectanţi, firme de consultanţă au participat, la sfârşitul săptămânii trecute, la Cluj-Napoca, la primul simpozion cu tema ,,Dezvoltarea investiţiilor în domeniul hidroenergetic în România".

,,Energia produsă de microhidrocentrale oferă siguranţa în alimentarea cu energie electrică a consumatorului, eliminând fluctuaţiile de tensiune sau întreruperile de curent. Soluţiile adoptate sunt de actualitate, iar echipamentele şi tehnologia utilizată sunt de cel mai înalt nivel. Acest proiect a fost o provocare pentru echipa de specialişti din cadrul companiei noastre. Pe viitor ne propunem să finalizăm şi să dăm în funcţiune toate lucrările proiectate, obiectivul nostru principal fiind exploatarea potenţialului

hidroenergetic pe care îl au apele curgătoare din zonele montane ale

României, în special bazinele hidrografice Somes-Tisa, Mures, Siret, Olt

si Crisuri", a declarat ing. Calin Bohus, director general al 4C Project

Consulting.

Din 2008 până în prezent, 4C Project Consulting a dezvoltat un portofoliu de peste 10 proiecte, reprezentând lucrări în judeţele Alba, Bihor, Neamţ, Harghita, Maramureş, Bihor, Suceava şi Bistriţa-Năsăud. Pentru fiecare dintre acestea, compania clujeană a întocmit întreaga documentaţie tehnică a construcţiei microhidrocentralelor (MCH), de la studiile de prefezabilitat- fezabilitate, documentaţiile tehnice necesare obţinerii certificatelor de urbanism, avize-acorduri, proiecte tehnice şi detalii de execuţie, până la obţinerea licenţei de exploatare sau producere a energiei electrice.

Potrivit reprezentanţilor 4C Project Consulting, judeţul Bistriţa- Năsăud are un potenţial ridicat pe piaţa cu energie, printre zonele de interes putem aminti extravilanul Parcului Naţional Munţii Rodnei, în zonele de munte (Cormaia, Valea Măriilor, Valea Vinului, Telciu, Colibiţa, etc.).

Printre participanţii din Bistriţa, la simpozion, s-au numărat şi reprezentanţii societăţii Filadelfia Group, un jucător important pe piaţa de energie cu proiecte hidro.

Comentarii

28/06/11 08:41
Vizitator

Prin constructia microhidrocentralei nu este afectata calitatea apei in zona. Tot debitul captat este restituit. Debitul minim de servitute este asigurat printr-o constructie speciala numita scara de pesti. Poluarea apei se face prin exploatarea forestiera existenta in zona. Apa captata de microhidrocentrala este redata mult mai curata, ea trecand printr-un proces de sedimentare.

22/06/11 18:47
Vizitator

E clara treaba...nu mai exista ape stabile in tara asta unde poti pescui linistit.Pana la urma trebuie sa te duci sa dai bani ca sa poti avea parte de un anumit stil de pescuit. Nu e de ajuns ca abatorul din Orhei deverseaza reziduurile in apa. Budacul in zona Jelna si in sus era dupa mine cea mai stabila apa din judet si si curata....acum se strica si acesta.Pacat.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5