La Rebrişoara,

Încă o acţiune astristă – dezvelire placă comemorativă

În localitatea Rebrişoara a avut loc încă o acţiune astristă, sâmbătă, 26 iunie 2010. Activitatea culturală a fost ocazionată de dezvelirea unei plăci comemorative, Dr. Vasile Lup (1932-2009), un fiu al satului, iubit şi stimat de toţi rebrişorenii.

Acţiunea a fost organizată de vicepreşedintele Cercului ASTRA Rebrişoara – Leon Catarig, Primăria şi Consiliul Local al comunei Rebrişoara, partea financiară fiind asigurată de urmaşii medicului comemorat (nepoţii: familiile ing. Ştefan Cârcu, prof. Nicolae Lup, asistent medical şi fost primar al comunei – Cornel Burduhos, Ioan Ani şi Nicolae Pop). Printre participanţi îi amintim pe dr. Sabin Demea, coleg de facultate cu dr. Lup, dr. Emil Cârcu, consătean şi prieten cu cel comemorat, dr. George Adrian – directorul Spitalului orăşenesc „Dr. George Trifon” Năsăud, conf. univ. dr. Viorel Hodis – Cluj-Napoca şi alţii.

După un te Deum oficiat de preotul paroh Nicolae Hoha, primarul Nicolae Bodiu, împreună cu Leon Catarig, vicepreşedintele Cercului Astra Rebrişoara, au dezvelit placa aşezată pe casa ridicată pe locul unde a fost casa în care s-a născut dr. Vasile Lup. Despre personalitatea celui comemorat au vorbit: primarul Nicolae Bodiu, Leon Catarig, prof. Macedon Doboacă, după care acţiunea s-a continuat la Căminul Cultural. Aici, prof. Leon Muti, moderatorul sesiunii de comunicări, a dat cuvântul celor care au ţinut să vorbească despre personalitatea doctorului Vasile Lup: dr. Emil Cârcu, prof. Nicolae Lup şi Smaranda Lup (nepoţi), Cornel Burduhos, dr. Sabin Demea, şi Aura Urs.

În partea a doua a manifestării, au fost acordate diplome de „Cetăţean de onoare al comunei Rebrişoara” personalităţilor: prof. Emil Sângeorzan – Bistriţa, prof. Teodor Pop – Baia Mare şi ing. Dumitru Burdeţ – Deva, toţi fii ai Rebrişoarei, înmânate de primarul Nicolae Bodiu, în timp ce Leon Catarig a dat citire „curriculum-ului vitae” al fiecăruia.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5