IULIU MOISIL (1859-1947). ACTIVITATEA LUI ÎN VECHIUL REGAT

Unul dintre numeroşii intelectuali ardeleni care s-au afirmat în Vechiul Regat, aducându-şi obolul la edificarea culturii naţionale a fost năsăudeanul Iuliu Moisil. Mai mult, academicianul Iuliu Mosil a contribuit decisiv la studierea aportului ardelenilor la organizarea învăţământului, ştiinţei, culturii, economiei şi vieţii religioase în Moldova şi Ţara Românească.

În 1929 publica la Editura Atelierele Grafice „Cultura Naţională” din Bucureşti lucrarea intitulată „Românii ardeleni din Vechiul Rregat şi activitatea lor până la războiul întregirii neamului” în a cărei prefaţă arăta că aceasta „este un rezumat al unei lucrări mai mari (…) asupra acestui subiect”, urmând să facă parte din Monografia Ardealului. În aceeaşi prefaţă „emite ideea întemeierii uni Muzeu al Ardelenilor din Vechiul Regat, în care să se adune şi depună orice material necesar la studiul activităţii lor, cum ar fi: date biografice, fotografii, portrete, memorii despre activitatea lor, manuscrise, opere publicate şi orice atinge această chestiune. Muzeul acesta s-ar putea ataşa la ASTRA (Asociaţiunea culturală) din Sibiu.”1

După ce analizează toate vicisitudinile şi nedreptăţile suferite de românii ardeleni, de-a lungul secolelor, autorul arată că: „Pe câtă vreme emigrările ardelenilor în principatele române, în secolele dinainte de al XIX-lea, erau pricinuite din cauza iobăgiei, a lipsei de pământ, a tratamentului barbar, a persecuţiilor, în secolul al XIX-lea începe o emigraţiune puternică a intelectualilor, emigraţiune ce creşte, cu cât libertăţile îşi câştigă mai mult teren în principate, cu cât domnii şi boierii erau conştii, că numai prin şcoli se poate ridica ţara, prin profesiunile libere, prin meserii, comerţ şi agricultură”. Şirul intelectualilor ardeleni începe cu George Lazăr, pe care îl numeşte „apostolul şi deşteptător al culturii naţionale şi fondatorul şcoalelor naţionale”2, cel care deschide prima şcoală românească la Sfântul Sava din Bucureşti. Lui i se alătură zeci şi zeci de mii de refugiaţi în România şi în special profesori ardeleni care „nu erau numai învăţătorii cunoştinţelor din programe, toţi erau şi apostoli. Oriunde era un dascăl ardelean, catedra se înălţa tribună. Iar la cursurile de istorie românească vocea dascălului dobândea vibraţiuni de trâmbiţă, care dărâma zidurile cetăţilor.”3

Un astfel de apostolat a săvârşit însuşi profesorul Iuliu Moisil. Născut în Năsăud la 19 mai 1859 în familia vicarului episcopesc foraneu Grigore Moisil, ctitor al Liceului Românesc Grăniţeresc. Iuliu Mosil a făcut liceul la Năsăud, Universitatea şi Politehnica la Viena. A funcţionat ca profesor secundar la Gimnaziul din Târgu Jiu, în perioada 1886-1905, iar din 1894 a îndeplinit şi funcţia de director. În această perioadă a înfiinţat Muzeul Gorjului (1894), revista „Amicul tinerimei”, pe care a condus-o şapte ani, a înfiinţat Banca „Cerbul” a învăţătorimii din Gorj (1897), al cărei preşedinte a fost, şi graţie stăruinţei lui s-au înfiinţat băncile populare în judeţul Gorj. Astfel, la sfârşitul anului 1901 erau 15 bănci populare şi alte 14 în formare, de unde apoi s-au răspândit în întreaga ţară. Dr Istrati aflând de existenţa acestor bănci săteşti i-a cerut ajutorul şi persoane care să facă propagandă pentru bănci şi în alte judeţe, ceea ce s-a şi făcut. Spiru Haret, de la 1901, a intensificat apoi propaganda, astfel că în 1905 erau 1849 de bănci în ţară, iar în 1929 peste 4000, în afară de cooperativele de producţie şi de consum.

Moisil a înfiinţat în Târgu Jiu şi un Ateneu (1899-1903), o şcoală ceramică împreună cu inginerul Aurel Diaconovici, la 1900. Prin străduinţa lui s-au organizat în Gorj serbări la sate cu expoziţii etnografice şi petreceri câmpeneşti, biblioteci rurale, de la 1894 înainte. Din această mişcare culturală au luat apoi naştere Societăţi Culturale precum: „Lumina Satelor”, „Amicul Poporului”, care au publicat reviste anume pentru deşteptarea şi învăţătura sătenilor. Iuliu Moisil a publicat cărţi didactice şi multe articole prin diferite reviste.

Din anul 1906 a funcţionat ca bibliotecar al Institutului Geologic al României şi şeful muzeului pedagogic al Casei Şcoalelor. Iuliu Moisil a organizat acest muzeu, la fel biblioteca pedagogică (de la 1910) şi biblioteca elevilor de curs secundar a Casei Şcoalelor. De asemenea, s-a ocupat de tipărirea „Buletinului Muzeului pedagogic” (vol. I-III; 1910-1915), a cataloagelor bibliotecii pedagogice, vol. I-III, a Catalogului diapozitivelor, un volum, a Catalogului Colecţiunilor muzeului, vol. I, a Catalogului bibliotecii elevilor de curs secundar, vol. I-II, aranjate pe specialităţi şi imprimate apoi. De asemenea , a elaborat texte pentru conferinţe cu proiecţiuni luminoase apărute în mai multe volume până în 1928.

În această perioadă Iuliu Moisil a publicat, printre altele, şi studiul: „Mişcarea culturală, artistică şi economică de odinioară din Gorj”, în „Arhivele Olteniei”, Craiova, nr. 32-33 din 1927, în care prezintă activităţile desfăşurate în judeţul Gorj. Activitatea desfăşurată în Gorj şi în capitală, unde poate fi socotit pe drept cuvânt ctitorul Casei Şcoalelor este o activitate pregătitoare pentru multiplele activităţi ce le va desfăşura la Năsăud, până la trecerea sa în eternitate.

În cartea la care ne-am referit Iuliu Moisil prezintă activitatea a peste 460 de intelectuali ardeleni care şi-au desfăşurat activitatea în Vechiul Regat, dintre cei refugiaţi până la primul război mondial. Un mare număr dintre aceştia sunt originari din actualul judeţ Bistriţa-Năsăud:

Dintre clerici Iuliu Moisil îl aminteşte pe Erarhul Gavril Bănulescu, fost mitropolit al Moldovei, iar dintre militari pe Nichita Ignat, fost colonel în armata română. S-a născut în anul 1829 la Salva. Şcoala primară superioară a terminat-o în Năsăud (1846) unde i se inspiră de către dascălii săi o deosebită dragoste de neam, izvorul faptelor glorioase săvârşite de el şi camarazii săi de arme în timpul revoluţiei de la 1848-1849. În 1847 intră în Regimentul al II-lea de graniţă de la Năsăud. În timpul revoluţiei şi-a făcut notiţe de tot ce s-a întâmplat în batalionul său, transformate mai târziu într-un memoriu. De la 1851-1866 a activat ca locotenent în Regimentul 30 de la Alba Iulia. În 1868 a fost chemat în armata română, cu rangul de căpitan. Acolo începe o viaţă nouă. Publică primul manual modern, intitulat „Serviciul în campanie”. În timpul războiului pentru independenţă, din anii 1877-1878, a participat la lupte cu gradul de maior. A îndeplinit apoi funcţia de comandant provizoriu al Regimentului 25 Dorobanţi, de la înfiinţarea lui până la 8 iunie 1880, dovedind o activitate exemplară, atât în administraţie cât şi în „comptabilitate,” cu toate dificultăţile şi lipsa de mijloace…”Acest ofiţer superior nu lasă nimic de dorit, este pătruns de sentimentul datoriilor sale şi e un caracter foarte onest, bun camarad, în rezumat cu mult viitor şi folositor armatei”4– spunea Locotenent Colonelul Niculae în actul emis la luarea în primire a regimentului.

Decorat cu ordinul Sfânta Ana al armatei ruse, în 1883 este avansat la gradul de locotenent colonel. În 1889 a fost decorat cu Steaua României în grad de cavaler, iar 1890 a fost avansat la gradul de colonel. A trecut în eternitate în anul 1899, cu 110 ani în urmă.

Nichita Ignat a avut patru fii, toţi militari distinşi: Emanoil, ofiţer în armata română de la 1891, maior în 1912. Ca locotenent colonel a luat parte la războiul Unirii. A fost rănit în luptele de la Turtucaia şi a fost luat prizonier la bulgari. Este demobilizat în anul 1921, cu gradul de colonel, ca invalid de război. Al doilea fiu, Gheorghe, era în 1929 locotenent colonel, comandant al Regimentului 10 jandarmerie. Nichita, cel de al treilea băiat a avut soarta celui mai mare. A fost demobilizat cu gradul de locotenent colonel, ca invalid de război. Mihai, născut în anul 1976 la Bucureşti, a ajuns la gradul de general şi a fost comandantul Divizie 16 din Dej.

Nichita Ignat a fost înrudit cu familia Botenilor din Bucureşti, ai cărei strămoşi, după tradiţie, au venit din Ardeal, fugind de prigoniri. Un strămoş al acestora e pomenit în documente, în luptele lui Matei Basarab. Ultimii Boteni: Emanoil, Romulus, Remus şi Mihail au ajuns la gradul de general. Remus şi Mihail au fost militari marcanţi în războiul Unirii, de la 1916-1918.5

În afară de militari au plecat în Vechiul Regat o serie de alţi specialişti. Printre aceştia se numără şi învăţătorii care, încă de la începutul secolului al XIX-lea, deodată cu George Lazăr, mulţi tineri ardeleni s-au consacrat cu dragoste şcolii pentru a contribui la emanciparea culturală a tinerelor generaţii din principatele române. Primul cadru didactic menţionat de Iuliu Mosil în această situaţie este Al. Fortunat (Hangea), originar din Maieru, care făcuse liceul la Blaj şi a funcţionat ca institutor şi inspector şcolar la Focşani, în perioada 1850-1870.

Şi învăţământul secundar a fost onorat de cadre didactice originare din judeţul nostru. Astfel, profesorul Ştefan Bodiu, născut în Mocod la 1853 şi absolvent al Gimnaziului Superior Român Greco-Catolic din Năsăud (1874) şi al Facultăţii de Filozofie din cadrul Universităţii din Bucureşti (1894) a funcţionat la liceul din Turnu-Severin, de la 1905. Însă contribuţia cea mai mare la dezvoltarea învăţământului secundar şi pedagogic din Vechiul Regat a avut-o profesorul Vasile Gr. Borgovan. S-a născut în anul 1850 la Satu Nou. A urmat cursurile şcolii primare în Năsăud, gimnaziul la Bistriţa (1863-1867), Şcoala Normală de Învăţători (1868) în Năsăud şi liceul tot în Năsăud (1868-1972), după care a frecventa cursurile universitare (teologice şi pedagogice) la Universitatea din Viena şi Budapesta (1873-1877). În perioada 1877-1888 a funcţionat ca profesor şi director al Şcolii Normale de Învăţători din Gherla. Titu Maiorescu l-a numit, în anul 1888, profesor de pedagogie şi director la Şcoala Normală de Institutori din Bucureşti. După desfiinţarea acestei şcoli a funcţionat la şcolile normale din Bârlad, Turnu-Severin şi Târgovişte. A fost apoi profesor la Liceul „Sf. Sava” din Bucureşti. S-a remarcat şi în activitatea politică ca senator în primele două legislaturi ale Parlamentului României Mari. S-a stins la Bucureşti în 11 ianuarie 1923. Cu această tristă ocazie ministrul a spus: „Şi cum şi-a îndeplinit Şcoala de Institutori această menire ( de a da o nouă impulsiune şi o nouă dezvoltare învăţământului public) sub îndrumarea şi acţiunea iscusită a profesorului, pe care-l plângem astăzi, o arată epoca de muncă şi de propăşire a învăţământului primar de după 1890, de când iese prima promoţiune de absolvenţi, epocă manifestată prin curentele sănătoase de idei ce preocupă dăscălimea primară, prin numeroase lucrări şi reviste didactice şi prin apariţia celor dintâi cărţi de şcoală, în conformitate cu cerinţele pedagogiei. Şi în toată această epocă de muncă şi de luptă sfântă, Vasile Borgovan, care ridicase deasupra şcoalei un steag nou, sintetizează toate sforţările pentru apărarea acestui steag. Doisprezece ani petrecuţi la Şcoala de Institutori, 48 de activitate pedagogică formează cea mai frumoasă şi mai fecundă perioadă a vieţii lui.”6 Este sintetizată în aceste fraze întreaga importanţă a misiunii sociale desfăşurată de profesorul Vasile Borgovan pentru propăşirea învăţământului românesc din întreaga ţară.

Un alt absolvent al liceului din Năsăud, care a lucrat şi în Vechiul Regat, a fost D. Cosmulei. Născut în Telciu la 1860, după absolvirea liceului urmează cursurile la Universitatea din Cluj. A funcţionat în perioada 1886-1890 şi 1899-1916 la liceul din Bitolia (Macedonia) şi apoi, până în 1928, la liceele din Bacău şi Silistra. A publicat mai multe cărţi.

Adevărat reformator al învăţământului românesc a fost profesorul Solomon Haliţă, „mâna dreaptă a ministrului Spiru Haret”. S-a născut în Sângeorz-Băi, a urmat cursurile liceului din Năsăud şi ale Facultăţii de Istorie Filozofie de la Universitatea din Viena. După absolvirea cursurilor universitare, în 1883, a funcţionat ca profesor secundar la Bârlad, Galaţi şi Iaşi. A îndeplinit funcţia de revizor, inspector general al învăţământului primar şi normal. În perioada ministeriatului lui Spiru Haret a luat parte activă la alcătuirea legilor, regulamentelor, programelor şi orarelor şcolare, care un sfert de veac au dirijat şcolile primare şi normale, precum şi cultura din Vechiul Regat. Meritul său a fost că nu s-a lăsat influenţat de nici un factor extern, fie social, fie politic, fapt ce i-a adus uneori şi neplăceri. Orice anchetă o ducea până la sfârşit cu orice risc. Cărţi didactice n-a publicat, nici n-a colaborat cu alţii, căci principiul lui era: „După mine există incompatibilitate între autor de cărţi didactice şi inspector şcolar”6 În timpul primului război mondial a fost foarte activ la Iaşi în opera de asistenţă, pe care a desfăşurat-o fără odihnă şi fără răgaz. A editat revista „George Lazăr”, pentru educaţie şi instrucţie, la Bârlad, în perioada 1887-1889.

După război a fost prefect al judeţului Năsăud. A decedat în decembrie 1926, după o activitate prodigioasă de peste 40 de ani în slujba învăţământului românesc.

Romulus Ionaşcu a fost, de asemenea, un profesor şi om de ştiinţă remarcabil. S-a născut la Năsăud în 1863, unde a făcut şi liceul. După absolvirea liceului a urmat cursurile Facultăţii de Litere şi Filozofie (1897) şi ale Facultăţii de Drept (1909) la Universitatea din Iaşi. A fost profesor secundar de la 1886. Din anul 1901 a îndeplinit funcţia de profesor şi director al Şcolii Comerciale din Iaşi. A publicat mai multe cărţi, dintre care amintim: „Sistemele ortografice cu litere cirilice şi latine în scrierea limbei române”, Bucureşti 1894, „Învăţământul profesional în străinătate”, Iaşi 1912; „Curs de corespondenţăşi operaţiuni comerciale”, Ediţia a III-a. Bucureşti 1916, „Lecturi comerciale” şi altele.

Profesor secundar la Râmnic-Sărat a fost şi rebrişoreanul Ioan Mihalcea (născut în 1863).A fost absolvent al Gimnaziului Superior Greco-Catolic Românesc din Năsăud (1882) şi al Universităţii din Bucureşti.

Constantin Gr. Moisil s-a născut în anul 1876 la Năsăud, unde îşi face cursurile primare şi secundare. După absolvirea liceului se înscrie la Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti şi burmează cursurile între anii 1894-1898. A obţinut titlul ştiinţific de doctor în istorie. Din anul 1898 a lucrat ca profesor secundar la liceele din Focşani şi Tulcea. iar din 1910 la Liceul „Matei Basarab”, apoi la Liceul „Spiru Haret” din Bucureşti. Din anul 1923 a îndeplinit funcţia de director general al Arhivelor Statului. A fost, de asemenea, numismat al Academiei Române şi secretar al Societăţii de Numismatică. A fost membru al Academie Române. A publicat mai multe lucrări de istorie, arheologie, pedagogie şi numismatică. A înfiinţat biblioteci şcolare şi societăţi de lectură la liceele pe unde a lucrat, după modelul celor de la Năsăud. La fel ca Iuliu Moisil, a înfiinţat bănci populare şi biblioteci populare în Tulcea şi în judeţ. A înfiinţat Muzeul Arhivelor Statului, precum şi Secţia comercială la liceul din Tulcea. La Bucureşti a înfiinţat Şcoala Superioară de Arhivistică şi Paleografie. A condus mai multe publicaţii: „Arhiva Dobrogei”, Buletinul Societăţii Numismatice Române”, „Cronica numismatică şi arheologică” şi „Revista arhivelor”.

Sever Mureşianu s-a născut la Năsăud în anul 1858. Studiile primare şi liceale le-a făcut în Năsăud, iar cele superioare la Academia de Arte Frumoase din Viena şi Munchen. A obţinut titlul ştiinţific de doctor în litere şi filozofie la Universitatea din Praga (1888). A funcţionat la Şcoala de Arte Frumoase din Iaşi, din anul 1886. A trecut în eternitate în capitala Moldovei în anul 1926. Sever Mureşianu a publicat mai multe studii prin reviste de literatură şi arte.

Tot absolvent al liceului din Năsăud a fost şi Gavrilă Onişor, născut în Zagra la 1858. Studiile universitare le-a făcut la Cluj, unde a obţinut şi titlul de doctor cu teza „Despre activitatea lui George Asachi” În anul 1882 a trecut în Vechiul Regat şi a funcţionat la Bucureşti la Institutul Botanic Universitar. Apoi a fost numit profesor la liceul şi gimnaziul din Bârlad. A fost unul dintre iniţiatorii Ateneului din acest oraş, instituţie culturală unde a susţinut mai multe conferinţe. De asemenea, tot la Bârlad a pus bazele unui muzeu de ştiinţele naturale pentru care a colecţionat multe plante şi minerale cu ocazia excursiilor care le făcea vara prin munţii Ardealului. A predat şi geografia la Şcoala Normală din Bârlad.

Corneliu Păcurariu Pop s-a născut la Şard (Alba), dar a făcut liceului la Năsăud şi Teologia în Blaj. A fost redactor la Tribuna lui Slavici de la Sibiu. A fost judecat şi condamnat pentru ideile sale patriotice. Detenţia a făcut-o la Năsăud, unde şi-a petrecut şi copilăria. La Năsăud ungurii au înfiinţat intenţionat o închisoare pentru condamnaţii politici români pentru intimidarea acestora şi în mod deosebit a foştilor grăniceri. Această batjocură şi abuz al ungurilor l-au afectat fizic şi psihic.

După ispăşirea pedepsei a trecut în Vechiul Regat şi a îndeplinit funcţia de revizor la Vâlcea şi de profesor secundar la Slatina şi Călăraşi.. A tradus cartea „Cuvinte sufleteşti”, de Carmen Sylva, în româneşte, apărută la Bucureşti în 1888. Din însărcinarea lui D.A. Sturdza a elaborat mai multe lucrări. Mai târziu a fost funcţionar la Creditul rural din Bucureşti. De asemenea, a colaborat la Observatorul lui George Bariţ. După părerea lui Iuliu Moisil „Păcurariu a fost un tânăr cu calităţi superioare, o inimă nobilă şi entuziastă, un caracter distins şi avea o dragoste neţărmurită pentru neamul românesc.”7

Alexandru Pop s-a născut la Sângeorz-Băi în anul 1857 şi şi-a făcut studiile liceale la Năsăud şi Blaj. După absolvirea liceului a urmat cursurile Facultăţii de Litere şi Filozofie a Universităţii din Bucureşti. A fost arhivar la Biblioteca Academiei Române, în perioada 1884-1891, iar apoi profesor la Liceul „Codreanu” din Bârlad.

Alexandru Pop a publicat prima „Bibliografie a periodicelor româneşti şi străine din România, de la 1817-1887 (În Analele Academiei Române, Seria a II-a, tom X, Bucureşti, 1888) şi Desbinarea în biserica românilor din Ardeal şi Ungaria, 1697-1701, Bucureşti 1897 şi 1921.

Ştefan Pop s-a născut în localitatea Silivaşul de Câmpie (Bistriţa-Năsăud). A făcut studii pedagogice şi economice la Praga. După absolvirea facultăţii a fost numit profesor la şcoala de învăţători din Blaj. În anul 1882 a trecut în Regat şi a funcţionat ca profesor la Seminarul Central, apoi la Şcoala Normală „Carol I” din Bucureşti, după care a fost numit director adjunct la Şcoala de Agricultură de la Herăstrău.

A publicat mai multe cărţi didactice. Dintre cărţile publicate amintim:”Măsurile metrice” şi „Economia rurală”. De asemenea, a redactat revistele: „Foaia şcolastică” şi „Economul”, în Blaj, precum şi „Învăţământul agricol la ţară”. A încetat din viaţă la Bucureşti în anul1890.

Basiliu Rocneanu, născut la Beclean în anul 1852, a absolvit Gimnaziul Superior Greco-Catolic Românesc din Năsăud, în anul 1875, şi universitatea la Bucureşti. A funcţionat ca profesor la liceul din Ploieşti.

Valeriu Rus s-a născut în Prundul Bârgăului (1866). A absolvit liceul la Năsăud şi universitatea la Viena. A funcţionat la liceul din Pomârla şi la alte licee printre care şi la Liceul „Gojdu” din Oradea.

Licean năsăudean a fost şi Vasile Sângeorzanu, născut la Parva în anul 1857. După absolvirea Facultăţii de Litere şi Filozofie din Viena devine revizor şi apoi profesor la liceul din Galaţi. A publicat o gramatică românească pentru germani (1883).

Năsăudeanul Vasile Şuteu, născut în anul 1876 şi absolvent al liceului din aceeaşi localitate, a urmat apoi cursurile Şcolii Normale Superioare din Bucureşti şi Facultatea de Filozofie la Universitatea din Halle (Germania). A funcţionat ca profesor, de la 1900, iar de la 1911 profesor şi director al Liceului „Dimitrie Cantemir” din Bucureşti. A făcut războiul Unirii cu gradul de căpitan şi a fost decorat de trei ori.. După război a fost numit inspector general al Şcolilor normale pregătitoare din Moldova şi apoi director şi al coloniei de învăţători-ofiţeri la Bâlca. A fost şi membru în comisia de evaluare a manualelor pentru şcolile secundare.

Profesorul Vasile Şuteu a fost unul din principalii întemeietori ai cercetăşiei în Vechiul Regat, alături de Munteanu-Murgoci şi C. Nedelcu.

Pavel Svinţ s-a născut în anul 1864 la Feldru. Liceul l-a făcut la Năsăud şi Facultatea de Litere şi Filozofie la Bucureşti. A lucrat ca profesor secundar la Tulcea.

Alexandru Vântu, născut în 1852 la Ruşii Munţi, localitate componentă a graniţei năsăudene, a făcut şcoala primară la Năsăud, iar liceul şi universitatea la Iaşi. A fost profesor la Seminarul Central din Bucureşti.

După cum aflăm din cartea academicianului Iuliu Moisil, Ţara Năsăudului a dat Vechiului regat şi trei profesori universitari: Vasile Bob Fabian, Simion Mândrescu şi Vasile Meruţiu. Şi aceasta până la primul război mondial.

Vasile Bob Fabian, cunoscut ca profesor şi poet satiric, s-a născut în ziua de 31 decembrie 1795 la Rusu Bârgăului, prima localitate din Satele Unite ale Bârgaielor. Tatăl său, Petru Rău, a fost caporal în Regimentul II de graniţă din Năsăud. Mama sa, Anisia Bob era soră a episcopului unit de Blaj Ion Bob. A făcut studiile la Institutul Militar Grăniţeresc din Năsăud, gimnaziul la Blaj şi Cluj, iar studiile academice la Oradea. În anul 1820 Vasile Bob Fabian a trecut în Moldova, împreună cu alţi trei tineri ardeleni, angajaţi de Gheorghe Asachi ca profesori la Seminarul de la Socola. În timpul revoluţie din 1921 s-a refugiat în Basarabia, de unde s-a întors în 1922 la Iaşi. Se ocupa cu pregătirea copiilor de boieri prin lecţii particulare. De asemenea, cu diferite ocazii, era trimis cu „depeşe” la consulul general rusesc de la Sibiu. În 1828 a fost numit profesor de matematică, geografie şi latină la nou înfiinţatul gimnaziu din Iaşi., iar în anul 1834 a trecut la Academia Mihăileană şi a ocupat funcţia de profesor de filozofie.

A scris poezii pline de sentiment naţional: Moldova la 1821, Geografia ţintirimului, Schimbarea soartei Moldovei, Glasul viitorului ş.a. Următoarele versuri din poezia Moldova la 1821 sunt de o stringentă actualitate: „S-au întors maşina lumii, s-au întors cu capu-n gios/ Şi merg toate dimpotrivă, anapoda şi pe dos;/ Soarele de-acum răsare dimineaţa la apus/ Şi apune despre sară cătră răsărit în sus.”8

Simion Mândrescu, născut în anul 1868 la Râpa de Jos, a fost absolvent al liceului din Năsăud. A urmat apoi cursurile Facultăţii de Litere la Bucureşti, pe care le finalizează în anul 1909. În anul 1905 obţinuse titlul de doctor în filozofie la Berlin. A ocupat funcţiile de profesor secundar, de la 1892, şi de profesor universitar la Universitatea din Bucureşt,i din anul 1905. A lucrat şi în diplomaţie. În perioada 1924-1926 a fost ambasadorul României în Albania. Activitatea sa ştiinţifică a fost prezentată în lucrarea Simion C. Mândrescu. Omagiu din partea societăţii Frăţia românească – „Frăţilia”, Bucureşti 1929. A publicat mai multe studii şi cărţi.

Vasile Meruţiu este un alt universitar originar din Năsăud, unde s-a născut în anul 1881 şi unde şi-a făcut studiile primare şi liceale. La Cluj şi-a făcut studiile la Facultatea de Geografie. A lucrat în învăţământul secundar la Liceul „Matei Basarab” din Bucureşti. De asemenea, a fost geolog la Institutul Geologic. Din anul 1920 a fost profesor la Universitatea Daciei Superioare din Cluj. A scris despre „depozitele de sare din România” şi multe alte studii şi cărţi.

Iosif Manfi s-a Născut la Teaca în anul 1791, a studiat la Blaj şi Târgu Mureş, unde şi-a făcut studiile secundare. La Cluj a studiat logica şi fizica. Urmează apoi cursurile Seminarului Teologic din Blaj pe care le finalizează în anul 1813, după care lucrează ca profesor la şcoala primară din Blaj. Pentru că n-a voit să se preoţească, episcopul Ion Bob l-a scos din învăţământ. Iosif Manfi a fost unul dintre profesorii ardeleni aduşi de Mitropolitul Veniamin, Gheorghe Asachi şi vornicul Mihail Sturdza la Seminarul de la Socola, în 1920, unde a predat limba şi literatura latină.

Pe lângă intelectualii ardeleni amintiţi, în Vechiul Regat au mai lucrat mulţi alţii: numeroşi ziarişti şi scriitori, printre care George Coşbuc, Liviu Rebreanu şi Nicolae Rusu (ziarist originar din Năsăud), actorul şi scriitorul Zaharia Bârsan, juristul Dionisie Craifăleanu (originar din Şopteriu), medicul Titu Pop, din Rodna şi 12 farmacişti din jurul Năsăudului; inginerii: Adalbert Moldovan din Rodna, Sidor Emanoil Florea din Măgura Ilvei, Dionisie Şteopoaie din Sângeorz-Băi; specialiştii în agricultură şi silvicultură: Alexa Candale şi Alexandru Pop din Poiana Ilvei, Chitul din Năsăud, Simion Pop din Nepos, V. Nechiti din Bârgău, Onu Andrei din Mocod, Simion Pântea din Monor, Iosif Sângeorzan din Rodna şi Macedon Şut din Josenii-Bârgăului. Vor fi fost şi alţii pe care academicianul Iuliu Moisil n-a reuşit să-i identifice. După cum se vede, Şcoala Ardeleană şi surata ei „mai tânără”, Şcoala Năsăudeană, care de la aceasta şi-a luat lumina, au avut o contribuţie importantă la dezvoltarea învăţământului şi culturii din Vechiul Regat.

NOTE:

1.Iuliu Moisil, „Românii ardeleni din Vechiul Regat şi activitatea lor până la războiul întregirii neamului”, Editura Atelierele Grafice „Cultura Naţională”, Bucureşti 1929 p.

2.Ibidem, p. 10;

3.Ibidem pp. 10-11;

4.Ibidem, p. 14;

5.Cf. Victor Motogna, „Monografia familiei Nichita Ignat, Dej, 1928, p. 14

6.Iuliu Moisil, op. cit. p. 18;

7.Ibidem, p. 25;

8.Vezi şi: G. Călinescu, „Istoria literaturii române de la origini până în prezent”, Fundaţia Europeană Drăgan, Editura Nagard Madrid – Paris – Roma N.Y, 1980, p. 112.

Ioan Lăpuşneanu

.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]